Articole filtrate după dată: Iunie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
S-a dat startul celei de-a doua ediţii a competiţiei naţionale Euroscola, destinată liceelor din întreaga ţară. În centrul ediţiei de anul acesta se află alegerile parlamentare europene din iunie 2009. Prima etapă a concursului naţional Euroscola se desfăşoară între 7 martie şi 7 iunie 2009. Liceele care doresc să participe la competiţie trebuie ca în această perioadă să organizeze şi să implementeze un eveniment legat de alegerile europene 2009, destinat unui anumit ...
După două-trei zile de îngrijorare patriotică privind soarta securităţii naţionale, grav afectate de spionul bulgar prieten cu spionul român Floricel (până şi numele îl predispune la mânuitor de mărunţişuri), s-a ridicat ceaţa şi de pe acest subiect. Teribila securitate românească, de ce oare om fi tremurat noi atâtea decenii de groaza ei?, se dovedeşte a fi angajatorul de stat al bulgarului cu gene securiste. După ce l-a urmărit cu anii, l-a plătit cu lunile. Pentru că ...
Penalităţi pentru întârzierea ajutoarelor de căldură?
Vineri, 06 Martie 2009 02:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Deputatul PD-L Mihail Boldea a declarat, joi, că la câteva asociaţii de proprietari din Colegiul nr. 9, Primăria a întârziat cu plata ajutoarelor de căldură pe lunile trecute, iar beneficiarilor acestora li se calculează penalităţi. Boldea susţine că nu este normal ca oamenilor să li se perceapă penalităţi pentru că asociaţiile nu au primit bani pentru ajutoarele de încălzire. Deputatul i-a cerut prefectului să ia atitudine, iar primarului să respecte legea. În replică, ...
Petre Grigoraş: „O victorie cu Otopeni? Ar fi senzaţional!”
Vineri, 06 Martie 2009 02:00 | Publicat în SPORT
Antrenorul Oţelului nu doarme mai bine noaptea pe motiv că echipa sa este favorită în partida de sâmbătă, cu CS Otopeni, ba chiar anunţă că i-ar conveni de minune şi un rezultat de egalitate. „Nu ne uităm la locurile din clasament, le-am spus asta băieţilor mei, iar Otopeniul a jucat foarte bine la Cluj, în prima etapă. Un egal sâmbătă ar fi bun, iar o victorie - senzaţională”, a afirmat Petre Grigoraş, care nu vede un avantaj nici în faptul că partida se va juca la P ...
Tomis Constanţa – CSU Metal Galaţi, derbiul voleiului feminin românesc
Vineri, 06 Martie 2009 02:00 | Publicat în SPORT
Sâmbătă, 7 martie, în Divizia A1 a Campionatului de volei feminin se dispută partida dintre ocupantele primelor două locuri ale clasamentului la zi: CSU Metal Galaţi şi Tomis Constanţa. Întâlnirea va începe la ora 17,00 şi va putea fi urmărită şi la Neptun TV.Arbitri: Corneliu Malaxia (Bucureşti) şi Jan Bratu (Brăila). ...
Olimpiada Naţională de Informatică, la Parcul de Soft Galaţi
Vineri, 06 Martie 2009 02:00 | Publicat în ECONOMIE
Parcul de Tehnologia Informaţiei Galaţi va fi „epicentrul” a două evenimente importante pentru domeniul informatic. În perioada 10-20 aprilie, Parcul de Soft, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Galaţi, va găzdui Olimpiada Naţională de Informatică, competiţie în care vor fi desemnaţi cei mai buni dintre cei mai buni elevi, „vrăjitori” ai spaţiului virtual. Cea de-a doua acţiune se referă la InfoDBlaS 2009 - Conferinţa Internaţională de Informatică din z ...
Fermierii nu vor returna subvenţia pe hectar pe 2007, afirmă directorul APIA Galaţi
Vineri, 06 Martie 2009 02:00 | Publicat în ECONOMIE
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Galaţi ne-a transmis o serie de precizări cu privire la modul cum se stabilesc penalităţile pentru neplata la vreme a subvenţiilor către fermieri. „Dorim să facem aceste precizării pentru că s-au făcut prea multe speculaţii pe această temă şi s-a încercat acreditarea ideii că fermierii ar putea fi afectaţi. Un lucru fals, de altfel”, ne-a declarat Ionel Nicula, directorul APIA Galaţi. Iată, mecanismul, pe scur ...
Adriana Ţicău vrea coridor feroviar european şi în România
Vineri, 06 Martie 2009 02:00 | Publicat în ECONOMIE
Reţeaua europeană de căi ferate trebuie să includă şi un coridor feroviar de mare viteză între Bucureşti şi Constanţa, consideră eurodeputata Adriana Ţicău (PSE, PSD). Vicepreşedinta Comisiei de Transport a PE a susţinut acest punct de vedere la Bruxelles, în cadrul unei conferinţe dedicate viitorului reţelelor feroviare din UE, insistând asupra faptului că reţele diferitelor state membre trebuie să fie mai bine conectate între ele şi cu vecinii Uniunii. “Asigurarea un ...
Deputatul Bogdan Ciucă susţine mărirea salariilor îngrijitorilor
Vineri, 06 Martie 2009 02:00 | Publicat în SOCIETATE
Îngrijitorii bătrânilor „cu nevoi speciale” ar putea primi salarii omeneşti, în urma unei iniţiative a Partidului Conservator, ne-a oferit amănunte purtătorul de cuvânt al acestui partid, deputatul Bogdan Ciucă. Parlamentarul gălăţean a promis că se va implica în proiectul de lege iniţiat de preşedintele de onoare al PC, Dan Voiculescu, la care specialiştii din cadrul partidului lucrează în prezent. Ciucă spune că încă nu s-a ajuns la o concluzie susţinută de date ...
Sindicaliştii din învăţământ cer capul unui secretar de stat, acuzat de fals în acte
Vineri, 06 Martie 2009 02:00 | Publicat în EVENIMENT
Sindicaliştii de la Federaţia Educaţiei Naţionale (FEN) cer, printr-un comunicat de presă, demiterea secretarului de stat Augustin Constantin Mitu, din Ministerul Educaţiei.„Augustin Mitu a trimis la Ministerul Muncii proiectul de ordonanţă cu privire la salarizarea personalului din învăţământ, prin care spune că «s-au analizat cu partenerii sociali propunerile, iar aceştia au refuzat negocierea». În acelaşi timp, într-o anexă ataşată de secretarul de stat aceluiaşi doc ...