Teodora Miron

Teodora Miron

16 angajaţi cercetaţi pentru moartea unui deţinut la Penitenciarul Galaţi

Miercuri, 16 Iunie 2010 03:00 | Publicat în JURIDIC
Luni seară, Administraţia Naţională a Penitenciarelor ne-a trimis un comunicat de presă prin care eram informaţi că ancheta deschisă în cazul deţinutului din Penitenciarul Galaţi decedat pe 4 iunie s-a încheiat. În urma acestei anchete, cei de la ANP au ajuns la concluzia că „16 angajaţi (9 ofiţeri şi 7 agenţi) din cadrul Penitenciarului Galaţi au manifestat neglijenţă şi superficialitate în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, depăşirea atribuţiilor de serviciu ...

Curier juridic - Şomaj pentru asistenţii maternali

Marți, 15 Iunie 2010 03:00 | Publicat în JURIDIC
„Sunt asistent maternal profesionist şi am avut doi copii în plasament până pe 3 iunie 2010. În prezent, sunt în concediu de odihnă, dar pe 16 septembrie 2011 îmi expiră atestatul. Cum trebuie să procedez pentru a beneficia de şomaj?”, ne întreabă doamna Mioara.Contractul individual de muncă la domiciliu al asistentului maternal profesionist se poate încheia pe 3 ani deoarece şi atestatul asistentului maternal profesionist (condiţie cerută ad validitatem pentru încheierea ...

Promenadă cu pericole în Grădina Publică

Sâmbătă, 12 Iunie 2010 03:00 | Publicat în SOCIETATE
Joi seară, în Grădina Publică din Galaţi, o creangă dintr-un copac s-a rupt. Nu a fost furtună, nu a plouat, ba chiar a fost foarte cald. Cu toate acestea, o creangă din copacul de lângă fântâna arteziană a căzut ca din senin. Toţi cei care au ieşit la plimbare prin grădină au remarcat creanga ruptă. „Ce se întâmpla dacă trecea pe acolo un copil? După cum se poate observa este plin de copii prin jur. Toţi vor la fântâna arteziană. Putea să se întâmple o nenorocire ...

Dinu Gâlcă nu va fi cercetat

Sâmbătă, 12 Iunie 2010 03:00 | Publicat în JURIDIC
Secţia pentru procurori în materie disciplinară de la Consiliul Superior al Magistraturii, întrunită în şedinţă pe 8 iunie, a luat în discuţie situaţia procurorului gălăţean Dinu Gâlcă (FOTO), de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi. Şeful parchetului gălăţean a fost acuzat că ar fi intervenit pentru soluţionarea unor cereri altfel decât în limita cadrului legal. În urma discuţiilor, CSM-ul a decis că sesizarea făcută pe numele lui Dinu Gâlcă este nel ...

Gardul din mijlocul drumului

Joi, 10 Iunie 2010 03:00 | Publicat în EVENIMENT
Strada Arcaşilor, cea plină de vile care mai de care mai ochioase, este în plină construcţie. Nu se reface strada şi nici nu sunt lucrări ISPA în zonă. Un gălăţean îşi construieşte gardul în mijlocul străzii, după multe certuri cu vecinii, Primăria şi autorităţile.  Constantin Dănilă, căci despre el este vorba, şi-a cumpărat în partea de nord a străzii Arcaşilor, aproape de Metro, un teren cu suprafaţa de 1.522 de metri pătraţi pentru a-şi construi casă. Când ...

Curier juridic - Încetarea contractului de muncă

Marți, 08 Iunie 2010 03:00 | Publicat în JURIDIC
„Când şi în ce temei legal încetează contractul individual de muncă, în cazul salariaţilor care solicită pensionarea anticipată?", ne întreabă doamna Virginia.Lit. d) a art. 56 din Codul muncii care s-a modificat şi s-a completat prin art. IV. pct. 1 din Legea nr. 49/2010 privind unele măsuri în domeniul muncii şi asigurărilor sociale nu face referire la pensionarea anticipată, deci această pensionare este facultativă, cu consecinţa încetării contractului individual de m ...

Arestări într-un club gălăţean

Luni, 07 Iunie 2010 03:00 | Publicat în EVENIMENT
Gălăţenii prezenţi vineri seară la concertul cu formaţiei Procosul au observat agitaţia produsă în club. Şi nu vorbim aici despre fanii trupei, ci de câteva persoane „străine” apărute ca din senin în incinta clubului înainte de începerea spectacolului. Cei prezenţi au crezut pentru câteva clipe că sunt într-un film poliţist şi nu la un concert al formaţiei preferate. Persoanele „străine” erau de fapt procurori DIICOT, poliţişti şi mascaţi veniţi la o perchezi ...

Deţinut mort la UPU

Luni, 07 Iunie 2010 03:00 | Publicat în EVENIMENT
Vineri după amiază, în cadrul secţiei U.P.U. a Spitalului Judeţean „Sf. Apostol Andrei”, a decedat o persoană privată de libertate, S.C., din cauza unui stop cardio-respirator. S.C. era condamnat definitiv la o pedeapsă de 3 ani pentru furt calificat. Conducerea Penitenciarului Galaţi a înştiinţat de îndată familia  persoanei decedate, Instituţia medico-legală, judecătorul delegat, procurorul de la Parchetul competent, Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Inspec ...

Poliţiştii gălăţeni acuzaţi de furt rămân în libertate

Sâmbătă, 05 Iunie 2010 03:00 | Publicat în JURIDIC
Ieri, judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-au pronunţat în dosarul în care 7 gălăţeni, dintre care 2 poliţişti, au fost acuzaţi de furt din ArcelorMittal, respingând recursurile formulate atât de inculpaţi, cât şi de procurori. Cei 7 au fost duşi în instanţă, weekendul trecut, cu propunerea de arestare preventivă. În urma hotărârii judecătorilor de la Curtea de Apel Galaţi, cei 2 poliţişti, Vasile Hulea şi Marian Munteanu, au rămas în libertat ...

Cinci ani pentru un dosar

Vineri, 04 Iunie 2010 03:00 | Publicat în JURIDIC
Ieri, „Viaţa liberă” a scris despre funcţionarul public de la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi, Eduard Claudiu Miloiu, care a fost acuzat de procurorii DNA de abuz în serviciu. Abuzul în serviciu a fost săvârşit în perioada 2005 –2006, aşa susţin procurorii, şi a văduvit statul de o sumă frumuşică, chiar şi la acea vreme, când nu era ţara în criză. Vorbim aici despre 723.480,11 euro, sumă calculată la un curs mediu anual de 3,57 lei/euro, reprezentâ ...
Pagina 699 din 761