Teodora Miron

Teodora Miron

Dosarul HexiPharma, pe masa judecătorilor

Marți, 04 Decembrie 2018 11:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) - Secţia de Combatere a Infracţiunilor Asimilate Infracţiunilor de Corupţie au terminat ancheta şi au dispus trimiterea în judecată a două persoane fizice şi a unei persoane juridice în dosarul "HexiPharma". De asemenea, procurorii au dispus şi clasarea faţă de unele persoane cercetate. Cei care vor da socoteală în faţa judecătorilor sunt Victor Miron Panaitescu, administrator al unor societăţi comerciale, acuzat ...

Molozul depozitat necorespunzător aduce pagubă în buget

Marți, 04 Decembrie 2018 07:30 | Publicat în JURIDIC
În urma verificărilor efectuate în vederea soluţionării unei sesizări, poliţiştii locali din cadrul Serviciului de Protecţie a Mediului au constatat că o societate comercială, în calitate de generator de deşeuri rezultate din amenajări interioare, efectuate la un imobil situat pe strada Brăilei, nu a încheiat contract cu operatorul licenţiat pentru transportul acestora şi nici nu a solicitat punerea la dispoziţie a unui recipient pentru depozitarea molozului. Persoana juridic ...

Moaștele Sf. Iosif cel Milostiv, la Galaţi

Joi, 29 Noiembrie 2018 18:00 | Publicat în EVENIMENT
Pe un vânt năpraznic și un ger de crăpau pietrele, racla cu moaştele Sfântului Iosif cel Milostiv a ajuns, miercuri, 28 noiembrie, în jurul orei 17,00, la punctul de debut al pelerinajului "Călători pe cărările sfinţilor". În ciuda frigului, zeci de gălățerni au venit la Biserica "Vovidenia" să întâmpine racla cu moaștele Sf. Iosif cel Milostiv,  aduse  în orașul nostru cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și cu bunăvoința ÎPS Teofan, mitropolit ...

Supraveghere de Ziua Galaţiului şi de Ziua Naţională. Poliţiştii locali, cu ochii pe neregulile din oraş

Joi, 29 Noiembrie 2018 10:00 | Publicat în EVENIMENT
45 de echipaje de Ordine Publică, Intervenţie Rapidă, Control Comerţ şi 30 de echipaje de Siguranţă Rutieră din cadrul Poliţiei Locale vor fi în dispozitiv la acţiunile organizate în acest an de Zilele Galaţiului 2018 şi de Ziua Naţională a României. Oamenii legii vor acţiona pentru asigurarea unui climat de ordine şi linişte publică, fluidizarea şi devierea traficului rutier pe rute ocolitoare, interzicerea accesului autovehiculelor neautorizate în zona restricţionată, ...

Pelerinaj și slujbă specială pentru moaștele Sf. Iosif cel milostiv. FOTO - VIDEO

Miercuri, 28 Noiembrie 2018 20:00 | Publicat în SOCIETATE
Pe un vânt năpraznic și un frig de crăpau pietrele, racla cu moaştele Sfântului Iosif cel Milostiv a ajuns, miercuri, 28 noiembrie 2018, în jurul orei 17,00, la punctul de debut al pelerinajului „Călători pe cărările sfinţilor”, pe care Arhiepiscopia Dunării de Jos îl anunţase, cu câteva zile înainte. În ciuda frigului, zeci de gălățerni au venit la Biserica Vovideani să întâmpine racla cu moaștele Sf. Iosif cel Milostiv,Mitropolitul Moldovei,  aduse  în orașul ...

DNA Galaţi are şef nou

Miercuri, 28 Noiembrie 2018 17:30 | Publicat în EVENIMENT
Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi are, începând de marţi, 27 noiembrie, o nouă conducere, după ce Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât  "numirea în funcţia de procuror şef al Serviciului Teritorial Galaţi din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie a doamnei procuror Mihaela Leu", se arată pe site-ul CSM. Magistratul lucrează la DNA Galaţi din anul 2015, când a părăsit Parchetul de pe lângă Tribunalul ...

Familia Regală vine cu Trenul Regal

Miercuri, 28 Noiembrie 2018 09:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Principesa Margareta, Custodele Coroanei, şi principele Radu merg la Alba Iulia de 1 Decembrie, Ziua Naţională a României, cu Trenul Regal, a anunţat Secretariatul Casei regale. Alături de cei doi se vor afla principesa Elena şi soţul acesteia, Alexander Nixon, principesa Sofia şi principesa Maria. Trenul Regal va fi remorcat de locomotiva cu abur Pacific 231.065, construită în anul 1922. Familia Regală va fi întâmpinată la Alba Iulia de autorităţile locale şi de locuitori ai ...

Cod galben de vânt și ninsori, în Galaţi şi alte 16 județe

Marți, 27 Noiembrie 2018 18:00 | Publicat în EVENIMENT
Meteorologii anunţă că vremea va fi deosebit de rece în toată ţara, până vineri dimineaţă. Miercuri, Capitala şi 16 judeţe intră sub cod galben de vânt şi ninsori viscolite. Potrivit unei atenţionări a ANM, miercuri, până la ora 20,00, se anunţă intensificări susţinute ale vântului, ninsori viscolite, strat de zăpadă şi depuneri de gheaţă. Vizate de atenţionarea Cod galben sunt Capitala şi judeţele Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Dolj, Vrancea, Galaţi, Bu ...

IREAL! Dreptul de a lucra într-o țară din Europa, limitat la cinci ani. Propunere a ministrului Finanţelor Publice

Marți, 27 Noiembrie 2018 18:00 | Publicat în CARIERE
Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a declarat, marţi, 27 noiembrie 2018, că le-a propus miniştrilor de Finanţe din Uniunea Europeană ca fiecărui muncitor să îi fie limitat dreptul de a lucra într-o ţară, respectiv să se poată face doar pe o anumită perioadă. "Limitarea dreptului de a lucra. În ce sens? Iar văd ştiri că Teodorovici vrea să reformeze Europa. Nu domnule, permisul de muncă să fie acelaşi ca timp, în toate statele. Nu ai voie după primul permi ...

Şi-a cumpărat permis de conducere cu 400 de euro

Miercuri, 28 Noiembrie 2018 10:00 | Publicat în JURIDIC
Cetăţeanul ucrainean D.V., în vârstă de 29 de ani, s-a prezentat la controlul de frontieră în Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi-rutier - I.T.P.F. Iaşi. Bărbatul conducea un ansamblu rutier format dintr-un cap tractor marca Mercedes şi o remorcă marca Lamberet, ambele înmatriculate în Ucraina. La controlul de frontieră, D.V. a prezentat, pe lângă documentele de identitate, un permis de conducere valabil pentru categoriile B, C, C1, D, CE, C1E, având însemnele autorităţil ...
Pagina 244 din 761