Venită de departe, marcată vizibil de dispariţia, în primăvară, a soţului dumneaei de-o viaţă - artistul grafician de excepţie Nicolae Săftoiu (şi la Galaţi a avut, la expoziţiile sale personale, un număr record de vizitatori!) - doamna Cristina Săftoiu nu a putut vorbi la vernisajul din 13 decembrie al expoziţiei omagiale „In memoriam Nae Săftoiu”.
Doamna îmi mărturisea însă, în liniştea de după vernisaj, un lucru copleşitor: în expoziţie apare şi ultima operă a maestrului, o fantomatică fiinţă imaginară, aşezată sub portretul artistului şi câteva dintre gândurile sale scrise, precum „Voi avea întotdeauna conştiinţa că nu-mi ajunge timpul, că nici măcar nu-mi pot îngădui să mor”. E nemurit însă prin mii de desene lăsate pe mai multe continente, filigranate bestiare bruegeliene în tente fine, laviuri, cu haşuri şi creioane colorate. Această ultimă lucrare, am mai aflat, fusese creată în timp ce artistul aproape că era orbit de boala cumplită! Într-o încăpere minusculă, în faţa unui gemuleţ dincolo de care câinii şi pisicile însemnau viaţă în libertate, a trudit modest ani şi ani. Autorul, la preţuri modeste, al gravurilor pentru bancnotele româneşti postrevoluţionare, artistul era asigurat în Elveţia că la ei şi-ar fi permis o vilă de lux şi nu numai!
„Ne-am bucurat să putem organiza această expoziţie la Muzeul de Artă Vizuală, muzeu care i-a fost foarte drag”, spunea în deschidere directorul, Dan Basarab Nanu. Plasticianul Gheorghe Miron, curatorul expoziţiei, a cerut momentul de reculegere, apoi a evocat venirile la noi ale celui apelat simplu, „Nae”, de către prieteni. „Nae a fost un geniu, în cel mai profund sens al cuvântului. Un desenator de talia lui Nae habar n-am la ce interval de timp se naşte”, a spus Miron. Lucrări în faţă cărora trebuie să opreşti din nou şi însă gândeşti, căci au „foarte mult vers, în ele găseşti autentic, găseşti visare, în ele te scufunzi şi greu, foarte greu poţi să ieşi la suprafaţă”, Miron întrebând chiar „dacă arta românească îl merită pe Nae”.
Artistul ne-a gravat şi bancnotele, „am cumpărat şi am vândut cu ele”, el „a lucrat absolut încontinuu, absolut încontinuu”, preferând să petreacă ultimii 19 anii de viaţă într-un sătuc izolat din munţi, ducând o viaţă foarte simplă, lucrând în atelierul de 2 pe 2 metri, cu laviţă, vesel, glumeţ, direct fără să jignească. Scriitoarea Dana Potorac, prietenă de familie şi autoarea unei cărţi-interviu cu artistul dispărut, singura carte scrisă în ţară despre el, observa că la Muzeu a fost ultimul vernisaj al artistului în viaţă. Împreună cu Miron, ea a selectat lucrările expuse acum. „Eu am avut mai mult decât marele privilegiu de a-l cunoaşte – am avut marele noroc de a fi avut o prietenie frumoasă, sinceră, deschisă. Am fost ultimul „copil înfiat” de Nae” – o înfiere spirituală", a mărturisit autoarea gălăţeană.
La venire, fiecare, şi am fost mulţi, am primit în dar câte un album şi câte o reproducere în serie limitată a unei lucrări a celui dispărut. Un dar minunat, de dincolo de nefiinţă.
