Manifestări culturale dedicate Unirii Principatelor Române. Momente, evocări, mărturii

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galaţi vă invită astăzi, 24 ianuarie, la evenimentul cultural “Arc peste timp: Unirea Principatelor Române”, prilejuit de activităţile dedicate sărbătoririi a 159 de ani de la Unirea Principatelor Române.

În Lapidariumul de pe strada Maior Iancu Fotea, nr. 2bis (vizavi de Biserica Greacă), la ora 14,00, are loc vernisajul expoziţiei “Ambient românesc – ambient european”, a doua jumătate a secolului al XIX-lea - începutul secolului al XX-lea. Tot în Lapidarium, de la aceeaşi oră, are loc vernisajul expoziţiei “Personalităţi ale Unirii Principatelor Române”.

În cadrul manifestărilor, la Casa Memorială „Costache Negri”, din comuna Costache Negri, începând cu ora 11,00, are loc programul artistic “Hai să dăm mână cu mână, cei cu inima română”, susţinut de elevii Şcolii Gimnaziale „Elena Negri” din comună.

Unirea Principatelor Române a avut loc la 24 ianuarie 1959 prin unirea statelor Moldova şi Ţara Românească sub numele Principatele Unite ale Moldovei şi Ţării Româneşti. Unirea a fost legată de personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza şi de alegerea sa ca domnitor al ambelor principate, la 5 ianuarie 1859, în Moldova şi la 24 ianuarie 1859, în Ţara Românească.

AFLĂ PROGRAMUL MANIFESTĂRILOR dedicate Unirii Principatelor Române - CLICK AICI

Citit 1189 ori Ultima modificare Marți, 23 Ianuarie 2018 17:54

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.