PROGRAMUL Festivalului Internaţional al Cărţii AXIS LIBRI

PROGRAMUL Festivalului Internaţional al Cărţii AXIS LIBRI
Evaluaţi acest articol
(14 voturi)

Edituri, scriitori, artişti, se vor putea întâlni cu publicul, între 13 şi 17 iunie, zilnic de la ora 10,00 la 21,00, în Piaţa „Axis Libri” (pe aleea pietonală de la P-uri, pe aleea spre Faleză) şi în câteva spaţii apropiate, la cea de-a X-a ediţie a Festivalului Internaţional al Cărţii AXIS LIBRI, ediţie dedicată Centenarului Marii Uniri. Festival este organizat de Biblioteca „V.A. Urechia”, sub patronajul Ministerului Culturii, administraţiei publice judeţene şi locale, în parteneriat cu foarte multe instituţii de cultură şi educaţie gălăţene. Vor fi aproximativ 60 de standuri mobile outdoor şi două caravane de carte, cuprinzând produsele a 230-250 de edituri române şi străine!

Programul, succint, al primei zile a Festivalului: miercuri, 13 iunie, ora 10,00: Concertul Fanfarei „Valurile Dunării”, urmat de recitalul Liceului de Arte „Dimitrie Cuclin”. De la 11,00 va fi deschiderea oficială a Festivalului. Prezintă Angela Ribinciuc. Începând cu 11,30 are loc deschiderea campaniei de promovare a lecturii „Să ne întoarcem la lectură. Citeşte şi tu!” şi Carnavalul Cărţii pentru Copii, ediţia a XXXVIII-a; concurs de personaje. De la 12,30, la Hotel Dunărea sau Terasa Hotel Centrum, în funcţie de starea vremii (schimbările se comunică în pagina web a Festivalului: www.bvau.ro)  sunt programate lansările cărţilor Ed. Epigraf -  Chişinău, autori: Maria Danilov, Ana-Maria Plămădeală, Dumitru Olărescu, Radu Osadcenco. La 13,30, începe lansarea cărţii Elenei Netcu, Ed. Letras, Bucureşti, şi a Rosettei C. Lamont - traducere de Petru Iamandi, a lui Tănase Caraşcă, Ed. Pim, Iaşi,  Mircea Marcel Petcu, Ed. Karograf, Tulcea, iar de la 14,30 vor fi lansate cărţile lui Valentin Talpalaru. De la 16,00, are loc lansarea volumului lui Corneliu Stoica, sos la Ed. Centrului Cultural Dunărea de Jos, a lui Săndel Dumitru şi a lui Ioan Gh. Tofan. Ora 17,00 aduce cărţi de Angela Baciu, Ed. Integral, Bucureşti şi Ed. Tracus Arte, Bucureşti, iar la 17,30 este programat Ioan Toderiţă. Tot atunci, Dumitru Anghel prezintă „Din nicăieri te aştept”, de Veronica Popescu, Ed. InfoRapArt, Galaţi. Moderatori sunt Zanfir Ilie şi A.G. Secară. De la  18,00, altă serie de lansări: Cătălin Negoiţă şi Zanfir Ilie, Ed. Tritonic, Bucureşti, iar de la 18,30: Gabriel Gherbăluţă, Ed. Pim, Iaşi şi Liuba Liubastra Botezatu, Ed. Eurostampa, Timişoara. De la 19,00, vin Anton Stanciu, cu o carte la Ed. Axis Libri şi Ioan Fărcăşanu, iar de la 19,30, Emil Străinu, Tudor George Ciubotaru - Ed. Prestige, Bucureşti şi g-ral în rez. dr. Emil Străinu.

Citit 4954 ori Ultima modificare Luni, 11 Iunie 2018 00:35

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.