Sâmbătă, pe o zăpadă ca-n poveşti, copii de toate vârstele au rememorat timpul sacru al sărbătorilor, într-o seară de colinde generos găzduită de Teatrul Dramatic “Fani Tardini”.
Festivalul “Lăudăm şi cântăm… la Dunărea de Jos”, iniţiat în acest an de Inspectoratul Şcolar Judeţean, a antrenat zeci de elevi şi cadre didactice. Chiar dacă, din cauza nămeţilor, cele nouă formaţii de la şcolile din judeţ nu au mai ajuns până la Galaţi, spectacolul nu a pierdut din ţinută.
Profesoara de muzică Mădălina Mihai, de la Liceul de Artă, şi invitata specială, cantautoarea Maria Gheorghiu, cunoscută interpretă de muzică folk, au adus serii de colinde un plus de frumuseţe.
Premii valoroase în bani
După o etapă de preselecţie, în competiţie au rămas şapte grupuri de preşcolari şi de elevi. Din juriu au făcut parte inspectorul şcolar de limba şi literatura română Nicoleta Crânganu, profesorii Gabriel Bulancea şi Florin Dobrescu, precum şi jurnaliştii Mihai Costache şi Ionuţ Negru.
Liceenii de la Seminarul Teologic «Sf. Apostol Andrei» (grup condus de prof. Dan Eugen Drăgoi), şi copiii de la ansamblul «Allegria» (prof. Silvia Alice Niţă), formaţie care a reprezentat Centrul Cultural «Dunărea de Jos», i-au impresionat deopotrivă pe membrii juriului. Ca urmare, ambele grupuri au urcat pe prima treaptă a podiumului.
Colindele elevilor Colegiului Naţional «Mihail Kogălniceanu» (prof. Viorica Dumitrache) au fost răsplătite cu premiul al doilea, iar Liceul de Artă «Dimitrie Cuclin» (prof. Mircea Holiartoc) a plecat cu premiul al treilea. Menţiuni au primit ansamblurile şcolilor nr. 29 (prof. Iulia Roşu) şi nr. 12 (prof. Teodora Bezman). Micuţii de la Grădiniţa nr. 56 (educ. Virginia Busuioc) au primit un premiu special.
Organizatorii au găsit sponsori extrem de generoşi (Sindicatul Învăţământului Preuniversitar, Done SRL, Romprint SRL, Building, Caroponte, Galmopan, Transpec Leasing, Sowians). Pe lângă premiile consistente în bani obţinute de ansamblul din care au făcut parte, fiecare elev a primit şi un cadou din sacul plin al Moşului.
Iar spectatorii, fie ei organizatori (ISJ), parteneri (Teatrul Dramatic şi Universitatea «Dunărea de Jos », Facultatea de Arte) sau susţinători ai ansamblurilor şcolilor, au primit cel mai frumos dar de sărbători : colinda senină a copiilor.