Taifasuri frumoase despre Eminescu

Taifasuri frumoase despre Eminescu
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Fără emfază şi exagerării culturnice, sesiunea de evocări cu titlul "Eternul Eminescu", desfăşurată în sala Bibliotecii Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor - CARP, în cadrul Salonului Cultural "Armonii de toamnă", a atras un public variat: scriitori, dascăli, oameni de cultură în general şi, cum s-ar spune cu limbajul adus la zi, fani Eminescu.

Partea de vibraţie sentimentală a fost meşteşugită, în stilul său inconfundabil, de actorul Vlad Vasiliu, care a recitat din lirica Poetului şi l-a provocat pe pianistul Lorin Lupoae să îl acompanieze ad-hoc, iar tânărul artist de clasa a IX-a de la C.N. "C. Negri" a cântat de nota 10!

Cum era de aşteptat, criticul de artă Corneliu Stoica a fost la înălţimea obişnuită, susţinând tema "Eminescu în conştiinţa gălăţenilor", iar criticul literar A. G. Secară a pezentat oglindirile Poetului în literatura contemporană. De asemenea, au avut contribuţii notabile cercetătorul istoric Radu Moţoc, profesorul şi epigramistul Nicolae Leonte, bine documentat. Au mai avut intervenţii dr. ec. Ion Lucian Mehedinţi, directorul preşedinte al CARP, Vasile Bârzu, Nicolae Gugu, Mary-Vona Răduţ, Vasile Manole şi Ioan Fărcăşanu; şi epigramiştii s-au alăturat necesarei seriozităţi, fiind vorba despre trecerea în eternitate a poetului român cu cea mai mare longevitate a faimei, care s-a păstrat în limbă, nealterat de mode, 130 de ani.

"Am trăit aproape două ore în cultul pentru Eminescu", a conchis moderatorul, şeful Salonului, prof. Ghiţă Nazare, publicist şi editor.

Citit 1131 ori Ultima modificare Luni, 17 Iunie 2019 18:23

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.