Sâmbătă, de la ora 18,00, precum şi duminică, de la 20,00, putem să ne distrăm copios la comedia muzicală de moravuri… şi actuale, cu succes la recenta premieră: „Chiriţa în provincie”, de Vasile Alecsandri, două acte, în regia ingeniosului inventator de gaguri Dan Mirea, cunoscut publicului nostru şi după succesul cu altă comedie provincială de secol XIX – „Soacra cu trei nurori”, care a avut parte de acelaşi scenograf, extraordinarul artist-filosof Daniel Divrician, licenţiat al Academiei de Arte Bucureşti şi nu degeaba specializat în Bijuterie la Monetăria Statului.
De data aceasta, surprizele au fost de alt gen şi s-au ţinut lanţ! Replici inversate între personaje, adăugiri, crâmpeie repetate, minică, mişcare, ce mai! S-a cunoscut lucrul de echipă, făcut cu plăcere, din energiile degajate de actorii – solişti muzicali, corişti şi dansatori, acum cu replici mai copioase. Chiar până să înceapă, am desluşit în melodia suavă, de… café-concert, sugerată din pian, la vedere, de maestrul Nicolae Mantu dirijorul, şi de Ilona Văduva, la vioară, muzică topită a unui cânticel din cele scrise de Alecsandri pentru „Chiriţa”.
Decorul „joacă” şi el şi are trimiteri subtile: la început, în casa viitorului ispravnic Bârzoi, în ciuda ifoselor „baroanei” Chiriţa, boerimea şade pe scaune ţărăneşti cu trei picioare! Anton Mihail, în travesti chiriţesc, a reuşit să ducă greul spectacolului, fiind mai tot timpul pe scenă, cu replică jăndărască şi tupeu realist. În conu´ Bârzoi, soţul Chiriţei, mai să nu-l recunosc pe pe maestrul mucalit Paul Buţa, un element „de acolo”! Înainte chiar de a deschide gura, Viorica Mărăndici, cu pălăria ei plină de păsăret zglobiu, face furori în rolul cumnatei Chiriţoaiei. Andrei Ardeleanu, în Ion, un Scapin moldovean, viclean şi leneş, joacă foarte colorat, „ţine” excelent rolul! Costel Donose joacă foarte convigător rolul tontului Guliţă. Travestit în rochie de mireasă, Alexandru Dobre, iubitul, încăpăţinat ca Păcală, al Luluţei (avem Love story!), e firesc şi, dincolo de rol, i se vede o energie care ar putea să-i fie de folos unui bun spectacol de dramă. Cristina Ionaşcu, în Luluţa, este fie romantica vulnerabilă din teatrul francez d´antan, fie joacă rol în rol, un cat woman paşoptist foarte convingător. Ovidiu Ghioc, sprijin comic pentru echipă, simpatic în musiu Şarl. Au fost aplaudaţi, în ritm, pe scenă şi prin sală, şi artiştii Cristina Vasopol, Mariana Pisică, Irina Popa, Adina Lazăr, Florin Piţa, Florentina Andronic, Gheorghe Racoviţă – adică ţărani obidiţi şi veşnic răscolnici, jandarmi, boieri.
Vorbeam de decor: de la panourile pictate naiv, între Cimitirul vesel din Săpânţa spre Marc Chagall, calul purtat căluşereşte, în jurul brâului, pare viu alergând în intrevalul dintre fotolii, în Actul II, Schimbarea aduce recamier à la marchiza Pompadour, ciclamen, ca şi jobenul lui Paul Buţa, costume în culori de-ţi iau ochii, cortină după cortină, sugerând o comédie gen „Vasilache şi Mărioara” – cum spuneam, trimiteri de trimiteri!
