Invitaţie la Muzeul de Artă

Invitaţie la Muzeul de Artă
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Lucrările unor „mari artişti români de valoare naţională” vor putea fi admirate pe simezele Muzeului de Artă Vizuală, începând cu vernisajul de astăzi, 18 decembrie, de la ora 12,30. 

Expoziţia intitulată „Fragmente în timp - grafică românească din secolul XX”, „cuprinde o selecţie din bogatul patrimoniu de grafică a muzeului, lucrări realizate în cele mai diverse tehnici”, ne informează organizatorii regalului plastic. Numele plasticienilor expuşi, majoritatea celebre, reprezintă calitatea, inovaţia şi emoţia în artă, clasică, de avangardă sau de experiment, dintr-un veac al transformărilor perpetui! Curatorul expoziţiei, criticul de artă şi plasticianul Mariana Tomozei Cocoş, a selectat lucrări semnate de legendarii inovatori Aurel Jiquidi, Alexandru Phoebus, Corneliu Baba, Alexandru Tipoia,  Ligia Macovei, Marcel Chirnoagă şi alţi artişti plastici legendari. Şi, poate mai puţin cunoscuţi astăzi publicului, un Alexandru Ţipoia, stins în 1993 la Geneva – expus la Paris, Viena, Stuttgart,  Bruges, Viena, Budapesta, Buenos Aires, Sao Paolo, Lima, demonstrând un „profesionism fanatic şi conştiinţă artistică insaţiabilă” (criticul Pavel Şuşară) sau Ştefan Iacobescu, grafician important dispărut în 2001, ce aborda teme istorice, expunând în Belgia, Canada, China, Danemarca, Grecia, Italia, Suedia, Marea Britanie, Olanda, Spania, Franţa, Elveţia, Japonia, SUA, Germania, India sau Malaesia ori gravorul Ala Jalea Popa.  Ori Adam Bălţatu (1889-1979) ori Vasile Kazar, dispărut în ´98 – cu studii de artă la Budapeste şi Academie de la Grande Chaumiere din Paris recompensat cu premiul de stat etc. Aveţi ce vedea şi nu uita!

Citit 1556 ori Ultima modificare Marți, 17 Decembrie 2019 18:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.