Să ne amintim câteva lucruri despre iadul războiului care ne-a prins orașul între imperii care i-au distrus complet centrul, acum 76 de ani.
Războiul a însemnat destule bombardamente, morți și distrugeri, și aici, făcute de sovietici. Debarcarea din Normandia a fost protejată prin atragerea atenției către ținte precum Galațiul: pe 6 iunie 1944, Operațiunea "Frantic" (adică "Frenetic") ducea la bombardarea aeroportului nostru, cu stricăciuni aduse acestuia, dar și orașului.
Sacrificați (fără a recunoaște cineva) pentru reușita Debarcării
Minarea centrului oraşului și distrugerea sa totală, pe 26 august, fac să fie de neuitat pentru gălățeni acele zile din luna omagială înainte de Revoluție, pentru "actul" interpretat de unii drept salvare (și cu scurtarea războiului pentru Aliați), de alții drept "trădare" a aliatului german alături de care eliberasem Basarabia, aliat care însă ne răpise Ardealul.
Martorii dispar, amintirile lor, nu!
Pentru că am mai evocat acele timpuri, să trecem măcar în revistă câțiva martori oculari. Regretatul general de brigadă Ioan Brezeanu, fondator al Universității "Dunărea de Jos", pe atunci sublocotenent de infanterie, mi-a povestit că a fost martorul minării centrului. Venise atunci pe jos, șase zile, tocmai de la Iași, căci frontul se prăbușise și Armata Roșie înainta în țară. Istoricul, care n-a mai apucat să termine o istorie a distrugerilor repetate ale Galațiului, a văzut cum centrul, puțin afectat de trei bombardamente sovietice în noaptea de 24 spre 25 august, era minat de militarii germani în retragere. A doua zi, pe 26, în timp ce ofiţerul gălățean era aproape de casa sa de pe Aleea Şcolii, lângă Biserica "Mavramol", şi se retrăgea mai departe spre Brăila, a aflat că autorităţile se refugiaseră, ca şi ceilalţi locuitori, după bombardament, iar soldaţii nemţi, doi câte doi, făceau găuri în zidurile caselor de pe Domnească, spre fosta Piaţă Regală, pentru a plasa dinamită.
Am aflat de la părintele Eugen Blăjuț că atunci pastorul catolic, în fruntea unui cortegiu de enoriași, în mână purtând crucifixul, s-a adresat comandantului Garnizoanei germane din Galați, rugând să cruțe orașul. Ordinele de sus nu puteau fi însă încălcate, comandantul își apăra astfel viața și libertatea. În plus, germanii se considerau trădați și voiau să ne-o plătească. Și Galațiul a "plătit"! Germanii nu voiau să lase în mâna sovieticilor un oraș locuibil.
Mama, Elena Pavel după numele de domnișoară, care se refugiase cu ultimul tren, care avea să fie deraiat înainte de a ajunge la Brăila, povestea că un ofițer german din compartiment filosofa pe tema prietenilor care vor deveni dușmani în numai câteva ore. Și tocmai de la Brăila, mama a văzut cerul roșu al Galaților arzând. Germanii nu au apucat însă să distrugă tot, dar au aruncat în aer tot frumosul nostru centru, cele opt străzi "izvorând" din Piața Regală, rămânând în picioare numai statuia pârcălabului Costache Negri, spartă de explozie. Și, nu departe, statuia lui Eminescu a scăpat ca prin minune!
S-a încercat și incendierea restului centrului
Un alt martor ocular, născut în 1932, undeva într-o căsuță de pe aeropotul civil și militar gălățean, Petrache Moraru, viitor pilot la Galați, până la desființarea aeroportului nostru, își amintea că, fiind copil, a văzut cum militarii gerrmani spărgeau ferestre ca să arunce înăuntru un lichid ce se aprindea apoi singur.
Pensionara Margareta Bondărăscu, o copilă în ´44, mi-a relatat că şi în clădirea în care locuia, pe strada Domnească colţ cu Basarabiei, militari germani cazați acolo au distrus, la plecare, meticulos, mobila, au sfâşiat fotoliile, ca să nu rămână nimic întreg.
Cronologia cea mai exactă vine de la un italian, Carlo Cappellaro, "intendent provizor" la Palatul Comisiunei Europene - astăzi, sediul central al Bibliotecii "V. A. Urechia". Cappellaro nota într-un raport către secretarul general al Comisiei (l-am găsit în "Tezaur documentar gălăţean" - editat în 1988 de Direcţia Generală a Arhivelor Statului, pag. 407) că, pe 24 august seara, un "groaznic bombardament" avea să lovească Palatul. A doua zi, stând "de vorbă cu vecinii, am aflat că toţi ştiau că germanii vor distruge în retragere clădirea, pe care o înconjuraseră cu tranșee. Apoi au început, pe la ora 15.00 a zilei de 25, "pocniturile de distrugere şi dare de foc a Galaţiului. Acest infern a continuat până la 26 august noaptea". El adăuga că, pe 26 august, armata sovietică s-a apropiat de podul de peste Prut. Un moment "potrivit" să arunci orașul în aer. Deci era 26 august, intendentul nu explică de unde proveniseră în acele zile "pocniturile". Abia pe 27 august, ora 5,00 sau 6,00, Armata Roşie intra în oraş şi ocupa şi Palatul CED.
Un centru modest, însă prea grabnic ridicat
În noul centru, a existat Strada Muncii voluntare… După război, ruinele s-au îndepărtat încet, manual în special, prin "muncă voluntară" sau plătită cu câțiva bănuți. Proprietari ai impozantelor clădiri distruse au cerut să fie lăsați să le ridice la loc, dar comuniștii ajunseseră la putere și nu au permis burgheziei "să se întoarcă". A urmat ridicarea, în fugă, căci era mare nevoie de locuințe, a modestului centru de astăzi, în care, în august 1944, au strălucit elegante hoteluri, magazine, restaurante și cinci cinematografe.
Ar trebui marcată ziua de 26 august. Din păcate, delăsarea noastră nu a făcut decât să pierdem înfrățirea cu un oraș bombardat de aviația germană, Coventry, care reușise cele mai vechi înfrățiri din lume, mai întâi cu Leningrad.
Foto 1, galerie. Biata Piață Regală, fosta Piață Negri. Foto 2. Antonescu și Hitler (sursa, www.defenseromania.ro)
