Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti a demarat, în urmă cu trei ani, Proiectul „Un viitor pentru patrimoniu, un patrimoniu pentru viitor”, în cadrul căruia este inclusă şi Şcoala de vară care se desfăşoară timp de zece zile, până pe 31 august, în mai multe localităţi din ţară: Bucureşti, Şiviţa, Petroşani, Tg.Jiu şi Sibiu. Timp de două zile, participanţii s-au aflat în satul Şiviţa, comuna Tuluceşti, judeţul Galaţi, la „Vatra cu dor”, gospodăria ţărănească a lui Paul Buţa.
Şcoala de vară se va finaliza mâine, 31 august, cu înfiinţarea unei Reţele naţionale a iniţiatorilor de muzee şi colecţii etnografice particulare din mediul rural.
Timpul - cel mai mare duşman
Ana Paşcu, cercetător ştiinţific în cadrul Muzeului Ţăranului Român, explică istoria proiectului: „Noi, fiind etnologi, mergând mult pe teren am observat că există în multe locuri colecţii, muzee, persoane care nu ştiu unele despre altele şi atunci ne-am dat seama că este vorba despre un fenomen mai larg.
Aşa ne-am hotărât să îl studiem, să identificăm nevoile acelor oameni şi să-i ajutăm cum putem. În 2008 o echipă de cercetători şi muzeografi de la Muzeul Ţăranului Român a demarat proiectul, devenit în 2009 un program cultural cu finanţare de la Administraţia Fondului Cultural Român.
În primii doi ani am organizat un stagiu de formare pentru colecţionari, care să le ofere noţiuni de legislaţie, de promovare, finanţare, tot ce le-ar putea fi de folos. Aceste colecţii nu pot supravieţui dacă obiectele nu sunt bine păstrate şi atunci ar fi o mare pierdere la nivel naţional. Pe de altă parte, colecţionarii fiind oameni ai locului, din zonă, oamenii au încredere în ei, pot găsi obiecte valoroase, pe care nici Muzeul Ţăranului Român nu le are, şi din acest motiv e foarte important ca ei să înveţe să păstreze aceste obiecte, să nu se distrugă în timp; timpul, până la urmă este cel mai mare duşman al obiectelor, iar acţiunea lui trebuie cumva contracarată.
Aceste colecţii nu pot supravieţui dacă nu îi ajută cineva, dacă nu primesc sprijin de la comunitate. Şi atunci, pentru nevoia de sprijin moral noi am avut ideea înfiinţării acestei reţele a colecţionarilor particulari, prin care să se cunoască între ei, să colaboreze ca într-o familie cu aceleaşi preocupări.
O asociaţie, mai ales una reprezentativă la nivel naţional, poate deveni un partener redutabil în proiecte, poate cere finanţări, poate accesa chiar şi fonduri europene, se poate mişca altfel. Anul acesta ne-am gândit să facem o Şcoală de vară în locul unui simplu stagiu de formare la care să chemăm tineri colecţionari, generaţia care va prelua şi va duce mai departe colecţiile. M-am bucurat să observ că au fost mulţumiţi de ceea ce au învăţat şi sperăm că toate eforturile noastre vor da roade durabile, asta e ceea ce contează”.
90 de colecţionari particulari în România
De la Magda Andreescu, cercetător în cadrul Muzeului Ţăranului Român, aflăm că în baza de date a instituţiei se găsesc în prezent 90 de colecţionari particulari: „Această bază de date este în continuă actualizare, din păcate se actualizează nu numai în plus, ci şi în minus, unii dintre ei dispar, colecţiile lor se împrăştie sau, în cazuri mai fericite, muzeul judeţean din apropiere preia colecţia respectivă.
Prin Şcoala de vară am vrut să ne adresăm cu prioritate celor care vor continua acest fenomen şi-l vor dezvolta pe alte baze decât simplul entuziasm şi dragostea faţă de obiect şi faţă de tradiţiile din comunitate, participanţii sunt tineri – au de la 18 la 27 de ani, au crescut şi s-au format în perioada de după 1989, când au cu totul altă anvergură a gândirii, a proiectelor, a informaţiei”.
O zestre cu valoare de simbol
Ce a însemnat Şcoala de vară pentru câţiva dintre participanţi am aflat chiar de la ei:
George Adrian Iordăchescu (Muscel, judeţul Argeş): „Ne-am îmbunătăţit modul de administrare a colecţiilor, ne raportăm altfel acum la colecţiile noastre. Legăturile dintre noi se strâng, cunoaştem oameni noi, ceea ce este important pentru dezvoltarea noastră. Paul Buţa este un exemplu de colecţionar care se zbate să salveze aceste valori supuse degradării – lucrurile sunt perisabile, orice am încerca noi să facem, dar măcar încercăm să le punem în valoare, le arătăm publicului”.
Teodora Olenici (Horodnicu de Jos, Suceava): „Pentru mine este o experienţă, un impuls, m-a învăţat să învăţ lucruri noi. M-a încântat entuziasmul domnului Buţa, modul cum ne-a prezentat lucrurile, eu cred că gospodăria dumnealui de la Şiviţa este foarte aproape de ceea ce a fost cândva gospodăria ţăranului român şi asta e foarte important pentru că ne ajută să ne recunoaştem pe noi înşine, să ne descoperim rădăcinile. Ştiind de unde am plecat, ne construim un viitor mult mai aproape de ceea ce înseamnă esenţa noastră, ca neam”.
Eugen Vaida (Sibiu): „Este o experienţă inedită, nu am avut contact cu alţi colecţionari până acum, mă bucur că sunt tineri, pentru că, deşi avem opinii diferite, până la urmă găsim un punct comun pe care, poate, cu ceilalţi, din altă generaţie, l-am găsi mai greu. Avem ocazia să vedem care este atitudinea fiecărui colecţionar şi învăţăm, de la oameni ca Paul Buţa, să punem în valoare povestea din spatele obiectului, care de multe ori este mai importantă decât obiectul în sine”.
Ligia Alexandra Bodea (Sălaj): „Mă bucur că am fost implicată în acest proiect, Şcoala de vară pentru mine reprezintă un pas foarte important, deoarece m-a iniţiat în privinţa a ceea ce trebuie să facem cu exponatele din muzeu, promovarea, conservarea lor, să avem grijă, să nu facem unele lucruri care să le deterioreze”.
Eliza Chiriţă (Vrancea): „Până acum, unele lucruri legate de păstrarea şi conservarea bunurilor le făceam empiric. Consider că suntem ultima generaţie care mai putem salva nu neapărat tradiţia, cât obiectele. Sunt convinsă că de la generaţia copiilor noştri nu vor mai fi obiecte care să poată fi descoperite şi atunci, noi fiind puntea dintre generaţii, şi ultimii care putem salva această istorie, mă bucur să văd că mai sunt şi alţi pasionaţi ca mine. Colecţia mea se numeşte „Zestrea” şi cred că este o zestre importantă, pe care o putem lăsa nu numai copiilor noştri, ci generaţiilor următoare – e o zestre cu valoare de simbol”.
