(1) Doi artiști gălățeni, selectați în Expoziția Lumii de la Paris
(3) Expoziția universală - Paris și București: Comori istorice şi artă populară
Pentru că Expoziția de la Paris din 1900 fusese cea mai mare confruntare artistică internațională din istorie, însă cu pierderi financiare pentru organizatori, la 1925 francezii au vrut să nu le fie ratată șansa de a organiza alte expoziții mondiale. Trebuia inventat deci ceva epocal, obraznic chiar! Artă decorativă! Și în 1902, Torino organizase o primă expoziție internațională de artă decorativă, dar acum proporțiile deveneau enorme. Camil Ressu și Gheorghe Petrașcu au avut onoarea de a fi selecționați pentru această uriașă expoziție… promoțională!
”Pentru mulți istorici care se uită în urmă cu mai mult de o jumătate de secol după acest fapt, anii '20 nebunatici din Paris strălucesc cu o magie specială”, observa scriitorul britanic, naturalizat australian, Arthur Chandler, în ”World's Fair magazine”, numărul 3, în 1988. ”Războiul care trebuia să pună capăt tuturor războaielor fusese dus și câștigat. După aproape cincizeci de ani de ocupație germană, Alsacia a fost din nou parte a Franței. Soldații americani au rămas la Paris înainte de a se întoarce acasă și le-au scris prietenilor că Parisul este locul unde trebuie să fie. Artiștii și intelectualii au migrat în Orașul Luminii, găsind acolo o libertate de existență și o exaltare a gândirii spre deosebire de orice altă parte a lumii. Nu este atât de mult ceea ce îți oferă Franța, a spus expatriata Gertrude Stein din apartamentul ei de pe Rue de Fleurus, Este ceea ce nu îţi ia”, nota Chandler. Stein, celebra americancă, apreciată ca romancier și dramaturg, își mutase definitiv, din 1903, viața la Paris. În salonul său literar au fost și au evoluat mari artiști moderniști precum Pablo Picasso, Ernest Hemingway, Scott Fitzgerald, Sinclair Lewis, Ezra Pound, Sherwood Anderson sau Henri Matisse.
Găsim și faptul că de la celebra Expoziție universală nu au lipsit tocmai personalitățile citate, precum Hemingway, Fitzgerald, dar și ”dansatoarea desculță”, Josephine Baker – iar ”lista americanilor din Paris în anii 1920 și 30 este aproape istoria artei și lieraturii americane din acei ani”, mai nota Chandler.
Doamne de film și dans
Printre vedetele prezente la Expoziție, iat-o și pe celebra Loïe Fuller, supra numită ”Doamna Art Nouveau”, după curentul artistic atât de elegant și plin de pasiune, dansul ei în spirală înspirând artiști să o toarne în bronzul lămpilor de birou. Prietenă până la moarte, vreme de 26 de ani, cu regina Marie a României, un sprijin neștiut pentru țara noastră, coregrafa inventatoare fusese deci una dintre atracțiile de la această celebră expoziție.
La 16 iunie 1925, în cadrul Grand Palais a avut loc un banchet și o gală gigantică, unde a fost prezentă, cu trei ani înaintea morții sale, dansatoarea americană Fuller, cu elevele ei de dans care ”par să înoate prin văluri de mătase” şi unde venea și actrița de film Mistinguett (Jeanne Florentine Bourgeois), la un moment dat cea mai bine plătită femeie de divertisment din lume (afirma Paul Du Noyer, în ”The Illustrated Encyclopedia of Music” – Londra, 2003), costumată... într-un diamant. Evolua, mai nota Chandler, trupa Cazinoului din Paris, îmbrăcată în pietre prețioase. Au fost aplaudate și spectacole scurte ale companiilor complete de la Comédie-Française și ale Operei din Paris, celebrul cabaret de music hall unde dansase seară de seară și vedeta Fuller – Folies Bergère și cazinoul Moulin Rouge, locul de naștere al french can-can, imortalizat în picturi de contele Henri de Toulouse-Lautrec. Finalul a fost apoteotic, cu „Baletul baletelor” dansat de trei sute de dansatori de la toate companiile de balet din Paris în tutu-uri albe – menționează despre eveniment și Enciclopedia Britannica.
Fuller, descoperitoarea dansatoarei Isadora Duncan (cea care ajungea soția furtunosului poet comunist rus Serghei Esenin), americanca adoptată de Franța, inventase și chiar brevetase magice mecanisme de scenă, cu oglinzi, lumini, scene rotitoare, decoruri filmate proiectate și chiar cu... prafuri radioactive, care să îi lumineze toga din mătase, de câțiva metri, în care se rotea. I-a îmbolnăvit însă, cu radiumul folosit, pe oamenii prietenului ei american, inventatorul Edison. Fusese prietena marelui sculptor Rodin, de la care primise cadou chiar o replică mai mică, în bronz, a celebrei sculpturi ”Sărutul”. Fuller venea cu trupa sa de dansatoare tinere, pregătite la școala sa, cu evoluții spectaculoase în lume, inclusiv în fața piramidelor, și filmată de celebrul studio cinematografic Pathe, încă din primii ani ai secolului XX. (puteți să-i admirați un trucaj și dansul, într-un film Pathe, mut, din 1925, dând CLICK AICI sau în imaginile video de mai jos).
Regizoarea și fondatoarea școlii de dans modern montase, în iulie 1920, pentru scena Operei din Paris, cu elevele ei, o feerie după prima operă a Reginei Maria, ”The Lys of the Life”, un basm tipărit la Londra. Producție transformată un an mai târziu în primul lung metraj de artă din istorie, pe generic cu actorul... René Chomette, rebotezat René Clair, ca actor! Regizor adjunct a fost iubita lui Fuller, Gab (după numele real, Gabrielle Bloch) Sorère, fiică de bancher, coregrafă, inovatoare tehnic, ca și Fuller, regizoare. Cam o treime din acest film a supraviețuit şi se găseşte la Cinemateca Franceză de la Paris.
Foto 1, galerie. Regizorul Rene Clair, alături de compozitorul Erik Satie. Foto 2. Poster de Jules Cheret. Foto 3. Palatul Electricității, de la Expoziția din 1900 - un fiasco financiar, deși evoca pacea și solidaritatea pentru 50 milioane de vizitatori, cu 83.000 de expozanți! Foto 4. Turnul Effel, ca o poartă la expoziției! Pe 12 april 1925, tânărul escroc cehoslovac Victor Lustig vindea... Turnul Effel, intrarea în Expoziție (imagine de la Expoziția din 1900). Foto 5. Secvență din filmul "Le Lys de la Vie", după basmul reginei. Foto 6. Fuller în anii de glorie ca profesor, pe... un pachet de țigări americane "Virginia"
