La Tecuci, Biblioteca nu moare, se adaptează

La Tecuci, Biblioteca nu moare, se adaptează
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Manuela Cepraga lucrează de 22 de ani la Biblioteca Municipală „Ştefan Petică” din Tecuci, iar din 2006 este directoare. Vorbind despre proiectele din acest an ale instituţiei, ne-a declarat: „Suntem bucuroşi că ni s-a aprobat continuarea achiziţionării modulului al treilea al Programului TinREAD (The Information Navigator for Readers), un software de ultimă generaţie.Am început în 2010 acest program ce permite gestionarea informaţiilor referitoare la cititori, la starea cărţii, posibilitatea de a importa fişiere din alte biblioteci - controlul achiziţiilor şi evidenţa colecţiilor - posibilităţi de cooperare direct cu editurile  pentru accesarea lucrărilor full text. Având acordul companiei IME şi sprijinul Primăriei locale, am început să ne creăm o bază de date şi un catalog on-line, anul acesta urmează să luăm licenţele pentru utilizatori şi să implementăm modulul ce reglementează circulaţia documentelor”.

Primul târg de carte

Un  proiect care s-a bucurat de succes în 2011 a fost Noaptea Bibliotecilor: „Anul trecut am organizat, cu prilejul Nopţii Bibliotecilor, primul târg de carte în Tecuci. Anul acesta vom continua şi sperăm să devină tradiţie. Tot anul trecut am demarat proiectul Lecturi în public, din iniţiativa scriitorului Dionisie Duma, un prieten constant al bibliotecii. Ne dorim să fie şi în 2012 întâlniri lunare, cu scriitori nu numai din Tecuci, ci din toată ţara. Am demarat, de asemenea, un proiect de Tehnici de muncă intelectuală -  am zis că tecucenii nu vin la noi numai să le spunem că e bine să citească sau să ne viziteze, trebuie să-i ajutăm cu ceva concret, în temele pe care le au de făcut, să-i învăţăm şi cum se tehnoredactează o lucrare, să-şi facă singuri un rezumat”.

Ghidul bibliotecii

În octombrie 2011, instituţia a împlinit 80 de ani: „Am avut atunci sala de lectură plină de prieteni. Mi-am împlinit, totodată, un vis: am reuşit să realizăm Ghidul instituţiei, o lucrare apreciată de colegii de la V.A.Urechia. Încă un plus pentru instituţie îl reprezintă Centrul de internet pentru public, cu cele zece calculatoare pe care le-am primit în cadrul Programului Naţional BiblioNet, prin intermediul Bibliotecii „V.A.Urechia”. Zilnic avem utilizatori de toate vârstele la acest centru, care vin nu numai să acceseze diferite site-uri: copiii care nu au calculator acasă învaţă la noi să-l folosească. Avem profesori pensionari care vin aici să comunice la distanţă, au trecut peste faza aceea de jenă, pentru că au văzut deschidere din partea noastră. Vin cu drag şi ne mândrim cu faptul că  sunt cititorii noştri de ani de zile”.

Facturi plătite prin internet

Mai mult, în perioada vacanţei, tecuceni care sunt plecaţi în străinătate vin la bibliotecă să-şi plătească facturile sau pentru a-şi scoate bilete de avion. „Încet, încet, biblioteca nu numai că nu moare, dar îşi reintră în drepturile ei, ancorată clar în realitate. Aşa cum în străinătate citim şi vedem că oamenii se duc şi se informează la bibliotecă, şi la noi lumea vine pentru orice fel de informaţie, şi lucrul acesta ne bucură, pentru că devenim un centru de informare al comunităţii”, spune cu justificată mândrie directoarea.

„De opt ani noi lucrăm cu voluntari, ne facem cunoscută activitatea prin intermediul lor: la Ziua bibliotecii a fost suficient să-i anunţăm prin e-mail, ei au luat fluturaşii şi i-au împânzit în licee şi în blocurile unde locuiesc. Atât Clubul de lectură din Galeria Helios a Bibliotecii, cât şi lecturile în parc de anul trecut s-au bucurat de succes. Îmi creşte inima când îi văd pe oaspeţi cât de bine se simt la noi”, mărturiseşte Manuela Cepraga.  

Citit 7086 ori Ultima modificare Vineri, 20 Ianuarie 2012 19:21

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.