A iubit viaţa, natura şi oamenii
Pictorul şi profesorul Nicolae Spirescu, personalitate emblematică pentru arta plastică gălăţeană, ar fi împlinit astăzi 91 de ani. S-a născut la Bucureşti, a absolvit în 1945 Academia de Arte Frumoase (clasa prof.Camil Ressu şi Jean Al.Steriadi) şi Seminarul Pedagogic din cadrul Universităţii Bucureşti. S-a stabilit la Galaţi în 1946 şi niciodată nu i-a părut rău că a rămas lângă Dunăre. A participat, de-a lungul timpului, la 345 de expoziţii în ţară şi peste hotare, a deschis 86 de expoziţii personale în ţară şi 46 în străinătate.
Persoana care l-a cunoscut cel mai bine pe maestru este doamna Doina, soţia sa (în fotografie): „Nichi era un om deosebit, din toate punctele de vedere. 60 de ani de căsătorie au fost o binecuvântare. L-am preţuit, l-am admirat şi mai ales l-am respectat foarte mult: a fost un soţ bun, un tată şi un bunic de excepţie, un profesor iubit de elevi, un caracter aparte. Lucra numai noaptea, pentru că ziua venea mereu câte cineva la el în vizită”, astfel îşi începe doamna Spirescu destăinuirea. „Am avut o viaţă foarte frumoasă, a lăsat în urmă amintiri plăcute, în mod special pentru mine, iar pentru toată lumea amprenta lui frumos colorată pe pânze face să fie prezent în foarte multe case. Eram în admiraţia lui, dar când ceva nu îmi plăcea din ce lucra îi spuneam şi nu se supăra. Era prieten cu toţi, îi scuza chiar şi cei care prin comportamentul lor mai greşeau, nu se certa niciodată cu nimeni”.
Cel mai mult îi plăceau gălbenelele
Nu numai Nicolae Spirescu nu a regretat faptul că a dat Bucureştiul pentru Galaţi. Nici soţia sa nu şi-ar fi dorit altceva: „Mi-a oferit o viaţă atât de frumoasă încât nu am avut motive să regret. La 19 ani m-am căsătorit, imediat am avut primul fiu, care acum are 62 de ani: Nichi a preferat ca eu să rămân acasă şi să mă ocup de copii. Eu am învăţat 12 ani la Institutul Notre Dame de Sion şi am primit o educaţie cum era acum 60 de ani”, spune soţia maestrului. Singurul regret al doamnei Doina este acela că au trecut anii şi au rămas doar amintirile: „Ne-am plimbat foarte mult şi asta l-a ajutat să picteze, să vadă lumea. A iubit viaţa, natura şi oamenii. Aceste lucruri se văd în tot ce a lăsat în urmă. A fost un om vesel. Pozitivă şi optimistă sunt şi eu, de aceea am avut o viaţă atât de frumoasă. I-am dat libertate deplină, nu era omul pe care să-l îngrădeşti. A avut măsură în tot şi se purta atât de frumos încât te obliga să îi răspunzi la fel”. În luna ianuarie, în familia Spirescu sărbătorile se ţineau lanţ: pe 22 este născută doamna Doina, pe 23 era aniversarea căsătoriei, iar pe 24 era născut maestrul.
„Îi plăceau toate florile, dar cel mai mult îi plăcea să picteze gălbenelele pe care eu i le aduceam. Arta plastică nu a urmat-o nimeni din familie. Dar era mândru că numele Spirescu merge mai departe, prin cei doi fii şi trei nepoţi ai noştri”, conchide soţia maestrului.
