Cum nu ar fi murit Grigore Vieru…

Cum nu ar fi murit Grigore Vieru…
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Poetul este altfel decât prozatorul. Primul arde, al doilea meşteşugeşte. Se naşte o poezie într-o clipă, dar pentru un roman trebuie ani. De aceea, poate, prozatorii trăiesc mai mult. Ei stau la masa de lucru, ca în faţa eternităţii. Poeţii prind eternitatea din zbor.  Moartea lui Grigore Vieru a surprins lumea românească. Mai ales că se întâmpla la câteva zile după sărbătorirea naşterii lui Eminescu.

Vieru povestea prietenilor că, acasă, în satul de lângă Prut, pentru că nu exista biserică, mama lui, de Paşti, scotea cozonacii şi pasca afară, în curte, pentru că dincolo de râu, se vedeau turlele bisericilor româneşti de la care aştepta sclipirea sfinţeniei   Vieru a avut sclipirea sfinţeniei de la Eminescu…

Pe 15 ianuarie, seara, el se afla  la Cahul, întru sărbătorirea Luceafărului. Spectacolul, la care românii din oraş care au reuşit să ocupe un loc în sală erau în culmea fericirii a fost condus de un gălăţean: Viorel Dinescu.

„Frate Viorel, i-a spus Grigore Vieru, condu tu, că ştii cel mai bine”. Au fost trei ore de românism cu Vieru, dar şi cu Fuego, interpretul popular care a pus pe muzică multe poezii ale marelui poet basarabean. „Grigore era foarte slăbit, ca să urce pe scenă, l-am sprijinit eu”, a declarat Viorel Dinescu, „dar era foarte fericit că participă la sărbătoarea lui Eminescu”, a adăugat.

După spectacol,  a  urmat o masă, s-a mâncat şi s-a băut puţin, fiecare se gândea la drumurile care îl aştepta. La despărţire, a urmat un moment astral. Era noapte, era ceaţă, era oboseală. Din mărturisirile sale, reiese că Viorel Dinescu l-a cuprins după umeri pe Grigore Vieru şi i-a spus: „Frate Grigore, vino la mine, la Galaţi, sunt numai 70 de kilometri, până la Chişinău este cale lungă. Vei dormi la Galaţi şi mâine te duc eu acasă, cu maşina”. Vieru a refuzat politicos, îl aştepta familia, acasă - Raisa, soţia, cei doi băieţi…

Şi destinul. „Nu credeam să învăţ a  muri vreodată”. La un pas de Chişinău, Grigore Vieru a învăţat…  Dacă ar fi venit la Galaţi, şi ar fi dormit în casa plină cu cărţi a lui Viorel Dinescu, Grigore Vieru ar fi trăit acum...  Dar aceasta este soarta poetului. El alege întotdeauna cea mai tragică soluţie. 

Să ne amintim de François Villon sau de Serghei Esenin… Sau, mult mai româneşte, de Eminescu…

Pentru prima dată, după trei decenii de când îl cunosc, l-am văzut pe Viorel Dinescu plângând. În apartamentul lui din Mazepa, glasul sfios al lui Grigore Vieru se aude, adesea, la miez de noapte… „Nu am, moarte, cu tine nimic…”

Citit 1459 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.