De mâine până duminică, Festivalul Cărţii „Axis Libri”

De mâine până duminică, Festivalul Cărţii „Axis Libri”
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Biblioteca Judeţeană „V.A.Urechia”, sub patronajul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, organizează, de mâine până duminică, cea de-a patra ediţie a Festivalului Naţional al Cărţii „Axis Libri”. Evenimentul reuneşte peste 180 de edituri, care vor aduce în oraşul nostru mai mult de 6.000 de titluri, ce vor  fi prezentate în cadrul unui complex expoziţional cu 30 de standuri mobile şi două caravane de carte. Organizatorii au pregătit un program divers, dens, ce se va desfăşura atât pe Aleea Domnească, zona pietonală de la P-uri (spre Elice), în sala Panoramic a Hotelului Galaţi, cât şi la sediul Bibliotecii. Pe toată durata festivalului, va fi deschis, la capătul dinspre „Femeia pe valuri” al aleii pietonale, un punct de înscriere pentru Bibliotecă (între orele 10.00 şi 18.00). Festivalul va începe miercuri, la ora 10.00, cu muzică de promenadă şi un recital al Grupului Allegria, urmate, la ora 11.00, de deschiderea oficială. La ora 12.00 va fi inaugurată Campania de promovare a lecturii (ediţia a III-a), după care vor fi lansate cărţi şi albume de artă, vor fi prezentate reviste şcolare, piese de teatru, momente artistice şi spectacole pentru copii. La ora 19.00, în sala Panoramic, a Hotelului Galaţi, va avea loc lansarea cărţii „În ţinutul îngerilor de culoare”, de prof.dr.Alexandru Ionescu.


 

Programul complet al Festivalului Cărţii „Axis Libri” îl puteţi găsi AICI!


 

 

 

Citit 11806 ori Ultima modificare Marți, 22 Mai 2012 11:47

1 comentariu

  • postat de Un simtit bine
    Miercuri, 23 Mai 2012 00:11
    Cum ai selectat tocmai lansarea de la panoramic?? doar sunt mai multe, da?? e clar ca esti nesimtita...
    0
    0
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.