* „Pohta” istoricului Păltănea a convins...
În 1909, gălăţenii au scos o carte mai scumpă decât aurul: „Omagiu lui Mihail Eminescu cu prilejul a 20 ani de la moartea sa” - manuscrise eminesciene, documente, fotografii, cuvântul unor mari oameni ai României şi al unor simpli contemporani etc. Cartea omagială scoasă în 1909 în amintirea lui Eminescu la Galaţi a fost, iată, reeditată, cu o notă asupra ediţiei şi o postfaţă a profesorului Cătălin Enică!
Absolut lăudabilă lucrarea editorială a Centrului Cultural „Dunărea de Jos”, instituţie a Consiliului Judeţului Galaţi. Fondurile necesare au fost puse la dispoziţie de Consiliul Local Galaţi, Comisia de Cultură a acestuia, primarul municipiului, Dumitru Nicolae. Este de apreciat că se înţelege acum acest lucru: monumentele nu sunt numai cele din piatră, aşa cum este şi prima statuie a lui Eminescu ridicată în ţară - tot la noi la Galaţi! - ci şi din hârtie, ca această culegere preţioasă de documente. Pe care o datorăm însă, ca iniţiativă şi mare stăruinţă, istoricului nostru Paul Păltănea, cel care a descoperit şi promovat vechea carte, bine păstrată la Biblioteca „V.A. Urechia”... De altfel, această reeditare este deedicată anume regretatului om de cultură gălăţean!
Reeditarea, elegantă, scoasă la Editura Centrului Cultural (coordonator al proiectului - prof. Mircea Gutter, redactor-şef - poeta Florina Zaharia), a ajuns, pe semnătură! - ca orice bun de valoare, la mulţi intelectuali gălăţeni. Din păcate, instituţia nu are dreptul să şi vândă cartea, astfel încât foarte-foarte mulţi gălăţeni împătimiţi de Eminescu, de la elevi şi până la pensionari, nu vor avea acces la aceasta decât prin bibliotecă sau apropiindu-se de fericiţii oameni de cultură care au primit câte-un exemplar - bob numărat! Şi deie Domnul ca măcar aşa să se aproprie oamenii între ei!
Dincolo de amintirile despre Eminescu, atunci încă proaspete şi încă „neîmbălsămate” în fraze sforăitoare, te lovesc fotografiile! Iată, în primele busturi ale Poetului scoase în ţară, Eminescu nu este de recunoscut. Pentru că este Eminescu cel apropiat morţii, nu cel însuşit apoi, după fotografia de juneţe, mai potrivit romantismului şi tumultului său... De altfel, acea poză de la 20 de ani apare abia la a treia ediţie a „Poesiilor”, din 1890 („Proză şi veresuri”), scoasă de Morţun la Iaşi...
M-a impresionat de pildă, dintre relatările contemporanilor cuprinse în „Omagiu”, povestea lui Leon Gheorghe Nicoleanu, pe care Eminescu l-a întâlnit tremurând într-o haină subţire şi l-a cuprins în paltonul său larg, de 13 lei, luat de la hala de vechituri. Şi ce parfum al limbii în conversaţia lor! „Ce faci, coane Mihalache?”, îl întreabă Nicoleanu. „Am doi franci, Fixule; mâncăm un crenvirst?” - îi răspunde poetul.
În altă povestire, Eminescu îi lasă căciula unuia care îl plictisea: să plictisească şi căciula, că el nu mai răbda! Oare l-am fi recunoscut oare pe Eminescu pe stradă, cu semijoben? Prietenii ştiau că-şi punea joben doar când venea Veronica...
„Cinste vouă gălăţenilor, cari aţi luat cei dintâi iniţiativa sărbătoririi marelui geniu naţional al poeziei” – scrie în aceeaşi carte marele istoric A.D. Xenopol. Alături de Caragiale, Vlahuţă, Slavici, Titu Maiorescu şi mulţi, mulţi alţii care au avut atunci ceva important de spus...
