Aurel Manole - „De la pictură la pictografie”: „Artistul, un permanent inventator”

Aurel Manole - „De la pictură la pictografie”: „Artistul, un permanent inventator”
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Plasticianul Aurel Manole a deschis, la sala „Nicolae Mantu” a Galeriilor de Artă o nouă expoziţie personală, intitulată „De la pictură la pictografie”. „Am peste 70 de personale, dar nu cred că numărul interesează, ci faptul că eu mă simt aici, la Galerii, ca acasă: aici m-am afirmat pentru prima oară, în 1982, la prima personală, iar de atunci am deschis câte două, chiar trei pe an, diferite ca tematică şi tehnică: am făcut tapiserie, acuarelă, pictură, iar mai târziu pictografie. Acest termen e o găselniţă, practic e vorba despre grafică pictată. Pictograma este semnul grafic care a dus la evoluţia omenirii în ceea ce priveşte scrisul. Alfabetul chinez şi cel japonez sunt formate din pictograme, din structuri organizate compoziţional, care exprimă ceva. Eu am găsit aceste structuri în nişte cărţi pe care le parcurgeam în timpul studenţiei, cărţi unde se dezvăluia din secretele acestor semne, care, prin evoluţia lor, prin deformare, au dat naştere unui anumit tip de scriere, cea cuneiformă - acesta este de fapt filonul pe care am mers mai departe în a interpreta şi elabora respectivele semne, ajungând până la a le colora şi a le deforma în spaţiu. Am descoperit un lucru: culoarea poate fuziona în perspectivă cu ajutorul unor lianţi, practic tehnica pictografică este o tehnică de fuziune cromatică, pe care am brevetat-o sub numele de Fuziune cromatică dirijată”.

38 de lucrări inedite

Expoziţia cuprinde 38 de lucrări care sunt rezultatul căutărilor lui Aurel Manole, atât în plan artistic, plastic, cât şi în plan spiritual: „Nu mă pot detaşa, ca artist, de cunoaştere, de ştiinţă. Nu-ţi poţi puncta ideile fără tehnică, fără să găseşti modalitatea potrivită de lucru, nu poţi ajunge la rezultatul pe care îl doreşti. Aceste compoziţii nu s-ar putea materializa fără tehnică. Artistul trebuie să fie, în opinia mea, un permanent inventator de structuri cromatice, compoziţionale. Arta este ceea ce trece prin prisma fiecărui individ şi este apoi transformat în ceea ce imaginaţia lui poate da, conform pregătirii, conform structurii sale interioare”, conchide preşedintele Filialei Galaţi a UAP.

Citit 9754 ori Ultima modificare Vineri, 23 Noiembrie 2012 18:26

2 comentarii

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.