Liliana Jorică Negoescu este o profesoară cu har şi o plasticiană cu veleităţi de ambasador cultural: a făcut, prin lucrările sale inspirate din mănăstirile din Nordul Moldovei mai mult lobby României decât toţi cei plătiţi pentru acest lucru.
A absolvit, în 1980, Institutul de Artă Plastică „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, după care a fost repartizată la Lieşti. „Acolo am găsit nişte copii de o mare sensibilitate şi puritate, creativi, pe care i-am obişnuit să lucreze pe muzică de Vivaldi, Mozart şi Beethoven”, mărturiseşte profesoara. „Apoi, între 1983 şi 1987, în anii în care eram la o instituţie politizată - Casa Pionierilor, am avut nişte succese cu lucrări colective, făcute de copii, într-o tehnică iconografică. I-am învăţat să facă pictură în tempera cu ou pe lemn, pe un subiect laic - universul copilăriei - şi aveam mulţumirea că era cumva subversivă această tehnică, să faci o propagandă religioasă fără să bată la ochi. Unii dintre foştii elevi de atunci sunt deja creatori, iar pe alţii îi am sau i-am avut studenţi la Facultatea de Artă, unde şi-au dat licenţa cu mine”.
Din 1990 a venit la Liceul de Artă „Dimitrie Cuclin”, unde predă Compoziţie şi Culoare. În 2002, Patriarhia Română i-a oferit Premiul de excelenţă: „Pentru că eu iubesc şi pictura laică, dar mai ales pe cea sacră, le-am cultivat copiilor de la Liceul de Artă şi, mai târziu, celor de la Seminarul Teologic, această dragoste şi respect pentru icoană”.
„Am simţit că Occidentul se descurcă şi fără mine…”
Liliana Negoescu a expus, după 1990, în repetate rânduri în Olanda, Germania, Franţa: „Dând piept cu civilizaţia cultă a Occidentului, văzând catedralele, străzile, muzeele, palatele am străbătut nişte depresii. Din fericire, am avut câteva puncte de reper, care au reuşit să mă reechilibreze, pentru că impactul emoţional a fost foarte puternic. Am avut sentimentul că Occidentul se descurcă şi fără mine, că nu e nici o problemă dacă eu nu expun acolo. Singurul lucru pe care ei nu îl au, însă, este acest univers al frumuseţii smerite, care subzistă în mod discret în tot ceea ce înseamnă civilizaţia noastră rurală, în toată complexitatea ei. M-am întors cu bucurie în ţară, era perioada când redescoperisem nordul Moldovei, tot ce înseamnă pictura şi arhitectura religioasă. Şi, în anii următori, am avut o serie de lucrări care au ieşit din mine gândindu-mă la pictura exterioară extraordinară a mănăstirilor din nordul Moldovei. Am încercat nu să copiez, ci să retrăiesc sub o altă formă această pictură care pulsează frumosul, credinţa, adevărul, viaţa. Lucrările mele au stârnit foarte mare interes, atât în Olanda cât şi la Viena, au fost extraordinar de apreciate, nu mi-a mai rămas niciuna. Mulţi străini au venit apoi să viziteze România, atraşi de lucrările mele şi de tot ceea ce le-am spus despre magnifica noastră Moldovă”.
Pentru Liliana Negoescu, viaţa se confundă cu profesia. „Recunosc că am momente de meditaţie spre rugăciune, în timpul lucrului. Muzica, rugăciunea şi travaliul artistic cred că reprezintă condiţiile favorizante ca să mă simt împlinită”.
La aniversare, îi mulţumim pentru toate lucrurile minunate pe care le face şi îi dorim "La mulţi ani" împliniţi!
