Vizita la Galaţi a prietenilor Bibliotecii Franceze

Vizita la Galaţi a prietenilor Bibliotecii Franceze
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Săptămâna trecută, Galaţiul a fost un mic centru al francofoniei. Timp de cinci zile, Biblioteca Franceză, din cadrul Fundaţiei „Eugène Ionesco”, i-a avut ca oaspeţi pe membrii asociaţiei franceze „Les Amis de la Bibliotheque Française Eugène Ionesco de Galati”.

Anul acesta, asociaţia a împlinit zece ani de la înfiinţare, ocazie cu care a vrut să sărbătorească evenimentul şi la instituţia pe care a ajutat-o să se nască. De la câteva sute de volume, câte se aflau pe rafturile ei în anul 2001, la deschidere, biblioteca numără acum în jur de 15.000 de cărţi şi documente audio-video.

Din delegaţia franceză au făcut parte preşedintele asociaţiei, Jacques Hesse, editor, Pierre Gillardor, vicepreşedinte, profesor universitar de geografie, Philippe Paillard, vicepreşedinte, învăţător, precum şi Gerard şi Marialine Broussaud, învăţători, Daniel Plot, tipograf, Madeleine Popovici.

Cele cinci zile petrecute în oraşul de pe Dunăre nu au fost de ajuns pentru programul încărcat, care a cuprins numeroase întâlniri cu elevii şi profesorii gălăţeni, dar şi cu autorităţile locale. Atât primarul Dumitru Nicolae, cât şi vicepreşedinta Consiliului Judeţean Galaţi, Iuliana Tania Bogdan, au răspuns prompt dorinţei francezilor şi a directoarei bibliotecii, Dorina Moisă, de a discuta pe tema modalităţilor de susţinere a fundaţiei gălăţene. Autorităţile şi-au declarat, de altfel, sprijinul necondiţionat.

Actorul şi regizorul Dominique Tchoryk (însoţit de Evelyne Tchoryk, soţia sa), oaspetele bibliotecii, a avut un dar pentru elevii şi profesorii gălăţeni. Acesta a avut două reprezentanţii, găzduite de sala Teatrului „Gulliver”, cu spectacolul „Un portret al lui… Prevert”.

Conferinţele pe diverse teme, concursurile pentru tineri sau întâlnirile informale cu vorbitorii de limba franceză, organizate şi cu ajutorul inspectoarei şcolare de specialitate Mihaela Lichiardopol, au completat programul.  

Omagiu unei idei

Momentul culminant al vizitei a fost cel în care prietenii Bibliotecii, fie ei gălăţeni sau străini, i-au adus un omagiu fostei directoare a instituţiei, profesoara Anca Mihăilescu.

În amintirea celei care a animat ideea devenită, în final, chiar Biblioteca Franceză, au vorbit domnul Jacques Hesse şi profesorul universitar Nicolae Taftă, preşedintele Fundaţiei „Eugène Ionesco”. De săptămâna trecută, una dintre sălile instituţiei a fost numită chiar „Sala Anca Mihăilescu”.

Citit 1319 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.