Statuia lui Mihai Eminescu, vandalizată din nou

Statuia lui Mihai Eminescu, vandalizată din nou
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Nici nu s-au uscat florile depuse pe 15 ianuarie la statuia lui Eminescu din Parcul Central şi mâna muzei a dispărut din nou. Vestea bună e că Primăria a reuşit să amplaseze o cameră de supraveghere în zonă, cu vedere spre statuia Poetului. Vestea proastă e că mâna nu va mai fi pusă la loc, până când nu va fi suficient de cald încât lipitura să ţină.

Se pare că, de data aceasta, a fost vorba despre un domn care, dorind să facă fotografii, s-a sprijinit „accidental” de mâna muzei şi a rupt-o. Cu alte cuvinte, nu e unul şi acelaşi nici cu maniacul care face acest lucru de mai bine de zece ani, nici cu mirele-Tarzan, care a vrut să-şi impresioneze soţia, în toamnă, şi s-a agăţat de chinuita mână.

Şi totuşi, întrebarea noastră este: cum se poate spune că este vorba doar despre un „accident”, în condiţiile în care, ca să ajungi la mână, trebuie să urci pe soclu şi să ridici mâna la peste doi metri înălţime, deci cu intenţii clare de a face un rău?

Pe un post local de televiziune, sculptorul Gheorghe Andreescu – specialist în restaurări - şi consilierul cultural Marius Mitrof, de la Direcţia pentru Cultură, au afirmat, recent, că, oricum, mâna nu va mai fi lipită în orice condiţii, aşa că până în iunie muza lui Eminescu va rămâne din nou mutilată… Cu cameră de supraveghere cu tot.

Citit 6690 ori Ultima modificare Luni, 04 Februarie 2013 16:55

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.