Axis libri „dă o lovitură editorială”: Între Cioran şi miracolul chinezesc

Axis libri „dă o lovitură editorială”: Între Cioran şi miracolul chinezesc
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Salonul literar Axis libri al Bibliotecii „V. A. Urechia” de joi a avut parte de mai multe comentarii din public decât de obicei (despre literatură, istorie, artă şi medicină chineză etc.) şi chiar de mai multe epigrame scrise pe loc. Eseistul tecucean Ionel Necula, prezent cu două volume, tipărite la Râmnicu Sărat, a început elegant şi neobişnuit: invitat să-şi prezinte cărţile, a omagiat de fapt pe celălalt autor lansat, gălăţeanca Oana Dugan (tot cu două cărţi, scoase însă la editura Bibliotecii). Scriitoarea Katia Nanu a găsit „extrem de interesantă” cartea lui Necula „Cioran în receptări epistemice”, filosof despre care eseistul „a citit tot, a înţeles tot”, iar despre Dugan, autoarea cărţii „Expectaţia Nobelului”, că se apleacă asupra unor domenii culturale variate – plastică, literatură, muzică, abilitate rară la noi! Au fost de asemenea apreciate de vorbitori cartea lui Necula despre un caz de iubire literară romantică ucigaşă („Natalia Negru - dispuneri ocazionale”) şi povestirile chinezeşti scrise de Dugan sub pseudonim chinezesc („Umbre chinezeşti”). Autoarea, care a ajuns până în China, unde a predat studenţilor, a mijlocit apariţia de cronici în străinătate dedicate unor autori gălăţeni. Mai notăm că profesorul Ghiţă Nazare a făcut joi o evocare a circumstanţelor înmormântării lui Cioran la Paris, la care gălăţeanul a fost martor ocular. În acea zi, fără să se bănuiască măcar sumbra coincidenţă, un atac la adresa filosofului disperării apărea într-un mare ziar francez, iar la biserică românii se băteau pe o coroană mortuară a Preşedinţiei României: unii voiau s-o ducă la sicriu, alţii, s-o scoată… Criticul A.D. Secară a observat că Editura Axis libri „dă o lovitură editorială” cu cartea dedicată lui Cioran. Jurnalista Angela Ribinciuc a felicitat aceeaşi editură pentru „Expectaţia Nobelului”, admirând-o pentru erudiţie pe autoarea de manuale premiate în China, elogiată cândva şi de criticul Zoe Dumitrescu Buşulenga.

Citit 1135 ori Ultima modificare Marți, 05 Martie 2013 18:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.