Dragostea pentru carte a liceanului Vasile I. Cataramă (1915-1980) s-a manifestat pe toată durata vieţii şi ea a început încă din primii ani ai copilăriei. De la cimiliturile şi cântecele vechi auzite la şezătoare la literatura în fascicole din vremea Şcolii primare; de la mica Bibliotecă pe care a încropit-o în vremea liceului la sacrificiile din vremea studenţiei.
„Numai pentru colecţia Mihai Eminescu, editată de Titu Maiorescu, bunica mea a vândut un car cu boi”, ne mărturisea profesoara Aurelia Bejan, fiica lui Vasile I. Cataramă. „Această colecţie, în 1957, când tata a fost arestat, a fost ţinta fostei securităţi care a încercat să ne-o confişte. Când au venit să ridice volumele lui Mihai Eminescu, bunica mea a ieşit la poartă cu... toporul! Nu ştiu prin ce minune, numai Dumnezeu ştie, dar din acel moment nu au mai încercat să ne ia cărţile”.
În schimb, fosta securitate a luat altele din munca familiei Cataramă, a luat tinereţea lui Vasile Cataramă şi a îngropat-o în întunericul şi în gheena de la Gherla; i-a luat puţina agoniseală, însă nu i-a luat sufletul.
Uliţa copilăriei
Cu ochii minţii, să continuăm incursiunea în trecut, în lumea cărţilor şi a lecturilor lui V.I.C. Memoriile sale, publicate parţial de noi, ne dau şansa să aflăm care era programul de lectură al lui Vasile I. Cataramă în vremea liceului. Liceu pe care l-a parcurs în municipiul Vaslui, în anii marii crize economice dintre 1929-1933.
„În clasa a V-a de liceu, am citit aproape tot ce a scris Liviu Rebreanu, de la romanul ˝Ion˝, ˝Pădurea spânzuraţilor˝ până la ˝Adam şi Eva˝ , ˝Crăişorul˝, ˝Ciuleandra˝, povesteşte Naratorul. Le-am citit cu nesaţiu, stare greu a fi ilustrată pe hârtie, în cuvinte. Marele romancier mă introducea în viaţa satului meu, cu atâtea implicaţii şi incursiuni în sufletul românesc; adevărat speolog al vieţii de la ţară”.
„A urmat apoi Cezar Petrescu; condei îndrăgit de mine (în ˝Scrisorile unui răzeş˝) pentru nostalgia metalică a scriitorului în zugrăvirea oamenilor şi a personajelor, în stilul său spumos şi eliptic asemenea unui fluviu cotit prin anotimpuri. Uliţa copilăriei m-a fermecat prin exuberanţa ei juvenilă, incandescentă şi fluorescentă numai pentru o singură dată pe firmamentul oricărei vieţi, iar autorul ei m-a pus într-o situaţie foarte delicată faţă de părinţi”.
„La Medeleni”, cât patru saci de grâu!
Pregătirea pentru un nou an şcolar era o problemă pentru perioada interbelică, vreme de mare sărăcie. Familia Cataramă luaseră hotărârea să-şi sprijine fiul, să-l trimită la şcoală ca să se lumineze şi la rându-i să lumineze... Vom parcurge o nouă lecţie de viaţă, în bună convenienţă cu realitatea de la 1930, dar şi cu cea de astăzi.
„În bună convenienţă cu librarul, la înscrierea mea în clasa a VI-a, l-am încărcat pe tatăl meu la cumpărarea manualelor şcolare cu o sumă foarte vizibilă de 380 lei. Adică, valoarea concretă a patru saci de grâu, exact preţul celor trei volume ˝La Medeleni˝”.
„Tatăl meu însă izbit de nota de plată a cerut verificarea fiecărui preţ, pentru a afla substratul acestei ˝umflări˝ de preţ; şi până când i-a dat masivele volume s-a umbrit, apoi s-a înseninat cu un zâmbet plin de triumful omului care nu se lasă înşelat. ˝Ei, ce să-i faci!, i-o luă librarul înainte, pentru a-i tăia năduful. Băiatul a crescut mare, are nevoie şi de astfel de cărţi. Să ai parte şi de ele şi să înveţi, băieţel!˝, mă încurajă el mieros”.
„Medelenii (cei zugrăviţi în roman) au fost singura ispită, plătită de tata. Nu era uşor în acea vreme să dai un sac de grâu pe o carte de dragul unei febre serioase pentru carte”.
Program de lectură
Este interesant de reţinut „programul” de lectură pentru un tânăr care abia păşea în clasa a VI-a de liceu. Până la acea vârstă, Vasile Cataramă citiseră Liviu Rebreanu, Camil Petrescu şi, ne mărturiseşte, că nici cu Tudor Arghezi sau Lucian Blaga nu stătea rău...
„Am parcurs pe atunci pe Tudor Arghezi şi pe Lucian Blaga ale căror versuri mi-au frământat mintea ca niciunii de la Eminescu încoace. N-am neglijat nici scriitori de proporţii valorice mai reduse. Îl citeam pe Carol Ardeleanu ca şi pe I. Agârbiceanu, pe Eugen Todie (1886-1965), pe Damian Stănoi şi alţii”.
„Ţineam la mare cinste scriitorii ruşi, în frunte cu Tolstoi, Turgheniev, Gogol, pe care i-am citit aproape în întregime (bineînţeles din traducerile noastre), între anii aceştia de liceu. Maxim Gorki, fără să cunosc prea multe despre viaţa şi opera acestuia m-a înnebunit cu romanul său - ˝O spovedanie˝, pe care în semn, de stimă, l-am cartonat”.
„Am citit apoi ˝Mama˝ şi ˝Azilul de noapte˝, punându-mi conştiinţa tulbure la mari frământări. M-au mai impresionat ´Apa de primăvară˝ şi ˝Asia˝ ale lui Turgheniev”.
Literatura de... umplutură!
Lectura haotică a lui Vasile I. Cataramă a durat până ce a aflat profesorul de limba română, care mărturiseşte însuşi Profesorul „mi-a atras atenţia că literatura e vastă şi inegală; mare parte din ea e umplutură care nu merită consumată, nota la anii maturităţii V.I.C. Se impunea un discernământ pătruns de un spirit critic în lectura valorică a cărţilor.
„În biblioteca şcolii mă aşteptau criticile lui Maiorescu, Gherea, G. Călinescu, S. Cioculescu, Perpessicius, P. Constantinescu care ne puteau îndruma cu eficienţă asupra producţiei literare şi a fenomenului artistic. Pentru aceasta era nevoie şi de un contact cu presa literară, periodică, fie de la Iaşi, Bucureşti sau din altă parte”.
Drumul spre critica literară, început în liceu
Am reţinut mărturisirile lui V.I.C. despre cum îşi organiza lectura, care, observaţi, pentru o mai bună înţelegere era însoţită şi de consideraţiile literar-istorice ale marilor critici. Fapt din care am putea şi noi măcar să ne inspirăm în lecturile noastre. Dacă le mai facem. Acest program i-a permis lui V.I.C. ca încă din vremea studenţiei să abordeze cu pertinenţă şi în cunoştinţă de cauză una dintre cele mai ocolite activităţii gazetăreşti - cea de critic literar. Treabă grea care necesită studiu şi iar studiu, un sistem de valori bine asumat şi un sistem de referinţă de anvergură.
„În urma acestor îndrumări, am devenit un critic statornic al unor publicaţii care, acum stau în colecţii prăfuite, uneori stinghere, dar care mă fortifică prin slova lor din tinereţe. Astfel, dintre săptămânale ˝Adevărul literar şi artistic˝ îmi era cel mai la îndemână. Aici întâlneam condeiele de la ˝Viaţa Românească˝, pe care n-o cumpăram regulat, dar mi-am întregit colecţia în anii de universitate”.
„Adulmecam şi ˝Universul literar˝ pentru versuri şi proză. Nu neglijam nici foile literare ale unor ziare ca ˝Lumea˝, ˝Opinia˝, bucureştene sau chiar efemere foi locale”.
Că v-am ţinut „oleacă” de prezentare, să ştiţi că la Vaslui, la vremea marii crize economice, fenomen cu reverberaţii la nivel mondial, liceenii nu citeau doar romane „consistente”! Se mai lăsau duşi de... „cucoanele” din Vaslui care se dădeau în vânt după „Amantul doamnei Chatterley”, de H. D. Lawrence.
„˝Vai, dragă, ce scrie la pagina... Este de o îndrăzneală extraordinară... Dar să ştii că numai are decât câteva exemplare din volum!˝, aud într-o zi o conversaţie între două cucoane”, povesteşte cu umor V.I.C. „Incitat de acea conversaţie, dacă dispuneam de bani poate l-aş fi cumpărat şi eu (romanul), dar m-am mulţumit că mi-a cumpărat mama în întregime romanele consistente ˝Răscoala˝, ˝Ingresiunea Revoluţiei˝ şi ˝Adela˝...”
Cărţi, frumoase şi consistente cărţi care încă de pe băncile liceului consolidau personalitatea viitorului gazetar, critic literar şi profesor Vasile I. Cataramă. Nume care se numără printre românii care au ţinut rezistenţa intelectualităţii româneşti după cel de-Al Doilea Război Mondial.
