Interviu cu Leontina Văduva, soprana care a cântat alături de legende ale scenei

Interviu cu Leontina Văduva, soprana care a cântat alături de legende ale scenei
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

"A cânta alături de Domingo este o mare onoare, dar şi o responsabilitate" * Gălăţeanca Ileana Cotrubaş i-a fost un model constant


A fost aplaudată pe scene glorioase, precum Covent Garden - Londra, La Scala din Milano, Metropolitan Opera din New York, pe scene din Paris, Viena, Buenos Aires şi altele, alături de nume foarte mari ale muzicii, ca Plácido Domingo ori Roberto Alagna, a primit râvnite premii internaţionale. Foarte caldă, deschisă cu presa, fără ifose.

- Cum a fost să cântaţi alături de legende vii, precum Domingo?

- Cu Plácido e întotdeauna o bucurie şi o plăcere şi, sigur, e o teamă uşoară în inimă, pentru că să cânţi alături de el este o mare onoare şi o mare responsabilitate! De altfel, şi cu Alfredo Kraus am cântat şi am fost foarte emoţionată - în “L'elisir d'amore” şi în “Romeo şi Julieta” a trebuit să lucrez foarte mult ca să fiu la înălţime.

- V-aţi simţit egală, v-au tratat colegial acele glorii mondiale?

- Alfredo Kraus… el m-a chemat, m-a cerut pentru “Romeo şi Julieta”, la Zurich. Ultimul său Romeo, de altfel… Am avut o înregistrare cu “Romeo şi Julieta” şi alături de Roberto Alagna, la Covent Garden - cred că am fost la înălţime, pentru că m-au solicitat şi altă dată. În orice caz, publicul a fost încântat şi în momentul în care ai personalităţi de asemenea factură, e clar că începi să te depăşeşti şi să fii la înălţime.

- A existat un rol pe care încă nu l-aţi putut juca?

- A, da, poate că Manon Lescaut, pentru că am ales să am familie, să am un băieţel - puţin cam târziu, pe la 42 de ani… Este un pic târzior, dar este o bucurie să fie în viaţa mea acest copil!

- Vă va urma?

- Nu cred că mă va urma - va alege mai degrabă realul decât umanul. E mai mult spre matematică - are voce, dar… Dar putem avea surprize la orice vârstă, aşa că speranţa nu e încă pierdută.

- Cea mai mare fericire v-a adus-o un rol, o întâlnire specială, băieţelul?…

- O, au fost multe momente în decursul carierei care mi-au făcut plăcere. Aşa, o senzaţie deosebită a fost când am jucat la Metropolitan alături de tenorul Luis Lima, în „Boema”. M-a impresionat maniera de a juca a acestui tenor, mi-a smuls lacrimi efectiv! Deja muzica lui Puccini ne face să plângeam de fiecare dată, dar în mod special am apreciat şi am încercat să înţeleg cum îşi construieşte rolul şi cum reuşeşte să redea aşa de intens personajul. Un alt moment, a fost o vizionare a unui spectacol al Renatei Scotto [soprană şi regizoare de operă, italiană] cu „Manon Lescaut” şi „Suor Angelica”. Sora Angelica, aşa cum a cântat Renata Scotto, cred că nimeni nu a mai putut să o facă! Este unul din modelele mele. Unul dintre primele mele modele a fost IIeana Cotrubaş, după aceea a fost Renata Scotto, după aceea, bineînţeles, Virginia Zeani, pentru care am mare-mare admiraţie! Pe timpuri, când eram copilă, ascultam la radio pe „Vocea Americii” transmisiuni cu „Lucia [di Lammermoor]” şi eu încă n-am auzit pe nimeni cântând atât de perfect!

- Ce n-ar trebui să facă nu numai un tânăr cântăreţ, un artist în general?

- Orice exces trebuie să fie îndepărtat. Alfredo Kraus îmi spunea: „Ai grijă cum îţi alegi repertoriul! Dacă ai cântat Mozart şi treci la Puccini, lasă-ţi o perioadă de timp ca să-ţi adaptezi vocea la Puccini! Nu cânta mult Puccini, pentru că este intensitatea dramatică care îţi mănâncă vocea şi va trebui să alternezi întotdeauna cu roluri puţin mai lejere, care să te repună pe şină”. Sunt tot felul de lucruri mici pe care trebuie să le transmitem la rândul nostru celor tineri.

Citit 1558 ori Ultima modificare Vineri, 24 Mai 2013 17:36

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.