„Gulliver” este iubit: Peste 25.000 de spectatori într-o stagiune

„Gulliver” este iubit: Peste 25.000 de spectatori într-o stagiune
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

300 de reprezentaţii cu „Sânziana şi Pepelea”


Păpuşarii de la „Gulliver” au început luna iunie în forţă: „A trebuit să facem faţă unei avalanşe de cereri şi ne-am străduit, dacă nu să împăcăm pe toată lumea, măcar să-i mulţumim pe cât mai mulţi”, ne-a declarat directorul Stelian Stancu. „Încă din 31 mai, am început cu un spectacol la Tudor Vladimirescu şi Târgu Bujor, unde am jucat „Cei trei purceluşi”, cu sălile pline, câte trei-patru sute de spectatori la fiecare reprezentaţie. Primarii celor două localităţi au asigurat deplasarea, iar copiii s-au bucurat din plin, pentru că foarte rar ajungem acolo. Pe 1 iunie am mers în Republica Moldova, la Slobozia Mare, la invitaţia Consulatului României la Cahul. În sala Casei de Cultură din localitate am jucat „Sânziana şi Pepelea”, în faţa a peste 500 de copii. La 16,30 am ajuns la Galaţi, în Parcul Rizer, unde am prezentat „Cei trei purceluşi”. Ne bucurăm că avem, în momentul de faţă, două spectacole ce pot fi prezentate în aer liber, „Scufiţa Roşie” şi „Cei trei purceluşi”. Iar duminică, 2 iunie, am jucat la Jijila, peste Dunăre, în judeţul Tulcea, tot „Sânziana şi Pepelea”, un spectacol veteran, care se apropie de cea de-a 300-a reprezentaţie.

Viitoarea premieră - Caragiale

Vorbind despre proiectele viitoare, Stelian Stancu ne-a declarat: „Avem în proiect un spectacol care să se adreseze şi copiilor mai mari de clasa a IV-a, astfel că Daniel Stanciu va pune în scenă „O noapte furtunoasă”, de Ion Luca Caragiale. Maniera de realizare artistică va fi ofertantă şi plăcută, va fi un spectacol atractiv, cu actori, cu păpuşi, cu proiecţii, vom face filmări cu clădiri de epocă. Premiera va fi în toamnă, înainte de Festivalul „Gulliver” iar apoi vom începe lucrul la ultima premieră din acest an, „Pasărea de foc”, un spectacol foarte frumos, în regia lui Bogdan Drăgulescu”.

Până atunci, stagiunea continuă timp de încă o lună cu spectacolele din repertoriul curent, care sunt prezentate de marţi până duminică în fiecare dimineaţă. „Copiii de peste tot ne iubesc”, conchide Stelian Stancu, directorul unui teatru care, teoretic, din 2008 mai există doar ca secţie a Dramaticului, însă, practic, în fiecare stagiune însumează câte 25.000-30.000 de spectatori plătitori de bilet, cărora li se adaugă cei necontorizaţi, de la spectacolele prezentate în aer liber. E mult? E puţin? Pentru cultura unui oraş înseamnă foarte mult, dincolo de cifre şi de bani. Sufletele copiilor nu ştiu să contorizeze decât bucuria jocului.

Citit 828 ori Ultima modificare Vineri, 07 Iunie 2013 17:12

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.