O nouă apariţie editorială, de cercetare istorică, cartea lui Tudose Tatu „Cheia Dunării împărăteşti/ Sulina cea mâlită” - Editura Sinteze, a fost lansată la Sulina, apoi la Tulcea. Cu predilecţie pentru subiecte dunărene, autor, printre altele, al unei apreciate istorii a fabricilor gălăţene, Tatu caută acum „acul în carul cu fân” al arhivelor din Bucureşti sau Odessa, scriind despre dedesubturile fondării orăşelului Sulina, important „pentru istoria Europei, Dunării de Jos şi în sfârşit a Galaţiului”.
În „Archiv Kniazia Vorontsova”, o arhivă în 40 de volume (alături de alte surse documentare, precum jurnalele vremii din Odessa, jurnale străine de călătorie, statistici austriece, menţiuni britanice sau turceşti etc.), într-o scrisoare, locul era numit, la 26 februarie 1837, „Cheia Dunării”, de un personaj „jumătate lord englez, jumătate negustor”, guvernatorul provinciei Novorossia şi Basarabia, contele Mihail Semionovici Voronţov. Cel care se întâlnea chiar la Sulina, ca să pună, se vede, ţara la cale, cu consulul Rusiei la Galaţi, Atanasovici, şi cu un neguţător genovez tot din oraşul nostru - Pasquale Lamberti…
Aflăm şi că „digurile turco-moldo-valahe” ale Sulinei erau de dinaintea celor făcute în timpul Comisiei Europene a Dunării, citim date despre navigaţia între portul nostru şi Marea Neagră, sau cum erau discriminaţi de către ruşi englezii în privinţa tragerii la edec a vaselor lor, cu ecouri dure la Londra, în Camera Comunelor, despre legătura cu Galaţiul - „schela neasemuită şi independentă a celor două principate româneşti dunărene” - a ambasadorului Imperiului habsburgic la Sankt Petersburg, contele Charles Louis de Fiquelmont, susţinător al libertăţii navigaţiei, care semna, alături de Voronţov, Convenţia ruso-austriacă din 1840 privind navigaţia pe Dunăre. Fluviu încă din '34 despicat de vasul cu aburi al unei companii austriece pe ruta Viena-Galaţi. Galaţi, antrepozit intermediar unde navele de la Odessa, respectiv Viena, făceau schimb de pasageri şi de mărfuri. Deşi mai depărtat de mare, portul nostru oferea „avantaje şi facilităţi mult mai considerabile decât celelalte localităţi situate mai aproape” de Sulina, nota guvernatorul rus.
Poveşti adevărate, neştiute...
Din carte aflăm şi despre dorinţa, încă de atunci, a Austriei, de deschidere a fluviului de la Rin la mare. După obiceiul cercetătorului gălăţean, acesta vine şi cu câteva corecţii: de pildă, că în mai 1836 „a debutat legătura Viena-Hârşova-Galaţi-Constantinopol”. Tulcea apare de asemenea în carte, „oraşul turcesc”, străjuit de o stâncă vinovată pentru multe naufragii. Dar şi „Hustenge” - Constanţa, lângă care ajungea un vechi canal desprins din Dunăre! Bogat ilustrată cu imagini de epocă - gravuri, litografii, fotografii vechi, dotată cu o cronologie ca un breviar istoric, cartea se citeşte dintr-o suflare, ca o poveste. Veche. Adevărată.
