Arta dramatică în stil camerunez, la Biblioteca Franceză

Arta dramatică în stil camerunez, la Biblioteca Franceză
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Guy Francis Tami, doctorand în teatru, venit la Universitatea „Dunărea de Jos” Galaţi cu o bursă în cercetare, ţine un curs gratuit la Biblioteca Franceză *

Fie elevi francofoni şi studenţi bursieri de limbă franceză ai Universităţii „Dunărea de Jos”, fie vorbitori nativi aflaţi în trecere prin Galaţi, toţi se opresc, invariabil, şi la Biblioteca Franceză.

În această perioadă, un doctorand în teatru ajuns la Universitatea „Dunărea de Jos” cu o bursă de cercetare ţine chiar un curs gratuit de artă dramatică. Guy Francis Tami vine din Camerun, este actor, dramaturg şi regizor.

Activitatea sa la universitatea gălăţeană, coordonată de Mihaela Dumitriu (Facultatea de Arte), se referă în mod special la teatrul contemporan. Cursul iniţiat la bibliotecă durează trei luni, e structurat în 12 şedinţe a câte două ore şi are o parte teoretică şi una practică.

Despre amintire, iubire, ruptură

Săptămâna trecută, un spectacol-improvizaţie găzduit de Biblioteca Franceză a dezvăluit o mică parte dintre surprizele pregătite de doctorandul african. Doi actori de profesie, Guy Tami (Camerun) şi Sébastien Charles Fournil (Franţa), alături de Ana Maria Iancu, Victor Mihăilescu şi Laurent Michaud, au dramatizat câteva dintre ideile lor.

Întâlnirea întâmplătoare, prin intermediul Bibliotecii Franceze, dintre un camerunez, un francez şi un român a avut rezultate uimitoare. La finalul reprezentaţiei, Sébastien Fournil a explicat auditoriului cum s-a născut, doar în urmă cu câteva zile, minispectacolul pe care l-au jucat, de altfel, în premieră.

„Am găsit pretextul de pune în scenă poveştile noastre legate de România. Eu am venit prima dată aici acum 12 ani şi mă întorc mereu cu drag, în calitate de voluntar al Fundaţiei „Inimă de copil”. Îmi amintesc mereu de prima vizită în Galaţi. Guy a venit în urmă cu trei săptămâni, dar îi place enorm ce a găsit aici. Povestea lui e una de iubire, pe când cea a lui Victor, care a plecat o vreme în Franţa, încercând să-şi găsească un alt drum în viaţă, este una a rupturii de România”, a explicat actorul auditoriului său de la Biblioteca Franceză.

Cursurile de teatru, deschise oficial cu acest spectacol, vor fi, cu siguranţă, condimentate din plin cu exotism african, la fel cum a fost şi reprezentaţia de săptămâna trecută. Guy Francis Tami e nerăbdător să le împărtăşească din experienţa lui gălăţenilor.

Ca urmare, îi aşteaptă pe elevi sau studenţi la cursuri în fiecare joi, de la ora 17,00, iar pe cadrele didactice la cursurile programate sâmbăta de la ora 11,00.

Explicaţie foto: Un minispectacol-improvizaţie în care au jucat şi doi actori de profesie

Citit 791 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.