Programul evenimentelor dedicate Zilei Unirii la Galaţi
Foto: Foto: Angela Ribinciuc

Programul evenimentelor dedicate Zilei Unirii la Galaţi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Hora Unirii, la statuia domnitorului, la ora 13,30

Vineri, când se împlinesc 155 de ani de la Unirea Principatelor, la ora 12:00, la Biserica Vovidenia, va avea loc un Te Deum în memoria domnitorului Alexandru Ioan Cuza şi a mamei sale.

La ora 13:00, la statuia acestuia, de pe strada Domnească, va fi trecută în revistă Garda de Onoare, va fi prezentat Onorul, va fi intonat Imnul de Stat şi va fi evocată însemnătatea Unirii din 1859. Ansamblul „Doina Covurluiului”, al Centrului Cultural „Dunărea de Jos”, va susţine un program artistic, după care, cei prezenţi vor dansa Hora Unirii.

La ora 14:00, la Muzeul Casa Cuza Vodă, oaspeţii vor fi primiţi de către Garda de Onoare, alcătuită din membri ai Asociaţiei „Tradiţia Militară” din Bucureşti. La 14,10 va fi arborată o replică a drapelului din timpul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, după care vor urma alocuţiuni pe tema împlinirii a 75 de ani de la înfiinţarea Muzeului de Istorie Galaţi şi a 155 de ani de la Unirea Principatelor. La ora 15:00 va fi vernisată expoziţia Patrimoniu muzeal: 1939-2014” şi vor fi lansate două numere din revista Muzeului de Istorie, „Danubius XXX” şi, respectiv, „Danubius XXXI”. Anul acesta, sărbătoarea Unirii coincide cu sărbătoarea Muzeului de Istorie “Paul Păltănea”.

Citit 1150 ori Ultima modificare Joi, 23 Ianuarie 2014 17:42

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.