Consemnări/ "ŞarMANTU", dar şi luptătorul Nicolae
Foto: Autoportret (ulei pe pânză, 70 x 52 cm)

Consemnări/ "ŞarMANTU", dar şi luptătorul Nicolae
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Nicolae Mantu, colaborator la „Moftul român” al lui Caragiale, se implică, în Primul Război Mondial, alături de alţi 35 de artişti, riscând în calitate de reporter de front: a realizat desene din focul luptelor, pentru ziarul Armatei, „România”, din Iaşi, sub direcţia lui Sadoveanu, cu titluri-notaţii despre însemnătatea momentelor. Aceasta şi multe altele le aflăm din dicţionarul plasticienilor gălăţeni şi din volumul dedicat cu pasiune lui Mantu semnat de criticul de artă Corneliu Stoica, care a cules multe mărturii şi a cercetat arhive. Este citat, de pildă, avocatul Gh. Stănescu: Pictorul era „cuceritor” şi „fire deschisă, era modest, politicos, sincer, demn şi discret. Doamnele din societatea vremii îi spuneau ŞarMantu, iar prietenii Nini”. Este citat şi crezul lui Mantu: „Să fii cinstit faţă de tine însuţi, cinstit faţă de semenii tăi, cinstit faţă de muncă şi mai ales cinstit faţă de artă”.

 

Flori (ulei pe pânză, 57x21 cm)

Citit 876 ori Ultima modificare Miercuri, 16 Iulie 2014 17:31

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.