VERNISAJUL lui Mihai Mănescu/ Arta plastică nu se teme de ploaie

VERNISAJUL lui Mihai Mănescu/ Arta plastică nu se teme de ploaie
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Miercuri seara, în faţa simezelor Muzeului de Artă Vizuală, directorul muzeului, Dan Basarab Nanu, a fost uluit să constate că, în ciuda ploii torenţiale de afară, a fost belşug de public la vernisajul unei expoziţii care se anunţa de excepţie: "Variaţiuni pe teme vechi”, grafica plasticianului bucureştean Mihai Mănescu - artist apreciat, cu lucrări de grafică, gravură şi pictură în colecţii de stat şi particulare din România, SUA, Canada, Belgia, Grecia, Japonia, Israel, Germania, etc., recompensat, printre altele, cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Ofiţer şi Premiul pentru Performanţă acordat de Top Business, cu premii în ţară şi străinătate: în Ontario, în 1973; Moscova - 1975; Cannes - 2003. Plasticianul a spus: „Vă mulţumesc că aţi venit, e un gest eroic, ţinând cont de ce este afară!”

Poemografică

Lucrările sunt în tehnică mixtă (gravură, acuarelă, desen etc.), fiecare tablou având în prelungire un text poetic. Autorul a explicat că, spre deosebire de arta europeană, unde desenul „ilustrează” textul, arta orientală, de care s-a apropiat, propune un text paralel cu imaginea, altă propunere artistică. Iată doar un exemplu, care susţine un desen cu ochi şi mâini: „Iar privirile /care vor căuta lacome/ lumina altor priviri/ la fel de însetate de curiozitate/ fi-vor asuprite/ de o cerească autoritate".

"Lumea lui Mihai Mănescu este una de esenţă superioară, unde ochiul şi gândul se însoţesc fericit într-un echilibru”, a scris chiar academicianul Răzvan Theodorescu, citat miercuri de Dan Nanu.

Oaspetele, care s-a arătat „bucuros şi onorat” de găzduire, a mai expus de două ori la muzeul gălăţean - o dată singur - şi este un vechi prieten al oraşului, de 12 ani preşedinte al Concursul de plastică „Camil Ressu” al Liceului de Artă „Dimitrie Cuclin”, este profesor universitar cu doctorat în Estetica artelor, teoretician cu opt cărţi publicate, dascăl la Facultatea de Arte Plastice a Universităţii de Artă Bucureşti, al cărei decan a şi fost, fost preşedinte al Comisiei Naţionale de Educaţie Vizuală din 2003 şi preşedinte al Uniunii Artiştilor Plastici din România. Lucrează în domenii variate: grafică, pictură, gravură şi grafică aplicată, fotografie, scenografie, artă monumentală.

Citit 1927 ori Ultima modificare Joi, 24 Iulie 2014 19:57

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.