Încă un un succes la Teatrul Dramatic! O piesă de mare actualitate, un spectacol excelent montat!

Încă un un succes la Teatrul Dramatic! O piesă de mare actualitate, un spectacol excelent montat!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Premiera piesei de teatru “După Noi Apocalipsa”, semnată de scriitoarea şi jurnalista Katia Nanu şi jucată vineri, 6 martie, în Sala Studio a Teatrului Dramatic „Fani Tardini”, a constituit un succes adevărat, publicul descoperind în personajele corupte de pe scenă trimiteri cu haz şi mult necaz la viaţa politică foarte murdară tot mai prezentă pe micile ecrane. Aş putea spune că, de când a fost scrisă piesa, destul de recent totuşi, realitatea a devenit şi mai vizibilă, publicul fiind familiarizat mai mult cu situaţia, ca şi ziaristul care află sau cercetează dosare, datorită faptului că politicul se luptă cu disperare. O piesă fără personaje pozitive, deci!

„Trei, Doamne, şi toţi trei!”

Regizorul spectacolului, Cristian Gheorghe, a reuşit să atragă din nou aplauze cu repetiţie în timpul jocului celor trei actori care au dat un adevărat recital de interpretare – Dan Căpăţână, un rol de compoziţie greu, cel mai întins rol, Ciprian Braşoveanu, cu multă forţă şi mult joc scenic, Aureliu Bâtcă, măsurat în expresie, convingători într-o ţesătură voit îngroşată (numele simbolice ale personajelor spune mult despre felul umorului: Domnul Foarte Deputat, Domnul Incompatibilu´ şi Domnu´ Suspendatu´…). Piesa se numea, în volumul autoarei, „Trei, Doamne, şi toţi trei!”, dar aceasta rămâne să se refere la jocul actorilor, la fel de bun. Am remarcat în ultimii ani creşterea acestor actori, din ce în ce mai distribuiţi – o altă realizare notabilă a echipei manageriale, care a reuşit să ridice actori buni de premii naţionale din artişti distribuiţi înainte mai discret.

„Ceasornicăria” lui Cristi Gheorghe

Regizorul-scamator, care face o adevărată ceasornicărie din detaliile inventate (sau împrumutate: de pildă, degetul dus la nară, zice-se în stil mafiot, precum la o cunoscută „implicată” blondă) a schimbat cu această montare registrul foarte variat din piesele pe care le-a lucrat până acum, de la clasici precum Caragiale sau Moliere, la autori noi, de data aceasta trebuind să învingă capcana „cutiei negre” a scenei de sală studio, cu spectatorii foarte aproape de actori. S-a râs şi s-a aplaudat mult la umorul replicilor şi la situaţiile create de autor, la gagurile inteligente, neaşteptate, inventate de regizor, şi la jocul foarte atent şi nuanţat, în „gramaj” de secunde, al actorilor. Un umor debordant este de pildă într-o scenă migălos realizată, fără replici, în care dopurile identice ale unor sticle de whisky identice sunt schimbate între ele, pentru… conformitate, şi tocmai de ticăloşii care nu sunt emoţionaţi nici când maşina lor ucide oameni pe autostradă, sensibili doar la şpăgile grase. Replicile întrerupte şi schimbarea de atitudine funcţie de toana „stăpânului” vin ca o mănuşă spectacolului! Personajul căruia i se face felul devine, cinic, „mână moartă” pentru un posibil poker între ucigaşii cu ştaif. Şi o replică foarte faină, a domnului Foarte Deputat, om (?) cu patru mandate, multe sfori trase, aranjamente veroase, un dur care se hotărâse să migreze tocmai spre Comisia de Cultură, mai puţin stresantă: „De la cultură, mă doare capul!” Replica, care aminteşte fraza lui Herman Goering, căruia îi venea să scoată pistolul când auzea cuvântul „cultură”, a stârnit aplauze, semn că încă mai avem multă nevoie de acest cuvânt, spus bine!

Citit 2457 ori Ultima modificare Duminică, 08 Martie 2015 16:39

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.