FESTIVALUL CĂRŢII continuă cu noi SURPRIZE: Academicieni, lansări, spectacole la AXIS LIBRI

FESTIVALUL CĂRŢII continuă cu noi SURPRIZE: Academicieni, lansări, spectacole la AXIS LIBRI
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

* În cea dea treia zi, Festivalul "Axis Libri" fraternizează cu Serile de literatură ale Revistei "Antares"


După o primă zi plină-ochi cu lansări de carte şi întâlniri cu autori locali şi din ţară, încheiată cu conferinţa generalului Emil Străinu, care a atras, ca de obicei, mult public iubitor de enigme, şi o a doua zi cu multe lansări, concerte, dialog cu academicianul Nicolae Breban şi cu autoarea Emel Emin, din Turcia, Festivalul naţional al cărţii „Axis Libri” al Bibliotecii „V. A. Urechia” urmează şi azi.

La ora 10,00, pe Aleea Domnească, are loc un spectacol folcloric al Ansamblului „Doina Covurluiului”. Vor fi lansate, începând cu ora 11,00, cărţi aparţinând scriitorilor Victor Teleucă, Theodor Codreanu, Marian Nencescu, Raia Rogac şi Ed. Detectiv Bucureşti. De la 12,00, cartea lui Jose Paulo Cavalcanti Filho despre Fernando Pessoa, cărţile lui Vasile Gogea şi Doina Popescu Brăila.

Întâlnire cu academicieni moldoveni

De la 13,00, va urma o întâlnire cu academicienii basarabeni Mihai Cimpoi, Nicolae Dabija, Valeriu Matei, Vasile Tărâţeanu şi prof. univ. Vasile Bahnaru. De la 14,00, o altă serie de lansare a cărţilor scoase de Mihai Vişoiu, Flaviu George Predescu.

Începând cu ora 15,30 - la Sala Belgrad, Hotel "Danube Stars" vor fi lansate cărţile lui Liviu Ioan Stoiciu şi Lina Codreanu, iar de la 16,00, tot la Sala Belgrad, Emilian Marcu şi  Constantin Marafet îşi vor prezenta ultimele lor volume ieşite de sub tipar.

Şah, go şi recital de poezie

Ceva mai multă concentrare va fi la Cupa „Axis Libri” la şah, care va începe de la ora 16,30, în Sala Belgrad, urmată, de la 17,00, de Clubul de Go al Bibliotecii.

De la 17,30, va avea loc lansarea audiobook-ului - dialog cu Mihai Dim. Sturdza, iar de la 18,00, un recital de poezie al invitaţilor din ţară şi din Israel, Turcia, Franţa, India, Germania, Republica Moldova, sosiţi în Festivalul Internaţional Serile de Literatură ale Revistei Antares.

Seara se va încheia cu dansurile greceşti ale Ansamblului Artistic Olympos junior al Comunităţii Elene Galaţi, care vor începe de la 16,30, dar şi cu spectacolul „Carte, muzică, dans” - spectacol al Teatrului Muzical „N. Leonard”.

Foto Victor Cilincă

Citit 1236 ori Ultima modificare Joi, 28 Mai 2015 18:55

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.