Itinerarul unei poete din BASARABIA, stabilite la Galaţi - „Nu m-am simţit niciodată străină în România”

Itinerarul unei poete din BASARABIA, stabilite la Galaţi - „Nu m-am simţit niciodată străină în România”
Evaluaţi acest articol
(27 voturi)

* Tatiana Scurtu-Munteanu este de 16 ani în România şi se simte acasă pe ambele maluri ale Prutului


La primele ore ale dimineţii, trenul Şiviţa - Bereşti plimbă pe călea ferată o frumoasă poveste de viaţă. Protagonista acesteia este Tatiana Scurtu-Munteanu, născută în localitatea Călăraşi, din Basarabia. Acum 16 ani, Tatiana a venit să studieze în România, la Liceul „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna. Viitorul, însă, avea să o aducă la Galaţi, pe malul Dunării.

"În anii de liceu, l-am cunoscut pe soţul meu, care este gălăţean. La vremea aceea, el era jucător de hochei. Ne-am căsătorit la un an de la terminarea liceului şi ne-am mutat la Galaţi. Bineînţeles, tot aici mi-am continuat studiile. Am terminat Facultatea de Drept, apoi Facultatea de Litere şi mi-am finalizat studiile de masterat. După tot acest traseu, am ajuns, prin concurs, la Liceul Tehnologic „Paul Bujor” din Bereşti. Se fac doi ani de când sunt în învăţământ, profesoară de limba română. Iniţial, eu şi soţul meu am locuit la Galaţi, însă ne-am mutat la Şiviţa, ca să se bucure cele două fete ale noastre de aerul proaspăt de ţară”, povesteşte Tatiana Scurtu-Munteanu.

Călătorie în "dulcele stil clasic"

Basarabeanca este câştigătoare a zeci de premii literare, naţionale şi internaţionale, autoare a două volume de poezii, „Paralelismul singurătăţii” şi „Râuri, voi ce despărţiţi” şi a fost publicată în mai multe antologii. "Parcursul poeziei mele a început în adolescenţă, atunci când emoţiile şi sentimentele dau pe-afară. Poeziile cu care am debutat sunt clasice şi cred că acest stil îl vor avea şi cele nescrise încă. Sunt puţine încercările mele de a scrie poezie în vers alb. Am o reţinere faţă de acest fel de a transmite mesaje cititorilor. Primele mele versuri au fost publicate în revista şcolii, după care mi-am făcut curaj şi le-am trimis la „Clipa Siderală” din Chişinău. Am fost uimită când mi-am văzut publicate poeziile „Doină” şi „Trecere”. Nici în anul 2000, când am venit în România, parcursul meu literar nu se oprise. Prima poezie publicată aici a fost „Râuri, voi ce despărţiţi”, care, de altfel, a dat titlul celui de-al doilea meu volum. Luminiţa Cornea, profesoara mea de limba română din Sfântu Gheorghe, m-a încurajat foarte mult să scriu şi să particip la concursuri, ceea ce am şi făcut. Am avut momente în care curajul îmi era la jumătate, pentru că au fost voci care spuneau că poezia mea este desuetă. Dar eu cred că cititorul nu este doar academicianul, doar omul de litere, ci şi omul de rând, ce vrea să citească un text liric, care să-l sensibilizeze, să-i trezească emoţii. Până în aprilie 2016, sper să lansez un nou volum de poezii, intitulat „Mănăstirile din gânduri”. Acesta nu are rolul de a trezi sentimente religioase, ci să crească în interiorul nostru sentimente care să nu vină de la nişte instituţii. Îmi doresc, de această dată, să fac lansarea la Galaţi, la Biblioteca „V. A. Urechia”", spune poeta.

Acasă este locul unde se vorbeşte româneşte

În căutarea unei schimbări, Tatiana, alături de familia sa, a încercat să se stabilească în Canada. „Am plecat în Canada, la doi ani de la mutarea noastră în Galaţi. Eram studentă în anul al doilea la Facultatea de Drept. Ne-am întors destul de repede, după opt luni eram acasă. Fără niciun regret am plecat, simţind că nu este locul meu acolo. Foarte bine că şi soţul a fost în asentimentul meu. Eu nu am putut scrie pe alte meleaguri. Mie, profesor de română şi om de literatură fiind, mi-a fost imposibil să-mi găsesc locul în altă ţară. Dacă rămâneam în Canada, viaţa mea ar fi fost neîmplinită, un continuu refugiu. Acolo, studiile din România nu sunt recunoscute. Tocmai de aceea, trebuia să încep cu o şcoală de franceză, după care puteam merge la o facultate, dar asta presupunea investiţii de zeci de mii de dolari. Nu am putut să mă dezvolt profesional şi nici nu am avut şansa. Mi-ar fi plăcut să fac şi eu şcoala de franceză, dar, fiind însărcinată cu cel de-al doilea copil, nu mi-am permis. Şi eu, şi soţul meu suntem atraşi de activităţile cu copiii, iar în Canada acestea ne lipseau”, îşi aminteşte Tatiana.

O familie în care se preţuieşte arta

Tatiana Scurtu-Munteanu provine dintr-o familie simplă, de oameni gospodari. Îşi aminteşte că şi mama ei, care a lucrat toată viaţa la grădiniţă, a avut câteva încercări de a scrie versuri. Acum, pe calea artelor merg şi cele două fiice ale poetei, una de 10 ani şi alta de 8 ani. „Fetele mele studiază la Liceul de Artă din Galaţi. Cea mare cântă la vioară, iar cea mică la pian. Pe lângă aceste instrumente, mânuiesc şi crosa, deoarece soţul meu este antrenor de hochei pentru copii, la patinoarul din Galaţi”, mai spune Tatiana.

"Basarabenilor le lipseşte unitatea"

Despre primele sale zile în România, dar şi despre locul în care s-a născut, Tatiana Scurtu-Munteanu povesteşte cu dor. „Când mi-am retras dosarul de la liceul din Călăraşi, fiind sigură că voi pleca la studii în România, profesorii au avut un mare regret. Era o tendinţă în acea perioadă ca toţi elevii buni să plece. În liceul din Călăraşi nu am fost îngrădită din punctul de vedere al informaţiei. Nu ni s-a ascuns adevărul despre Basarabia. Dar eu îmi doream să avansez, să scriu, să fac literatură. Ajunsă în România, nu m-am simţit niciodată o străină. Într-adevăr, îmi lipsea familia şi îmi amintesc că în prima scrisoare pe care am trimis-o părinţilor le povesteam că „am ajuns la un capăt de lume”. Am fost primiţi foarte bine la Sfântu Gheorghe. Eram a doua generaţie de basarabeni şi am fost o clasă de excepţie. Cât despre dorul pentru Basarabia, care „încă nu s-a întors acasă”, pot spune că acesta este în fiinţa fiecărui basarabean plecat de la casa părintească. Bineînţeles, sunt şi persoane care s-au rupt de trecutul lor. Dar cei mai mulţi rămân cu această durere şi cu acest dor. Noi suntem aproape de Călăraşi şi mergem destul de des în vizită. Fiicele mele se simt acasă pe ambele maluri ale Prutului. Nu aş putea vorbi în numele tuturor basarabenilor, dar cred, totuşi, că cel mai mult ne lipseşte unitatea. Ne doare atunci când trebuie să oprim la vamă şi trebuie să fim verificaţi, chiar dacă mergem de acasă tot acasă. Moldoveni, basarabeni, olteni, munteni, ne dorim să fim uniţi cu toţii. Dar, din păcate, oamenii încă mai simt diferit”, concluzionează Tatiana Scurtu-Munteanu.

Citit 2631 ori Ultima modificare Duminică, 22 Noiembrie 2015 10:18

1 comentariu

  • postat de ION
    Sâmbătă, 21 Noiembrie 2015 09:53
    5.13.172.***
    Ce rautaciosi mai sunteti fratilor cu fratii nostri!!! ei si noi nu avem nici o vina ca rusia si-a batut joc de ei si noi!
    nu lua in cosideratie pe acsti rautaciosi care urasec neamul Romanesc! ca oriunde sunt si uscaturi care nu rodesc niciodata!
    Personal iubesc ROMANII DE PRETUTINDENI MAI ALES PE CE-I CARE VORBESC ROMANESTE!
    ITINET CULTURA LA VOI RAUTACIOSILOR!
    IUBESC PE MOLDOVENII BASARABENI CASUNT NEAMURILE NOASTRE!
    INVIDIOSILOR! FAMILIA MEA BATRANA TE IUBESTE TATIANA PE TINE SI FAMILIA TA! CU RESPECT,
    1
    8
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.