Astăzi, evocarea Bătăliei Galaţilor din 1918. Un „meci” sângeros, câştigat de gălăţeni
Foto: În foto, monumentul distrus al apărătorilor Galaţiului la 1918, numit şi "Monumentul eroilor marinari"

Astăzi, evocarea Bătăliei Galaţilor din 1918. Un „meci” sângeros, câştigat de gălăţeni
Evaluaţi acest articol
(23 voturi)

Data de 8 ianuarie este una care trebuie ţinută minte de gălăţeni. Ar putea fi chiar Ziua Libertăţii Galaţiului. Fuseseră trei zile din însângeratul an 1918 în care rezistenţa militară gălăţeană, încercuită din toate părţile şi bombardată de ruşi, inclusiv de pe Dunăre, avea să se bată disperat în Valea Ţiglinei, cu tot mai puţini sorţi de izbândă. Cei 500 de pompieri, poliţişti, marinari, civili, inclusiv elevi, se măsurau cu 12.000 de zdrahoni hârşiţi cândva în luptele cu japonezii neînfricaţi! Unul contra 24! Opt tunuri, demontate de pe vedete militare, contra 63 de tunuri mari ruseşti! "Bătălia Galaţiului", puncta istoricul Constantin Kiriţescu în istoria sa premiată de Academie, "a  fost  una  dintre  cele  mai  spectaculoase  lupte desfăşurate pe teritoriul României". Şi, când totul părea pierdut, o mână de soldaţi români aduşi de la Fileşti avea să atace disperat la baionetă, ca la Mărăşeşti, unde îşi vărsase sângele şi Regimentul 11 Siret gălăţean, unde s-a spus „Pe aici nu se trece”, strigăt care a răsunat şi la Galaţi. Unde, recunoşteau militarii întorşi în permisie, era chiar mai periculos decât pe front!

Un monument aşteptat acum, distrus după '44

Monumentul ridicat de supravieţuitori acestor eroi, la intersecţia străzilor Balaban şi Brăilei (pe la Stirex, acum), distrus în perioada stalinistă, a fost refăcut pe cheltuiala Consiliului Judeţului şi aşteptăm doar avizele Primăriei.

"Stalingradul României"

Iarna anului 1918 a făcut ca Galaţiul să fie numit „Stanlingradul României”, căci gălăţenii au încercat să supravieţuiască în oraşul ameninţat cu invazia, plin de răniţi şi puhoaie de refugiaţi, să scape de tirul tunurilor nemţeşti şi turceşti din Munţii Bugeacului, de peste Dunăre, de mitraliere aviaţiei germane care ataca de la Brăila, de bombele aruncate din dirijabile - zeppeline spion, de tifos, de gerul cumplit, de foamete (după 12 ore de stat la coadă, puteai să nu ai şansa de a primi "o dată  la două zile, 250 grame de pâine de persoană. Uneori nici atât". Sau a unei bucăţi de carne de cai sfârtecaţi în timpul luptelor).

Cel mai lung front din Europa, întins pe mai mult de1.500 de kilometri fusese abandonat de armata rusă ţaristă: începuse Revoluţia roşie, armatele ruse dezertau, îşi tăiau ofiţerii şi, conduse de politruci, porneau la jefuit, în bande înarmate, bete. Comandorul de marină Niculescu Rizer, cel care organizase apărarea oraşului, nu le-a permis celor 12.000 de cătane bolşevice, dezertori înarmaţi până în dinţi, să treacă înarmaţi spre Basarabia - faimosul Corp 4 Siberian, care învinsese armata japoneză în urmă cu câţiva ani. De altfel, ajunşi acolo, bolşevicii dezertori ar fi sprijinit planul lui Lenin de a se extinde militar spre Europa, făcând joncţiune cu trupele bolşevicului maghiar Béla Kun, cel care înroşise de sânge Ungaria şi a fost măturat în 1919 doar prin intervenţia trupelor române, care ripostaseră unei invazii în Transilvania.

O mână de gălăţeni, numai vreo 500, au realizat imposibilul! Oraşul, cu şcoli închise şi transformate în spitale, medici francezi, scoţieni şi români - dr. Alexandru Carnabel fiind un extraordinar organizator, devenise un mare spital. Cimitirul „Eternitatea” îi odihneşte, în Careul Francez, pe eroii francezi, catolici şi musulmani din nordul Africii, căzuţi pentru noi. Alături de englezi, americani, chiar şi „piei roşii”.

Pe 7 ianuarie, fuseseră cinci ore cumplite de bombardament neîntrerupt, scrie ziaristul gălăţean George Munteanu, în cartea sa „Galaţii în timpul marelui războiu 1916-1918”. Care conchidea: „8 ianuarie 1918. Zi cumplită. Românii aproape zdrobiţi de uriaşa masă a bolşevicilor, trec la contra atac vijelios. Uluiesc şi zăpăcesc pe ruşi. Parte fug înarmaţi [ca să se predea] la Germani. Restul capitulează”.

Paradoxuri şi cărări ale Istoriei

Aproape de Galaţi, la Ghidigeni, frumoasa englezoaică Sybille, născută la Galaţi, transformase mare parte din Palatul Chrissoveloni în spital militar, vizitat şi de regina Maria, care a avut încredere să-şi lase acolo, pe durata războiului, toţi copiii. Galaţiul devenise capitala industriei de război pentru ceea ce mai rămăsese din România - de la Galaţi la Iaşi, căci senatorul Gheorghe Fernic, cel care transformase Şantierul Naval ce-i purta numele în turnătorie de obuze şi fabrică de afeturi de tun, declara în ziarul „Galaţii Noi” că văzuse înşirate pe drumul retragerii multe cadavre de bătrâni şi de copii români, seceraţi de istovire şi foame, dar şi că ţărani munteni, impasibili la ideea că vor fi stăpâniţi de germani sau de altcineva, fuseseră mânaţi în Moldova de jandarmi, cu biciul!  Angajaţi în presa ocupantului, în Capitală, Arghezi şi Slavici erau condamnaţi după război de un procuror gălăţean, iubitor de Eminescu, şi scăpaţi doar la intervenţia lui Iorga. Suferinţă, mizerie, teamă.

Cruci de război, cruci în ţintirim

În 1921, pe 25 mai, Galaţiul martir primea pentru eroismul său decoraţia „La  Croce di Guerra”, înmânată de către generalul Pietro Badoglio, şeful Marelui Stat Major al Armatei Italiene. Un an mai târziu, şeful Misiunii Franceze din România pe timpul războiului, generalul Henri Berthelot, ne oferea, pe 21 octombrie 1922,  La Croix de la Guerre. Ca amănunt, înaltele decoraţii fuseseră achiziţionate contra cost de Primărie, cu 700 lei. Istoria este ca o grădină cu flori şi prăpăstii, cu multe cărări, dar cu un singur drum principal, în permanenţă aflat în construcţie.

În foto, diagrama luptelor de la Galaţi şi Monumentul României Mari, din Piaţa "Ion Heliade Rădulescu" de la Gara CFR, din păcate neterminat - fără vulturul Victoriei

Citit 4292 ori Ultima modificare Joi, 07 Ianuarie 2016 19:28

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.