Revista ŞCOALA GĂLĂŢEANĂ - un număr SPECIAL, cu rubrici noi şi multe oferte

Revista ŞCOALA GĂLĂŢEANĂ - un număr SPECIAL, cu rubrici noi şi multe oferte
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Revista “şcoalelor” noastre, “Şcoala gălăţeană”, publicaţie de informaţie şi opinie pedagogică editată (full color!) de Casa Corpului Didactic şi Asociaţia profesională care are acelaşi nume ca şi revista, a ajuns în februarie la nr. 232, cu un conţinut foarte variat. Revista este salutată de acad. Constantin Gh. Marinescu, de la Iaşi (dar cu sală de lectură cu numele său în Biblioteca „Urechia”), ca reacţie dictată de o “datorie morală, ştiinţifică”.  Editorialul lui Sorin Langu vorbeşte cu dreptate despre ce înseamnă să fii român unde nu ţi se dă voie să fii român: “Ce “mişto” e să fii Român în România”, unde Florin Salam este cel mai căutat nume în 2015 pe Google! Editorialistul povesteşte în schimb cazul preotului Boian Alexandrovici, din Valea Timocului,  condamnat de autorităţile sârbe pentru că a slujit în româneşte, într-un garaj! Sau cel al lui Gheorghe Cohuţ, elev de clasa a doua din Slatina, Ucraina, care nu are cărţi în româneşte! Ori epitropul bisericii din Hagi-Curda - Vasile Iordăchescu, din satul Camasovca, raion Ismail, Ucraina, care se plânge că românii nu au acces la asistenţă medicală şi că sunt consideraţi spioni.

Învăţământul evreiesc şi Crucea Roşie la război, în Galaţi

O rubrică nouă: “Pagini din istoria învăţământului gălăţean”, care începe cu învăţământul evreiesc la Galaţi, serial de Violeta Ionescu (fragmente dintr-o viitoare carte semnată de scriitoare împreună cu dr. Lucian Zeev Herşcovici, din Ierusalim). Prof. Ghiţă Nazare ia un interviu plasticienei Liliana Negoescu. Două personalităţi gălăţene împart pagina: profesorul Moise Pacu, autorul primei monografii a judeţului, şi Constantin Calmuschi, unul dintre cei mai valoroşi profesori de Geografie din ţară, secolul trecut. Muzeograful Valentin Bodea relatează despre sacrificiile Crucii Roşii în Primul Război Mondial la Galaţi. Despre o dezbatere, la Tecuci, pe marginea importanţei şi practicii învăţării în clasă a Limbii române, ne informează prof. Vladimir Radu. Găsim aici şi ştiri despre performanţe în concursuri şi evenimente din şcoli tecucene precum “Spiru Haret”, “Dimitrie Sturdza”, „Calistrat Hogaş ”, gălăţene, precum Liceul “Dunărea”, Şcoala nr. 7, Şcoala nr. 26, Şcoala „Mihail Sadoveanu”, Şcoala „Nicole Bălcescu” şi, din judeţ, Şcoala Drăgăneşti. Şi despre întâlnirile Asociaţiei MAGISTER XXI, a dascălilor pensionari. Istoricul literar Ionel Necula dezvăluie ce este legendă şi cât adevăr despre Costache Conache. In memoriam – Viorel Ştefănescu, este semnat de G. Nazare, directorul publicaţiei. Exerciţii de prof. Daniela Dinu, prof. Mirela Popescu, despre evaluarea receptării, prof. Alina Cozma, despre pleonasm, vorbire corectă cu Cristina Ciobanu, filatelie şi istorie cu Radu Moţoc, însemnări vechi, prin bibliotecara Camelia Bejenaru, serial despre prof. Alexandru Radu, semnat de pr. Eugen Drăgoi, prof. Olguţa Chisoci scrie despre scris, Valentin Bodea, despre lansări la C.N. „V. Alecsandri” ale Editurii „Sfântul Ierarh Nicolae” - Brăila. Cronici de prof. Gabriela Ciubotaru, prof. Ana Coman, Ion Manea. Pictorul Gheorghe Suciu ca poet, descris de Corneliu Stoica. Un  buletin juridic, mişcarea sindicală etc.

Citit 3990 ori Ultima modificare Miercuri, 03 Februarie 2016 20:06

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.