Porto Franco: trei într-unul

Porto Franco: trei într-unul
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Eminescu dramatizat şi poeţi arabi *

82 de pagini, două coperte: numărul 158, pentru lunile aprilie, mai şi iunie 2009, adică trei numere într-unul cu multe pagini, al  revistei de cultură „Porto Franco” a Societăţii Scriitorilor „C. Negri” Galaţi. „Cum am scris «Îngerul a strigat»” - este o mărturisire a lui Fănuş Neagu, care deschide revista, însoţită de un fragment din roman.

Revista acordă spaţiu unei binemeritate restituiri: reeditarea „Omagiului” lui Eminescu, volum scos la Galaţi după 20 de ani de la moartea Poetului, retipărit acum de Centrul Cultural „Dunărea de Jos”. Eminescu, dramaturgie! Revista publică „SĂRMANUL DIONIS - Poemă scenică în 5 tablouri”, scrisă după nuvela eminesciană de Jean Bart, C. Calmuschi şi G. Orleanu, în 1909.

În traducerea Paulei Romanescu, poezie de Eminescu şi Blaga, tălmăcită în franceză.

Este evocat în continuare poetul Cezar Ivănescu. Proză, poezie: Constantin Vremuleţ, Violeta Ionescu, Săndel Dumitru; Sterian Vicol, Cassisian Maria Spiridon, Riad Awwad, Mohammed Jaber al Nabhan (Kuweit), Leo Butnaru (Chişinău) şi alţii. Critici şi cronici - de Vasile Spiridon şi Paul Sân Petru.

Relatări de la Salonul Internaţional de caricatură, Galaţi aprilie - mai 2009.

„Un caz de patologie literară” - Liviu Grăsoiu despre un atac „la adresa întregii literaturi naţionale” într-un volum semnat Eugen Negrici.

„Lacrimile Mitropoliei Basarabiei / strigăt de ajutor pentru neamul românesc”, un material despre pierderea patrimoniului bisericilor româneşti de peste Prut.

Acesta este, foarte pe scurt ultimul număr din „Porto Franco”, cu rubrici ca: Pagini dunărene, Debut, Lecturi incomode, Atitudini, Invitaţii revistei, Album Porto Franco etc.

Citit 732 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.