Salonul literar AXIS LIBRI revine în forţă! Lansări naţionale şi un colocviu cu miză internaţională

Salonul literar AXIS LIBRI revine în forţă! Lansări naţionale şi un colocviu cu miză internaţională
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Se redeschide seria întânirilor de joi seara ale Salonului literar Axis Libri la Biblioteca judeţeană „V. A. Urechia”! Aszăzi, 3 martie, de la ora 17,00, „stagiunea” se va deschide, tot în Sala de lectură „Mihai Eminescu“, cu un multiplu eveniment: lansări de carte ale unor autori din Galaţi şi Bucureşti, un miniconcert, dar şi o conferinţă.

Astfel, vor fi lansate cărţile „Orbita zeului”, de  Aura Christi – redactor-şef la revista  „Contemporanul. Ideea europeană”, fin capitală; „Ziua Recunoştinţei”, un best seller semnat de  A. M. Homes, în traducerea gălăţeanului Petru Iamandi. Moderatorul serii va fi, ca de obicei, prozatorul şi profesorul Theodor Parapiru.

Întâlnirea va fi prefaţată printr-un minirecital al cunoscuţilor artişti lirici Luminiţa Vologa şi Mariana Pisică, de la Teatrul Muzical „Nae Leonard”.

Un proiect al „Contemporanului”, „descălecat” şi la Galaţi

În cadrul Salonului literar Axis Libri de astă seară vom avea şi o surpriză: Conferinţa „Nevoia de lectură”, parte a proiectului RomâniaCiteşte.ro - un proiect multianual lansat de revista „Contemporanul”, „care va avea în vizor importanţi artişti români contemporani, scriitori, actori, regizori etc., prin care se afirmă europenitatea structurală a culturii române.

RomâniaCiteşte.ro e un proiect de anvergură naţională de susţinere a artei contemporane şi a patrimoniului cultural imaterial prin demersuri de promovare a unor autori contemporani, ale căror lecturi şi conferinţe susţinute la Bucureşti, Iaşi, Galaţi, Cluj, Ploieşti, Piatra-Neamţ, Slobozia, îşi propun să întoarcă publicul spre valorile culturii scrise naţionale, readucând artiştii români în Cetate”, ne informează bibliotecara Florina Diaconeasa, şef Serviciu Relaţii cu Publicul la biblioteca judeţeană.

Citit 891 ori Ultima modificare Miercuri, 02 Martie 2016 17:55

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.