"Dinamic, inventiv, expresiv, Mircea Ionescu avea geniul povestitorului oral, captivant în prezentarea întâmplărilor, a personajelor, şi prin semnficaţia ideilor. A fost împătimit de jurnalistică, de vânătoare, de pescuit şi de literatură. Cărţile sale mărturisesc perceperea afectivă a realităţii şi participare generoasă la schombarea ei în bine. Dorea să fie un scriitor ale cărui cărţi sunt citite, nu neapărat situate în fruntea ierarhiei. A trăit şi a scris pe înţelesul tuturor. Merită toate amintirile noastre frumoase!" Aşa spune scriitorul şi prozatorul Theodor Parapiru, pe care l-am rugat să ni-l mai amintească o dată...
Mircea Ionescu pleca dintre noi la 8 aprilie 2013, după o viaţă ritmată, începută mereu încă din noapte, cu partide la maşina de scris, care devenise muzica de fond nocturnă a cartierului, în preajma Bisericii "Sfântul Nicolae". Urmau partidele de ziar, putând fi văzut acolo cel mai devreme dintre colegii din presă. Termina de scris repede, însă cu poftă, pentru a continua cu o partidă de lume: oameni întâlniţi, ascultaţi, idei, informaţii. Pe vremea lui "nea Mircea de la Ziar", cum i se spunea în popor, lumea vorbea cu lumea, aflai lucruri, trăiai puţin din viaţa altuia fără s-o păţeşti chiar tu în persoană şi, cu ceea ce ţi se petrecuse cândva, scriai cărţi cinstite. Iar cărţile "marca" Mircea Ionescu aveau ritm de thriller american. În dreptul cărţilor poliţiste, gălăţeanul rămâne, indubitabil, un maestru al genului, tipărit, lucru fascinant pe atunci pentru orice autor, la Editura „Junimea”, la Iaşi, unde apărea pe atunci şi „Rocambole”, al jupânului Ponson du Terrail!
Mircea Ionescu s-a născut la Târgu Bujor, pe 20 decembrie 1938, anul în care Galaţiul devenea capitala Ţinutului Dunărea de Jos, peste zece judeţe! A absolvit Liceul „Vasile Alecsandri” - un „epolet” în plus pentru oricine a învăţat acolo, apoi Facultatea de Filologie, specialitatea Limba şi literatura română, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi.
Romancier mai ales - gen solicitant, care a ucis destui autori! - gălăţeanul avea rezistenţă şi elasticitate. Imaginaţia şi umorul îi mobilau cărţile. Genul policier obligă autorul la şi mai multă imaginaţie şi rigoare decât romanul obişnuit: trebuie să aibă cursivitate, deloc balast, punct culminant şi poantă de final: nu e la îndemâna oricui! Ionescu poate sta pe acelaş raft cu Leonida Neamţu, Haralamb Zincă, Rodica Ojog Braşoveanu sau George Arion.
Debutul îl are, în 1974, tocmai în genul poliţist - cu nuvelele din volumul „Moartea paharelor de cristal” - la Junimea! Editură care îi mai publica, în acelaşi an, încă o carte: romanul „Singurătatea calului troian”. O carte care s-a vândut în nu mai puţin de 136.000 de exemplare! Tiraj enorm, chiar şi pentru anii ´70! Editura a pus îndată mâna pe el! Şi nu s-a înşelat! Jurnalist de investigaţie, a urmat şi Dreptul la Iaşi - n-a profesat, dar s-a inspirat pentru lumea romanelor sale.
Cu un an înainte de Revoluţie, scriitorul gălăţean a fost publicat de o mare editură naţională, “Cartea Românească”: de data aceasta, ziaristul de la „Viaţa nouă” publica reportaje, în volumul „Adevăr şi metaforă”. Încearcă şi o altă “strună” literară: aventura, pentru tineret! Publică deci romanul „Taina bătrânului fort”, la Editura Ion Creangă, în ´89. Postdecembrist, nu lasă pana jos, din contră: scoate nu mai puţin de trei romane - „O anchetă ratată”, „Cacialmaua” şi „Capcana ucigaşă” - la Editura Porto-Franco din Galaţi. Semnează, alături de alţii, într-un volum editat la Editura Militară Bucureşti. Urmează, publicate la Galaţi, nuvele poliţiste, în volumul „Misiune ultrasecretă”, apoi „Braconierul”, povestiri de vânătoare - o altă pasiune ucigătoare.
Experimentatorul de genuri a probat şi scenariul radiofonic. Peste zece scenarii dintr-o serie educativă - „Oameni de seamă”. Alte zece scenarii de teatru radiofonic şi de televiziune au fost urmate şi de scenarii radiofonice pentru copii! Literatura pentru copii şi cea pentru tineret trebuie să aibă „lipici”, autorul nu poate minţi aceste pretenţioase categorii de vârstă! Ori, gălăţeanul a excelat şi aici! În 1984, primea Premiul TVR pentru scenariul de film "Primăvara cailor sălbatici", iar în 1987 era recompensat cu un premiu pentru dramaturgie. Romanul „Cacialmaua” a primit în ´91 premiul Societăţii Scriitorilor „C. Negri”. A publicat în reviste literare din Capitală, din Iaşi, Constanţa, Bacău, Galaţi.
Nu a predat: a fost repartizat în Ardeal, unde ar fi trebuit să vorbească maghiara. A debutat în 1954, ca şi Grigore Hagiu, în revista „Tânărul scriitor” Bucureşti. Membru al Uniunii Scriitorilor din România, printre primii gălăţeni care au ajuns acolo, membru al Societăţii Scriitorilor „C. Negri” Galaţi şi al Uniunii Ziariştilor Profesionişti, a fost ziarist cotidian la „Viaţa nouă”, iar după revoluţie, la “Viaţa liberă” (şef de secţie) şi „Acţiunea” (redactor-şef adjunct). În 1992 a fost acreditat, de Ministerul Culturii, consilier editorial. A înfiinţat două edituri. A fost director al Editurii Hypatya şi redactor-şef al revistei cu acelaş titlu, director al editurii şi revistei Pax Aura Mundi. Editura a fost premiată în 2006 la Salonul Internaţional de Carte pentru Copii - Chişinău. Soţia sa, Geta Ionescu, duce astăzi editura mai departe.
