„Poem de jale veche”

„Poem de jale veche”
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

În 1957, în vremea regimului comunisto-sovietic, după ce primiseră interdicţia de a mai scrie, profesorul Vasile I. Cataramă era considerat  un intelectual incomod pentru noul regim, asemenea multor intelectuali care au avut curajul să rămână verticali în faţa „fiarei comuniste” şi să manifeste o atitudine de afirmare a identităţii naţionale a românilor.

Peste ţară se abătuse sărăcia în crediţă care mergea mână în mână cu criza morală. Peste toate dominau confuzia, falsa prietenie, răzbunarea. Profesorul Vasile Cataramă, asemenea multor români deveniţi icomozi pentru fostul regim, a fost turnat fostelor autorităţi că este duşmanul noului regim.

Făcuseră greşeala, între altele, să recite versuri din clasicii interzişi şi în  contextul politic intern şi internaţional - era la puţin timp după mişcările contrarevoluţionare din Ungaria (din 1946) - orice manifestare devenea automat suspectă. Teama respira din toate ungherele societăţii postbelice.

Mai târziu, în mare durere, V.I.C. va scrie „într-un poem de jale veche”... „Din sudoare şi din trudă, unui popor de vin şi miere, mulţi se vândură ca şi Iuda” („Prolog”,  manuscris recuperat din Arhivele Securităţii). Punându-şi viaţa în pericol, a lui şi a propriei familii, „Bătrânul poet de vremuri grele” va observa că ţara pe care „bătrânii o ştiau din cânturi” era sub cizma ce aducea „greaua cerului osândă”. „Cătând şi cerul să-l înşele/iar gurilor cu mari zăvoare/de fiare grele şi oţele/ să facă beznă din cel soare...” 

Bezna şi întunericul începuseră să se lase asupra acestei ţări după 1948-1950, când noul regim îşi înfigea tentaculele în toate sferele de activitate, în viaţa şi în mintea românului. Era vremea când prietenii, din slăbiciuni omeneşti, poate din prea multă teamă, deveneau primii detractori.

„Parcă revăd figura tatălui meu profund afectat de colectivizare, ne mărturiseşte doamna Aurelia Bejan, fiica profesorului Vasile I. Cataramă. Efectele ei erau evidente... Mi-l amintesc într-un apus de seară, aşezat pe un scaun, privind în depărtare cu chipul lui frumos şi tragic în acelaşi timp. Atunci, în mintea mea de copil, l-am asociat cu ˝Ghepardul˝.

Privirea aceea parcă prevestea declinul familiei noastre; mi-a rămas în minte lumina dulce-amară din ochii săi. Aşa mi-a rămas întipărită în minte şi în suflet figura tatălui meu...”

Noapte de coşmar

Astfel, în 1957, în vremuri de aprigă prigoană, într-o noapte de coşmar, profesorul Vasile I. Cataramă a fost vizitat, percheziţionat şi apoi  luat de acasă. „Doi indivizi de la fosta securitate au năpustit în casa noastră în toiul nopţii, rememorează doamna Aurelia Bejan despre noaptea arestării. Toate cărţile din biblioteca noastră - unde stătea tata - au fost răvăşite.

Au luat carte cu carte, pe unele le-au aruncat pe jos, pe altele le-au confiscat. Au luat atunci şi multe manuscrise, pe care acum le-am recuperat şi din care reiese că au fost citite de cei de la fosta Securitate. Au împachetat şi multe cărţi pe care le-au cărat în umrătoarele zile. Astăzi, pe manuscrisele în care tata reflecta nedreptăţile acelei vremi sunt subliniate aspectele care evidenţiau urgia ce avea să se abată peste România prin instalarea regimului comunist.

Revenind la noaptea arestării tatălui meu, îmi amintesc că eu şi sora mea Greta, şi ea plecată la ceruri în anii din urmă, am fost trimise la bucătărie. Eram cu mama şi, fireşte, eram tare speriate. Cei doi indivizi care purtau pe cap nişte chipiuri albastre au pus stăpânire pe casa noastră şi au transformat totul  într-un vacarm.

După ceva timp, după ce au răscolit toată casa, tata a venit în bucătărie. Avea faţa lividă, ochii lui exprimau spaimă, groază, uimire, oboseală. Tata a cerut mamei nişte schimburi, sosete, haine, lenjerie, fiindcă urma să plece cu cei doi indivizi. Târziu am înţeles că acele evenimente vor fi simţite din plin şi în viaţa noastră...”      

Condamnat la 7 ani de închisoare

Vasile I. Cataramă (1915-1980) a fost arestat 1957 şi a fost condamnat de Tribunalul Militar din Iaşi la şapte ani închisoare. A executat efectiv cinci ani. Cauzele arestării şi condamnării gazetarului, criticului literar şi profesorului Vasile I. Cataramă erau cele arhicunoscute şi ele erau expresia conducerii ţării de către un regim dictatorial, care încet, încet îi transforma pe români din oameni cu libertate în Dumnezeu, în robii unui sistem dictatorial, totalitar.

Peste tâmpla ţarii dalbe se instalaseră vremuri neprielnice afirmării identităţii de neam a românilor şi fiecare manifestare antisovietică era catalogată periculoasă pentru întregul regim, pe principiul „cine nu-i cu noi, e împotriva noastră!” „Procesul s-a derulat după un scenariu bine regizat în cabinetele foştilor securişti şi activişti, povesteşte doamna Aurelia Bejan.

Mama mea a apelat zadarnic la prietenii tatălui meu, personalităţi ale vremii - între aceştia Iorgu Iordan, Eusebiu Camilar. Răspunsul era acelaşi: ˝Nimeni nu-l poate ajuta, nimeni nu-l poate întoarce din închisoare...˝ În aceste condiţii, singurul ajutor a rămas doar la bunul Dumnezeu...”   

Între iunie 1957 şi iulie 1958, cât a durat procesul, V.I.C. a rămas la Iaşi. În vara lui 1958 a fost transferat la Gherla;  în acel an au fost arestaţi şi alţi intelectuali ai ţării, dar şi mulţi, câteva mii de preoţi. „După ce a fost  transferat la Gherla, noi multă vreme  nu am ştiut unde se află tata, continuă doamna Aurelia Bejan.

După vreme îndelungată de tăcere, mama credea că este mort. Dar, într-o seară, a venit un tânăr de la Gherla şi ne-a liniştit. Ne-a spus că tata trăieşte, dar că este bolnav, că nu poate lucra la fabrica de mobilă, şi, fiindcă nu muncea, nu avea nici dreptul la pachete...”

Profetul

(fragment II, de Vasile I. Cataramă)

În cartea asta e sfârşitul

Cumplit şi greul ţării mele,

Va fi ca dunga unei stele,

Tăind în două nesfârşitul...

Pământul va fi ars de focul,

Vestit de Sfântul Teologul (Ioan)

Ca o durere epilogul

Se va-nfrăţi cu nenorocul.

Pământul fi-va ca de nea

Spălat de foc ca şi de ploi,

Şi în cenuşa cea de soi,

Nimic din el nu va scăpa...

Se va sălta atunci pământul

Zâmbind prelung ca o Fecioară,

Sânt, Doamne, pana cea uşoară,

Ca să-ţi ascult din nou cuvântul...

Dar până atuncea fraţii mei,

Din Răsărit veni-va fiara,

Va cotropi pe toţi şi ţara,

Că v-aţi făcut duşmani şi răi.

Pe mânuri va purta pecete

Cu chipul iazmei din trecut

În faţă un puternic scut, 

Cum iadul pe pământ i-l dete.

În frunte va hlizi un număr,

În rând de trei ori câte şase,

Va stăpâni pământ şi case,

De n-o mai fi în ţară umăr,

Să apere bobul de bob,

Luat la toţi cu fierul, hapca,

Va dispărea plugul şi hreapca,

Dar omul mai cumplit ca rob...

Vor alerga părinţi şi fii,

Din sat în sat pe la morminte,

Rugând pe unul prea părinte,

De morţi să intre ei de vii...

Rugaţi-vă ţara să scape,

De fiara ce vă povestesc. (va urma)

Citit 664 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.