Livia Ciupercă: „Binecuvântata lectură”
Livia Ciupercă se numără printre puţinii critici sau istorici literari, care s-au aplecat sistematic şi asupra operelor – atâtea câte sunt şi aşa cum sunt – ale scriitorilor gălăţeni. Vreau să fiu bine înţeles, chiar dacă o cronică, două, despre un autor sau altul mai apar, sub semnături mai mult ori mai puţin importante, în publicaţii de profil, respectivii critici nu şi-au propus, de regulă, să editeze şi volume consacrate cărţilor celor care trăiesc şi trudesc asupra cuvântului aici, la Dunăre. Iar excepţiile care sunt (Adi Secară, Ioan Toderiţă, alături de recentul „Dicţionar” semnat de Zanfir Ilie) nu fac decât să întărească regula. Poate în viitor critici sau recenzenţi de marcă să purceadă la adunarea în volum a textelor lor risipite prin publicaţii de-a lungul vremii. Ar fi un demers util şi pentru prezent şi pentru viitorime.
Autoarea „Binecuvântatei lecturi” s-a născut la Bereşti, a absolvit Facultatea de Limbă şi Literatură Română a Universităţii din Bucureşti, este profesor, publicist şi scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Iaşi. În parte, lucrările sale (cărţi sau articole apărute în reviste de profil) se adresează slujitorilor şcolii. Totuşi, cred că preocuparea predominantă se îndreaptă către promovarea scriitorilor, a cărţilor lor. Sigur nu face doar treabă de cronicar, precum consideră, ci emite judecăţi de valoare, este un fin eseist şi cercetător avizat în domeniu. Pe scurt, cred că cei pe care-i recenzează ştiu şi apreciază că doamna care semnează cartea de faţă şi-a dăruit parte din vedere şi din timp pentru a le citi operele. Şi a scrie despre ele.
Înainte de a prezenta lucrarea anunţată în titlul acestor rânduri, să amintim prin ce s-a remarcat prezenţa Liviei Ciupercă în perimetrul literar al zonei. Un motiv solid ar fi apariţia, sub egida Editurii Centrului Cultural „Dunărea de Jos”, în anii 2012-2014, a trei volume intitulate „Scriitori gălăţeni de ieri şi de azi” (primele două) şi „Portrete la Dunărea de Jos” (cel de-al treilea), consacrate unui număr de zeci şi zeci de autori, care au scris aici în ultima sută de ani. Cartea de faţă continuă doar în parte acelaşi temerar demers. Iar înaintea acesteia, apărută la Editura PIM Iaşi, în 2016, autoarea a mai scos din aceeaşi serie: „În braţele lecturii” (2012) şi „Tainele lecturii” (2015). Cei care i-au urmărit evoluţia scriitoricească cunosc şi lucrările monografice consacrate lui Paul Bujor, Dominic Stanca, Ioan Petru Culianu şi multor altor autori. Şi mai este un „amănunt” deloc de neglijat: conceperea multor cronici a însumat, alături de lectura propriu-zisă a operelor, o asiduă, lungă etapă de cercetare, de studiu în arhive şi biblioteci. Cam aşa s-ar contura dimensiunea efortului de creaţie pe care şi l-a impus criticul şi istoricul literar Livia Ciupercă.
Un prim capitol al cărţii „Binecuvântata lectură” tratează subiecte şi teme sigur puţin ştiute. „Un sfânt pribeag român” aduce în atenţie interesul manifestat de Alexandru Lascarov-Moldovanu (prozator, publicist, traducător, profesor, autor de manuale şcolare, născut la Tecuci, în 1885) pentru cel dintâi sfânt român, recunoscut de biserica papală: Fericitul Ieremia Valahul (1556-1625). O însemnare alăturată îi face un portret amplu autorului tecucean, textul fiind completat de „Amintiri cu şi despre Mihail Sadoveanu”. Cronica „O nouă viziune a poeticului” se ocupă de o carte relativ recentă a lui Coriolan Păunescu („Interogaţie finită”), iar cea intitulată „Tonuri şi tonalităţi nodale în eseistica lui Nicolae Bacalbaşa” prezintă volumul de tablete-pamflet al autorului, carte apărută la Editura Tipo Moldova, 2014. Alături de texte consacrate altor scriitori gălăţeni, cartea (în fapt o culegere de cronici, recenzii şi eseuri apărute în reviste din Iaşi, din ţară sau din străinătate, inclusiv de la Dunăre) găzduieşte pagini despre diverşi autori dinafara ariei Galaţiului, precum şi însemnări incitante. Aş nota în această categorie profilul „Ateneu 50”, dedicat jubileului revistei din Bacău, evocarea „Amintiri înspinate” (despre poetul Virgil Carianopol), alături de texte de aceeaşi factură („Sub un umbrar secular”, „Vâltori centenare”), care ni-l readuc în atenţie pe Vintilă Horia sau „Întru amintire” (închinat poetului Dan Laurenţiu) ori „Medalion Ovidiu Papadima”.
Alăturarea dibace a paginilor care definesc personalitatea literară a autorilor „locali” de texte ce readuc în actualitate nume foarte importante, doar în parte cunoscute generaţiilor de azi, contribuie, cred, la conturarea unei educaţii culturale într-un timp în care, cel puţin pentru unii tineri, fie ei chiar elevi ori studenţi, lectura, contactul cu cartea, cu scriitorul sunt serios perturbate de prezenţa internetului. Şi alte capitole incită la lectură. Cel intitulat „Înţelepciune persană” include un eseu despre poetul persan Faris Uddin Attar (trăitor în sec. 12-13), urmat de analiza poemului filosofic persan „Despre nefiinţă spre fiinţă”, semnat de Rumi Mawlana (1207-1273). În „Trăieşte-ţi clipa dată!...”, autoarea adânceşte înţelesul dictonului clasic prin evocarea poemului amplu al lui Omar Khayyam, intitulat „Trăieşte-ţi clipa! Căci clipa-i viaţa ta!” Un text despre „Basmul persan” întregeşte acest capitol. De la persani se trece la „Simbolistica românească”, diviziune a cărţii ce se ocupă mai întâi de „Buga lui Ștefan cel Mare”, buga fiind denumirea dată unor clopote dintr-un aliaj special. În cadrul aceluiaşi capitol sunt articole despre „Fântânile de pomenire” sau despre „Opincă”. Alte eseuri: „Îngemănatele”, „Imn clopotului”, „Tainiţele vânătorii”. Ultimul capitol, care dă şi numele cărţii, se ocupă de „Sacralitatea iubirii în proza lui Oreste Tafrali”.
În ansamblu, volumul invită la o lectură activă, bogată în informaţie adiacentă, la descoperirea de noi zone literare şi filosofice, evident prin cunoaşterea unor nume de autori din toată gama valorică, din timpuri diferite, din diverse părţi de ţară şi de lume. Este onorant că în acest context, cum spuneam, nu lipsesc scriitorii gălăţeni. De loc din Bereşti, precum aminteam mai sus, şcolită la Bucureşti şi rezidentă la Iaşi, Livia Ciupercă se apleacă generoasă asupra cărţilor, le receptează sensurile cu inima deschisă, lăsând mărturie scrisă şi despre eforturile literare ale autorilor de la Dunărea de Jos. Îi mulţumim în numele lor şi, pentru că pe 11 octombrie îşi serbează ziua aniversară, îi dorim „La mulţi ani!”.
