Grig Dristaru, actorul a cărui viaţă artistică se confundă cu istoria ultimelor decenii ale Teatrului Dramatic „Fani Tardini”, împlineşte astăzi, 7 septembrie, 70 de ani. O vârstă respectabilă, care onorează o carieră de excepţie, un om cu un caracter aparte.
Grig Dristaru a venit la Galaţi în 1966, după ce a mai trecut pe la Oradea şi Piteşti câţiva ani. A dat apa sărată a mării (e născut la Constanţa) pe apa dulce a Dunării. Dar nu i-a părut rău niciodată. Are alte regrete, compensate totuşi de imense bucurii.
A jucat în peste 70 de roluri, a fost aplaudat de mii de spectatori, scena nu mai are niciun colţ pe care să nu îl fi călcat. Un om a cărui existenţă se confundă cu teatrul, una dintre marile lui iubiri. La concurenţă cu marea.
- Domnule Dristaru, felicitări în avans pentru vârsta pe care o împliniţi!
- Mulţumesc mult, sunteţi primii care mă felicitaţi.
- Probabil ar fi făcut-o mulţi alţii înaintea noastră, dar acesta e specificul muncii noastre: trebuie să vorbim înainte ca să apară textul luni. O să vă pun o întrebare banală, dar firească în aceste clipe. Ce înseamnă teatrul pentru dumneavoastră?
- Înseamnă 44 de stagiuni, înseamnă nenumărate spectacole, multe roluri de care îmi amintesc cu plăcere. Să avem noi sănătate şi să mai facem şi mai multe în continuare. Chiar dacă e un moment aniversar, nu pot, totuşi, să nu spun că am şi un mare regret. E faptul că, după atâţia ani, nu am reuşit să schimb sufletul omului, e prea multă răutate în lume. Munceşti atâta timp şi vezi că nu ai reuşit să schimbi oamenii deloc. E marele regret al vieţii mele.
Teatrul? Teatrul e viaţa mea. Eu nu concep să mă trezesc dimineaţa şi să nu vin la teatru, să fiu pensionar. Abia aştept să înceapă stagiunea asta, că a trecut parcă prea multă vreme de când nu am mai urcat pe scenă.
- Ştiu că v-aţi născut la Constanţa. Aţi dat apa sărată pe cea dulce.
- Da, mi se aplică şi mie acea vorbă: Cine bea o dată apă din Dunăre... Dar la mare mă întorc în fiecare vară ca să iau o gură de oxigen, acolo e mama mea, care încă mai trăieşte, are 91 de ani şi pe care o iubesc enorm. Iar marea... E marea mea iubire. E o amantă nemaipomenită. În fiecare an mă primeşte şi mă mângâie cu valurile ei.
- Ce vă propuneţi în continuare?
- Să facem toate proiectele pe care le avem pregătite. Atât. Nu ştiu cum o să facem, că e lipsă mare de bani, dar o să vedem.
- Ce le transmiteţi colegilor mai tineri? Dar spectatorilor?
- Avem acum o generaţie foarte tânără, foarte talentată. Eu le transmit doar atât: să fie răbdători, au mai fost greutăţi, noi le ştim. Şi să nu îşi trădeze profesia, că e o meserie de sacrificiu care presupune multă muncă. Să nu se aştepte să câştige mulţi bani din această meserie. Noi avem altfel de mulţumiri. Iar spectatorilor le transmit că îi iubesc foarte tare şi îi rog să vină la teatru să retrăim acele momente de plenitudine artistică.
