Festivalul umorului teatral merge bine. Comedia nu s-a făcut de râs!

Festivalul umorului teatral merge bine. Comedia nu s-a făcut de râs!
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Duminică, a continuat cu dreptul Festivalul Naţional de Comedie al  Teatrului Dramatic "Fani Tardini". Şi chiar, pe ploaia aceea nesfârşită, a fost un public destul de numeros în sălile teatrului. Iar spectatorii prezenţi n-au avut decât de câştigat.

Un prim spectacol, în Sala "Studio" a teatrului, a oferit câtă emoţie am putut duce. Teatrul de Artă  Bucureşti, un teatru particular, un tânăr regizor - Daniel Grigore-Simion, angajat al Teatrului "Lucia Sturdza Bulandra", o actriţă cu o dăruire extraordinară, într-un rol de compoziţie, în spectacolul "O femeie singură", de Dario Fo şi Franca Reme. O monodramă de o oră, pe un text tradus de regizor şi de actriţă. O oră de artă interpretativă, amestecuri incredibile de tandreţe, nebunie, umilinţă, "adevăruri" cusute cu aţă albă, furie dementă - în aceeaşi fiinţă: actriţa Andreea Bibiri. De două ori laureată cu Premiul UNITER pentru cea mai bună actriţă - ce mai vreţi? Pentru rolul din lungmetrajul "Damen Tango", a primit Premiul Uniunii Autorilor şi Realizatorilor de Film din România.

Regizorul piesei îmi mărturisea că a lucrat şapte ani pentru realizarea acestui text, actriţa s-a implicat enorm, au avut şansa să fie convingători: celebrul Dario Fo, pe care Simion l-a întâlnit la o lansare de carte la Bucureşti a acceptat montarea şi a mai apucat să vadă varianta de text selectată, dar nu a mai putut vedea şi spectacolul: s-a stins pe 13 decembrie 2016, înainte de prima repetiţie.

Actriţă şi dramaturg, coautoarea - alături de dramaturgul cultivând satira politică şi socială, actorul, pictorul Dario Fo - a acestui text puternic, cu cinism şi umor tragic, dar evitând trivialul cuvintelor, Franca Reme a trăit experienţa femeii încătuşate de o lume masculină sălbatică şi obsedată din piesă: în 1973, fasciştii împotriva cărora scriitoarea a militant, comandaţi de ofiţeri de rang înalt ai Carabinierilor din Milano, au răpit-o, au violat-o, au bătut-o, au ars-o cu ţigările, au tăiat-o cu lame de ras şi au aruncat-o apoi să sângereze într-un parc. După două luni, ea revenea pe scenă cu noi monologuri antifasciste. S-a stins în 2013.

"De foarte multă vreme, am vrut să montez acest text extraordinar", spune regizorul. Aplauzele, lacrimile în ochi, dar şi cascadele de râs ale sălii, au dovedit că el şi actriţa au avut dreptate! Ingenioase şi metaforele prin care personaje invizibile sau despre care eroina povesteşte sunt reprezentate de eşarfe colorate simbolic, de păpuşi, obiecte, o mână tăiată. O uşă-ecran, pe care se proiectează de pildă scena tăierii venelor "în lung", ca să fie mai sigură!), uşă pe care actriţa cu peste 20 de ani de carieră (a debutat foarte tânără!) o mută în scenă. Ea vorbeşte despre bărbaţi-agresori, dar şi despre cuvinte agresive, "cu prea multe consoane", precum orgasm, comunism, fascism…

Scenografia lui Adrian Pitica este simplă şi funcţională.

O seară rusească… ca pe la noi

Duminică seara, pentru două ore şi jumătate, cu pauză, scena Sălii Mari a Teatrului "Fani Tardini" a găzduit, în Festival, un spectacol ingenios, cu ritm, cu multe exprerienţe tehnice: un decor când transparent, când reflectorizant, cu panouri mobile ce permiteau un du-te-vino (scenografia - Gheorghe Mosorescu), secvenţe filmice în proiecţie, pe o poveste de râsu'-plânsu' cu perestroika rusească, soră geamănă cu tranziţia românească!

Echipa Teatrului "Maria Filotti" din Brăila a prezentat "Schimb urgent trei surori", parodie la Cehov a dramaturgului american Nagle Jackson, actor al cunoscutului post TV NBC, câştigător al premiului Onassis Foundation International Playwriting Contest. Regia îi aparţine lui Lucian Sabados, directorul teatrului brăilean. Au jucat actorii: Monica Ivaşcu, Marcel Turcoianu, Corina Borş, Cătălina Nedelea, Emilia Mocanu,  Adrian Ştefan, Flori Popa, Alexandru Marin şi Dan Moldoveanu. Un rol principal de compoziţie a fost interpretat din nou la mare înălţime de actorul gălăţean Lucian Pînzaru, remarcabil şi în alte producţii brăilene. De observat că el jucase şi cu o seară înainte, în deschiderea festivalului, cu acelaşi succes, în echipa "Tardini"! Strălucitoare şi firească mi s-a părut Emilia Mocanu, foarte bun Marcel Turcoianu, un joc bun şi la Cătălina Nedelea, cu energie contribuind întreaga trupă. De remarcat compozitorul Cornel Cristei, pentru pregatirea vocală, şi coregrafa Liliana Stan: se cântă, se dansează, căci lipsa garanţiilor unei slujbe garantate pe viaţă de statul comunist într-un mare teatru leningrădean transformă piesa "Trei surori" în musicalul "Oh, my sister!", cu două surori oportuniste… 

Astă-seară, tandreţe cât cuprinde

Astăzi, de la ora 19.30, în cadrul Festivalului de Comedie, Sala Mare a Teatrului Muzical "Nae Leonard" va găzdui trupa Teatrului "Lucia Strurdza Bulandra" din Bucureşti, cu o comedie tandră: "Pe lacul auriu", de Dinu Cernescu, care semnează regia spectacolului, după piesa cu acelaşi titlu de Ernest Thompson. Traducerea: Radu Beligan şi Liviu Dorneanu.

O oră şi 40 de minute cu actori foarte îndrăgiţi de multă vreme, Valeria şi Virgil Ogăşanu, alături de Ana Ioana Macaria, Lucian Ifrim şi Alin Potop. Despre o poveste de dragoste lungă de 50 de ani, a unui cuplu de americani, cu o fiică care luptă să câştige dragostea unui tată care şi-a dorit de fapt un fiu.

"Spectacolul nostru se vrea o oază de zâmbete, de dragoste şi de linişte într-o lume anormală care ne înconjoară", declara regizorul.

Îmi amintesc că am văzut pe o navă, când navigam pe Atlantic, de un An Nou, la televiziunea sud-africană, pentru prima dată, pelicula realizată după piesa de teatru, în ´81, interpretată inegalabil de Katharine Hepburn, Henry Fonda (Oscar pentru cei mai buni actori în aceste roluri) şi Jane Fonda.        

      

Citit 1891 ori Ultima modificare Marți, 10 Octombrie 2017 11:26

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.