Puţin primitoare termic dimineaţa de 5 octombrie, însă soldaţii tranşeelor de acum un veac au îndurat şi minus 40 de grade.
Curtea Muzeului Spiritualităţii Creştine s-a încălzit de la sufletele copiilor din mai multe şcoli, care s-au aşezat pe pânze de cort cauciucate, în stil militar, ca să fie vrăjiţi de voluntarii de vârsta lor din Asociaţia „Tinerii şi Viitorul” Galaţi, comandată de profesoara Ştefania Cojocaru, în acţiunea intitulată „Scrisori din tranşee... Un crâmpei de nemurire".
Bine documentatul ofiţer (r)Adrian Tăbăcaru, costumat în generalul Berhelot, a fost primit cu ovaţii (deh, francezii ne-au „reinventat” atunci Armata decimată). Şi militarii, cu binecunoscutele căşti „Adrian” ori cu chipie, au atacat, au vegheat, au consultat hărţi, unul a fost rănit şi a fost rândul infirmierelor de la Crucea Roşie să-şi rişte viaţa, soldatul a fost decorat de un general român, în prezenţa generalului francez, „Taica Bertălău”, cum îi ziceau până şi plugarii, îndrăgindu-l. Toate acestea au fost fundalul realist al citirii unor scrisori adevărate, scrise de ofiţeri sau de simpli soldaţi celor de acasă, şi civilii având viaţa în pericol. Scene înduioşătoare sau înfiorătoare, din scrisori citite de voluntarii costumaţi. De pildă, cea a colonelul Alexandru Stoenescu, de pe frontul dobrogean: „Dragă Lunca. Sunt sănătos, cu ajutorul lui Dumnezeu, în lupta ce am avut în ziua de 6 septembrie 1916 regimentul s-a distins şi a fost dat prin ordinul de zi pe armată. Am avut multă mulţumire sufletească, am scris prin altă carte poştală că un glonţ a trecut prin urechea mea stângă. Mi-a trecut rana aproape pe deplin. Sunt mulţumit că copiii sunt cuminţi şi ascultă de poveţele mele. Ce faceţi cu zeppelinurile?”
O „infirmieră" mi-a mărturisit, la final: „Aşa am învăţat cu adevărat la Istorie!""
