Rămânem la atmosfera anilor 1956-1957, ani în care „ciuma roşie” făcea ravagii în societatea românească şi în toate ţările Europei de Răsărit. Puţinele manuscrise recuperate din Arhivele Securităţii subliniază profilul ferm, vertical al criticului literar, al profesorului de Limba şi Literatura Română, al Românului între români cum îl descoperim pe Vasile I. Cataramă (1915-1980).
Reamintim că anii 1956-1957 au fost ani cu o încărcătură politică aparte. Pe de o parte, noul regim sovieto-comunist, după contrarevoluţia din Ungaria din 1956, asimila orice manifestare de afirmare a identităţii de neam şi de credinţă a românilor (dar şi a celorlalte state aflate sub tutela sovietică) într-o acţiune duşmănoasă şi ostilă regimului de tristă amintire; exponenţii sistemului vedeau aproape în orice intelectual un duşman al regimului.
Scrisul liniar - armă contra Securităţii
„Cât a stat închis la Gherla, în cei cinci ani, tata a descris în câteva manuscrise - într-un mod aproape inteligibil - calvarul arestării, al procesului şi al perioadei de detenţie, povesteşte doamna Aurelia Bejan, fiica cea mică din familia Cataramă. În acea perioadă, tatăl meu şi-a format un scris liniar pe care ni l-a descifrat un profesor. Din aceste informaţii reies clar capetele de acuzare”.
Conjunctura de la Vaslui
În acei ani, profesorul V.I.C. - obişnuit cu intensa activitate literară de la Iaşi din vremea studenţiei de la Noua Junime - primea acasă, la mici şi mari dezbateri literare, diverse persoane, între acestea „prieteni” deghizaţi în piei de lup.
În preajma arestării, prin casa de la Vaslui a lui V.I.C. au trecut „prieteni adevăraţi”, precum Dimitrie Vacariu, dar şi alţi „prieteni” îndrăgostiţi subit de literatura vremii! „Înainte de iulie 1957, anul arestării tatălui meu, a apărut în casa noastră, ca din întâmplare, un tânăr - un fel de rudă prin alianţă - care fuseseră arestat în ultimul an de liceu pentru o revoltă a tinerilor, îndeosebi fii de chiaburi, care au dat foc tablourilor Anei Pauker (pe atunci, agent sovietic al României postbelice).
Acesta a fost arestat, apoi eliberat, după care a urmat facultatea de matematică, spune doamna Aurelia Bejan. Apăruse în casa noastră şi-l trăgea pe tata de limbă, ce părere are despre romanul ˝Cronică de familie˝, scris de Petre Dimitriu sau despre ˝Bijuterii de familie˝, care a fost ecranizat...
Îl întrebau cine este autorul versurilor ˝Munţii noştri aur poartă, noi cerşim din poartă-n poartă˝... Ca profesor, fireşte că tata îşi expunea părerile, fără să-şi dea seama că aceştia erau turnători la Securitate”.
Motivele pentru care Vasile I. Cataramă a fost arestat şi judecat de Tribunalul Militar din Iaşi au fost cele legate de activitatea sa de creaţie literară. Primul capăt de acuzare a vizat conţinutul unui manuscris care face referire la „Eminescu vremurilor noastre”, un studiu în care V.I.C., precum profetul, readucea în atenţie marile idei ale românismului.
Avea un crez pentru Eminescu şi în vremurile de confuzie, V.I.C. îndrăznea să sublinieze calităţile operei eminesciene într-o vreme în care destinele României erau conduse de la Moscova.
Şi dacă mai toţi am văzut cum decurge un proces în care cineva a comis o faptă de furt, de tâlhărie, nu e acelaşi lucru să fii acuzat că eşti duşmanul regimului şi să fii judecat pentru că l-ai reactualizat şi readus în atenţie pe cel mai mare poet şi publicist al României. Pe Mihai Eminescu, Luceafărul care plângea pentru plânsetul românului „de la Nistru pân’ la Tisa… că nu mai poate răzbate de-atâta singurătate”.
Expertiza literară la proces
„Pe lângă mulţii martori ai acuzării, intelectuali sadea, la procesul de la Tribunalul Militar de la Iaşi, tata a beneficiat de expertiza literară a profesorului Alexandru Dima, care - în 1957 - era corespondent al Academiei Române, profesor de literatură universală.
Eu eram copil pe atunci, aveam doar doisprezece ani şi am participat la toate cele şapte înfăţişări de la procesul tatălui meu. Acest om mi-a rămas în amintire ca un om vertical, cu mult curaj. La întrebarea judecătorului, dacă versurile lui Vasile I. Cataramă denigrează regimul, profesorul Dima a zis că nu vede nimic periculos în manuscrisele lui Vasile I. Cataramă referitoare la activitatea lui Mihai Eminescu, dar nici în celelalte manuscrise. A fost un elegant şi un om ferm, pe poziţie fără să se gândească la consecinţe...”
Următorul capăt de acuzare în arestarea şi condamnarea lui Vasile I. Cataramă a fost legat de un alt manuscris, un poem intitulat sugestiv - „Coşul roşu”...
Dorul de Eminescu din manuscrisul confiscat
Manuscrisul „Eminescu vremurilor noastre”, confiscat de securişti, a fost recuperat nu demult de nepoata lui V.I.C., domnişoara Gabriela Bejan, avocat la Baroul Bucureşti. Filele îngălbenite de vreme le-am răsfoit şi noi zilele acestea şi ele reflectă dorul gazetarului de Eminescu.
Număra 500 de pagini şi pe prima filă a manuscrisului, nepublicat, scrie cu stiloul: „Interzis la data de 31 ianuarie 1958”. Cu siguranţă, interzicerea venea din partea Securităţii care a studiat cuvânt cu cuvânt, pagină cu pagină acest manuscris.
În linii mari, în acest volum încă în manuscris, gazetarul şi profesorul Vasile I. Cataramă - un îndrăgostit de creaţia eminesciană - pune în valoare opera „Luceafărului Poeziei Româneşti”. V.I.C. inspirat de versurile lui Eminescu, la rându-i, versifică şi parodiază realitatea românească postbelică.
Pentru a vă convinge, preluăm un poem a cărui sursă de inspiraţie este „Doina” lui Mihai Eminescu, în care Luceafărul ne vorbeşte despre înstrăinarea românului în propria-i ţară, aşezat între Nistru şi Tisa. Prin creaţia sa, V.I.C. a accentuat starea de înstrăinare, de nesiguranţă în care trăiau românii după cel de-al Doilea Război Mondial. După mai puţin de un veac, spaţiul vital al românului obidit este între Tisa şi Prut... Publicăm integral acest text...
Doina
„De la Tisa pân-la Prut,
Tot românul a gemut,
că nu mai poate vorbi
de când glasu-i amuţi...
De la Dunăre-n Suceava
Curge azi numai otrava
Iară faţa-i de aspidă,
A căzut ca o omidă
De ne seacă pân la os,
Mare, plină de ponos...
De la Mureş la Sătmar
E stăpân bietul maghiar,
Că muscalul cel deştept
De-a înfipt pumnalul în piept.
De la munţi până la mare,
Să dispară ţara care
România se numea -
Azi sub cizma cea mai grea... (Vasile I. Cataramă)
