Hramul bisericii gălăţene "Sfântul Grigorie Teologul"
Vineri, 26 Ianuarie 2024 15:17 | Publicat în SOCIETATE
Parohia gălăţeană care îl are ca ocrotitor spiritual pe Sfântul Grigorie Teologul și-a sărbătorit hramul joi, 25 ianuarie, în prezența a numeroși credincioși, printre care s-au numărat și elevi de la Școala Gimnazială Nr. 11 din Galați.
Programul liturgic şi misionar prilejuit de hram a început în ajunul sărbătorii, cu săvârşirea slujbei Vecerniei cu Litie şi Acatistul Sfântului Grigorie Teologul, continuând, în ziua de sărbătoare, cu oficierea Sfintei Liturghii ...
Credincioşii parohiei gălăţene din cartierul Micro 21 care îl au ca ocrotitor spiritual pe Sfântul Cuvios Antonie cel Mare, s-au aflat miercuri, 17 ianuarie, în zi de sărbătoare. ”Sfânta Liturghie din ziua hramului a fost oficiată de către Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, în biserica cea mică a comunităţii, care s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru mulţimea credincioşilor care au participat la slujbă. Având ...
La împlinirea a 136 de ani de la naşterea vrednicului de pomenire Chesarie Păunescu al Dunării de Jos, evlavios ierarh cu viaţă sfântă, în Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi a fost săvârşit un Parastas de către Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian. Totodată, în ziua de cinstire a Sfântului Antonie cel Mare, chiriarhul a înălţat rugăciune de pomenire şi pentru strălucitul ierarh, om de cultură şi personalitate proeminentă a Bisericii Ortodoxe Române, mitro ...
Slujire creștinească pentru semenii aflați în suferință și boli
Miercuri, 17 Ianuarie 2024 17:22 | Publicat în SOCIETATE
La Centrul eparhial al Arhiepiscopiei Dunării de Jos a avut loc marți, 16 ianuarie, întrunirea preoţilor capelani care activează în instituţiile sociale ale bisericii din județele Galați și Brăila. Tema întâlnirii a fost sporirea slujirii semenilor aflați în suferință și boli, informează Arhiepiscopia Dunării de Jos.
Întrunirea preoților capelani s-a desfăşurat în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, în Sala ”Episcop Chesar ...
Rugăciune și filantropie pentru deținuții din penitenciare
Miercuri, 17 Ianuarie 2024 21:30 | Publicat în SOCIETATE
Sărbătoarea închinată cinstirii lanţului Sfântului Apostol Petru a fost marți, 16 ianuarie, prilej de rugăciune, de filantropie şi de bucurie pentru persoanele private temporar de libertate din cadrul Penitenciarului de Maximă Siguranţă din municipiul Galaţi, informează Arhiepiscopia Dunării de Jos.
”Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, un sobor de preoţi din Galaţi a săvârşit slujba Sfintei Liturghii în capela „Sfin ...
Preoți și medici, alături în tratarea trupului și sufletului
Joi, 11 Ianuarie 2024 12:30 | Publicat în SOCIETATE
În contextul "Anului omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor" și "Anului comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți", Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, s-a aflat marți, 9 ianuarie, la Centrul medical DC Clinic "Sf. Nectarie "din municipiul Galaţi.
Ierarhul locului a ajuns la această unitate medicală din municipiul de la Dunăre pentru a aduce binecuvântare şi rugăciune de mulţumire pentru lucrarea desfăşurată aic ...
Hram în parohia gălățeană din Micro 19 și Micro 21
Marți, 09 Ianuarie 2024 13:55 | Publicat în SOCIETATE
Parohia gălăţeană care-l are ca ocrotitor pe Sfântul Proroc Ioan Botezătorul și-a sărbătorit duminică, 7 ianuarie, patronul spiritual, informează Arhiepiscopia Dunării de Jos.
Sfânta Liturghie în această zi de sărbătoare şi de bucurie pentru parohia situată în cartierele Micro 21 şi Micro 19 din Galaţi a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Casian, arhiepiscopul Dunării de Jos, în biserica mare a parohiei. "La slujba arhierească au participat slujitorii paroh ...
Un brăilean a scos pentru a patra oară crucea din Dunăre, de Bobotează (FOTO)
Duminică, 07 Ianuarie 2024 14:00 | Publicat în Regional
La praznicul Botezului Domnului, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a săvârşit slujba Sfintei Liturghii la Catedrala cu hramul „Naşterea Domnului“ din Brăila, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa autorităţilor locale și a numeroşi credincioşi din acest municipiu, aflăm de la părintele Rareș Bucur.
...
Mii de gălățeni au primit, la Dunăre, binecuvântarea Bobotezei. Sărbătoare la ”Iordanul românilor” (FOTO și VIDEO)
Sâmbătă, 06 Ianuarie 2024 17:34 | Publicat în REPORTAJ
Mii de gălățene au fost prezenți sâmbătă, 6 ianuarie, la slujba de Bobotează oficiată de Înalpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos. Ceremoniile prilejuite de această mare sărbătoare s-au desfășurat la Biserica Sf.Precista, pe Faleza Superioară a Dunării - ”Iordanul românilor”. S-a săvârșit Sfințirea Apelor, iar conform tradiției, cei mai curajoși dintre gălățeni s-au aruncat în apele fluviului, pentru a scoate la mal crucea simbolizând put ...
În bisericile din Eparhia Dunării de Jos a fost sfințită Agheasma Mare (FOTO și VIDEO)
Vineri, 05 Ianuarie 2024 16:10 | Publicat în REPORTAJ
La Catedrala Arhiepiscopală din Galați, dar și în toate bisericile din Eparhia Dunării de Jos, a avut loc, în Ajunul Bobotezei, vineri, 5 ianuarie, slujba de sfințire a Aghesmei Mari, ce va fi împărțită credincioșilor și în ziua de Bobotează, 6 ianuarie (sâmbătă), dar și în ziua Sfântului Ioan Botezătorul, 7 ianuarie (duminică).
...