CULTURA - Viaţa Liberă Galaţi

Portret de muzeograf - Ingrid Bahamat, doctor în Istorie

Scris de Sâmbătă, 12 Noiembrie 2011
 Ingrid Bahamat a absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti, în 1994. În 2009, şi-a susţinut teza de doctorat la Facultatea de Istorie a Universităţii „Alexandru  Ioan Cuza” din Iaşi, devenind doctor în Istorie. Din 1994, este muzeograf la Muzeul de Istorie din Galaţi. - Pasiunea pentru istorie de…

Triplă lansare de carte

Scris de Sâmbătă, 12 Noiembrie 2011
  La Salonul Literar „Axis Libri” organizat de Biblioteca „V.A. Urechia” în fiecare joi au avut loc trei lansări de carte: „Autobiografia unui nostalgic” de Neculai Muşbal, „Opera dezvăluită” de Adrian Georgescu şi „Transcripturi din conştient” de Eliza Macadam. Despre „Autobiografia unui nostalgic”, Neculai Muşbal ne-a explicat că volumul a…

După 10 ani Florin Melinte a demisionat din funcţia de director al Muzicalului

Scris de Vineri, 11 Noiembrie 2011
* Nicuşor Ciumacenco: „Am o datorie morală faţă de angajaţii Teatrului Muzical, le-am promis linişte şi o vor avea” * „Noul director va fi un om de cultură care să-şi facă treaba şi care să aducă linişte” * Managerul Teatrului Muzical, Florin Melinte, şi-a dat ieri-dimineaţă demisia din postul pe…

Laura Sava a preluat frâiele Muzicalului - Melinte anunţă că va pleca la o clinică din Viena

Scris de Joi, 10 Noiembrie 2011
De la începutul acestei săptămâni, Laura Sava a preluat frâiele Teatrului Muzical pentru că managerul Florin Melinte a plecat în concediu, decis să stea o vreme departe de Galaţi. După cum ne-a declarat, Florin Melinte va părăsi în zilele următoare oraşul, iar pe 18 noiembrie va pleca la o clinică…

Eugen Simion va conferenţia la Galaţi

Scris de Joi, 10 Noiembrie 2011
La invitaţia Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii ”Dunărea de Jos” din Galaţi, academicianul Eugen Simion va conferenţia despre diferitele tipuri de reprezentări ale feminităţii în literatură. Evenimentul va avea loc vineri, 11 noiembrie, la ora 10,00, în sala AS 111 din strada Domnească nr. 111. Conferinţa prestigiosului critic literar…

Ecouri după Festivalul „Gulliver”- Două premii pentru Eduard Şişu

Scris de Marți, 08 Noiembrie 2011
Eduard Şişu are 37 de ani şi este, din anul 2000, actor la Teatrul „Gulliver”. A absolvit secţia Dramă a Universităţii „Hyperion” din Bucureşti, în 1997, la clasa prof. Eusebiu Ştefănescu. Apoi, o scurtă perioadă s-a ocupat de afaceri, ajungând directorul zonal al unei companii naţionale cu sediul în Târgu…

Medaliile Luceafărului / 100 de ani de la dezvelirea Statuii lui Mihai Eminescu”

Scris de Vineri, 04 Noiembrie 2011
Expoziţia   „Eminescu în medalistică”, organizată de Biblioteca „V.A. Urechia” la aniversarea a „100 de ani de la dezvelirea statuii lui Mihai Eminescu” din Galaţi, din 16 octombrie 2011, s-a bazat pe colecţia de medalii a profesorului Victor Macarie din Iaşi. Cu ocazia vernisajului, am aflat despre conţinutul expoziţiei de excepţie,…

Vernisaj la Muzeul de Arte Vizuale - Chipul, cheia simbolică spre suflet

Scris de Joi, 03 Noiembrie 2011
Marţi seara, cu începere de la ora 18.00, la Muzeul de Artă Vizuală a avut loc deschiderea expoziţiei de pictură „Chipuri”, semnată de Raul Popa. În prezenţa unui public numeros, alcătuit din colegi de breaslă, rude, dar şi din simpli iubitori ai artei, pictorul gălăţean, aflat la debut, a explicat…

La Festivalul „Gulliver”, armata păpuşilor din Iaşi

Scris de Miercuri, 02 Noiembrie 2011
Peste 80 de păpuşi, unele chiar în mărime naturală, au adus cu ei actorii Teatrului „Luceafărul” din Iaşi. Ochii copiilor din sală au sclipit de bucurie la vederea personajelor atât de cunoscute şi atât de dragi: Mowgli, Baghera, Baloo, Kaa, Sher Khan,  familiile lupilor şi ale elefanţilor. Cu o asemenea…

Festivalul „Gulliver” - Comicul, între vechi şi modern

Scris de Marți, 01 Noiembrie 2011
„Ca pe vremea lui Papură Vodă”, piesa care a fost jucată marţi de Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoşani, în cadrul Festivalului „Gulliver”, a oferit copiilor din sală câteva momente comice, adunate într-un peisaj de poveste. Spectacolul urmăreşte aventurile Sânzianei şi ale lui Pepelea, după Vasile Alecsandri: prinţesa este răpită de…

Gălăţeni pe scena Festivalului "Gulliver"

Scris de Marți, 01 Noiembrie 2011
Pe scena Festivalului „Gulliver” au urcat, luni, păpuşarii gălăţeni, cu spectacolul „Cocoşul năzdrăvan”, adaptare după „Punguţa cu doi bani” de Ion Creangă, în regia inspirată a Luminiţei Iordănescu, scenografia deosebită semnată de Daniela Drăgulescu şi pe muzica extraordinară a lui Dan Bălan. Un spectacol vesel, proaspăt (premiera a avut loc…

„Chipul” de artist al unui inginer: Raul Popa

Scris de Marți, 01 Noiembrie 2011
Raul Popa are 43 de ani şi a dat, după 20 de ani, ingineria pe arte plastice. Inginer practicant la CFR – SCRL Braşov, secţia Reparaţii Locomotive Galaţi, a absolvit, în vara acestui an, Pictura, la Facultatea de Arte a Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi, clasa prof.Ioan Tudor. Marţi,…

Lecţie de compasiune pentru copii

Scris de Marți, 01 Noiembrie 2011
Piesa „Prinţul fericit” a fost prezentată luni după-amiază, în cadrul Festivalului Gulliver, de Teatrul „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea. Întreaga acţiune, narată de actriţa Irina Melnic, a însoţit jocul de umbre, care a înfăţişat întâmplările şi personajele (cu excepţia prinţului, întruchipat printr-o mică statuie aurie), redate de Marina Muntean, Maria…

Cărţile trec Prutul / Biblioteca „V.A.Urechia” şi-a deschis filială la Reni

Scris de Luni, 31 Octombrie 2011
La sfârşitul săptămânii trecute, în oraşul Reni, Ucraina, a avut loc inaugurarea unei noi filiale a Bibliotecii Judeţene „V.A.Urechia” din Galaţi. După cum ne-a declarat directorul Ilie Zanfir, „Bibioteca gălăţeană a făcut o donaţie de 500 de volume, urmând ca în 2012 să ajungem la peste 5.000”. Delegaţia gălăţeană care…

David Sava şi cele trei minuni ale sale

Scris de Duminică, 30 Octombrie 2011
Sărbătorirea zilei de naştere e pentru toţi un moment de bilanţ. La fel şi pentru pictorul şi designerul vestimentar David Sava care, ca aproape în fiecare an, a dorit şi acum să împartă cu noi bucuriile realizărilor sale. Ca urmare, artistul gălăţean a ieşit sâmbătă la rampă cu cele trei…

„Ţăndărică” a deschis Festivalul „Gulliver” - Vezi aici care este programul de mâine!

Scris de Duminică, 30 Octombrie 2011
Ce piesă poate fi mai potrivită pentru debutul unui festival de animaţie decât „Alice în Ţara Minunilor”? Şi dacă reprezentaţia e susţinută de actorii de la Teatrul „Ţăndărică” din Bucureşti, atunci totul se transformă într-un vis frumos cu ochii deschişi şi o sală plină de spectatori mari şi mici care…

Liniştea şi neliniştile lui David Sava

Scris de Sâmbătă, 29 Octombrie 2011
În tot ceea ce face, David Sava caută perfecţiunea. Este, deopotrivă, profesorul respectat de elevi, pictorul admirat de colegi şi designerul vestimentar despre care Octavian Ursulescu spunea că se numără printre acei oameni talentaţi, mai puţin cunoscuţi, care fac moda în România. „Cu cât lucrezi mai mult, cu atât eşti…

Ziua Naţională a Turciei, sărbătorită la Galaţi

Scris de Sâmbătă, 29 Octombrie 2011
Muzeul de Istorie a avut, joi, oaspeţi importanţi ai comunităţii turce, cu ocazia zilei de 29 octombrie – Ziua Naţională a Turciei. „Evenimentul de astăzi, dedicat Zilei Naţionale a Turciei moderne, este organizat pentru a aduce un omagiu celui care care a fost desemnat primul preşedinte al statului: Mustafa Kemal.…

Veniţi cu copiii la teatru: Duminică începe Festivalul de Animaţie „Gulliver”

Scris de Vineri, 28 Octombrie 2011
* În deschidere, de două ori Teatrul „Ţăndărică” din Bucureşti * Festivalul de Animaţie „Gulliver” va debuta duminica aceasta, la 10.30, cu spectacolul „Alice în Ţara minunilor”, de la Teatrul „Ţăndărică”, atât de drag puilor de gălăţeni de generaţii întregi. De data aceasta, prestigioasa instituţie din Bucureşti vine cu o…

Cărţi în tranziţie / Librării supravieţuitoare

Scris de Joi, 27 Octombrie 2011
După desfiinţarea Centrului de librării, câţiva dintre oamenii care şi-au legat destinul de cuvântul tipărit încă de pe vremea când o carte bună constituia „marfă de contrabandă” nu au părăsit domeniul, încercând, pe cont propriu, să continue istoria cărţii în tranziţie, la Galaţi: soţii Rotaru de la Librăria „C.Negri”, Costina…

CJ restituie şi apoi cumpără de la proprietar Muzeul de Istorie

Scris de Marți, 25 Octombrie 2011
Consiliul Judeţean intenţionează, astăzi, să restituie, după care să cumpere clădirea veche a Muzeului de Istorie, de la proprietarul care a revendicat imobilul, familia Cavaliotti. Pe ordinea de zi a şedinţei de CJ se află trei proiecte de hotărâre cu privire la aripa „veche” a Muzeului de Istorie Galaţi, situat…

Donaţie a foştilor moşieri Crissoveloni

Scris de Marți, 25 Octombrie 2011
La Biserica „Sfinţii Împăraţi” din Ghidigeni, a avut loc, sâmbătă, sfinţirea clopotului dăruit de strănepoţii lui Nicolae Crissoveloni, ctitorul bisericii. Familia Crissoveloni, fondatoare a unor mari bănci din România în timpul Regalităţii, a deţinut moşia Ghidigeni, a construit Palatul Crissoveloni din localitate - azi monument istoric, a ridicat o fabrică…

A decedat regizorul Liviu Ciulei

Scris de Marți, 25 Octombrie 2011
Regizorul Liviu Ciulei a murit în noaptea de luni spre marţi, la vârsta de 88 de ani, în Germania, au declarat reprezentanţii Uniunii Teatrale din România (UNITER).Născut pe 7 iulie 1923, Liviu Ciulei a studiat teatrul, la Conservatorul Regal de Muzică şi Teatru din Bucureşti, iar apoi arhitectura. A debutat…

Maria Cristina Crăciun - Premiu pentru interpretare la Roma

Scris de Marți, 25 Octombrie 2011
* “O voce precum Edith Piaf” * Aprecierea aparţine cântăreţei italiene Orietta Bertii, membră a juriului Gălăţeanca Maria Crăciun a revenit zilele acestea de la Roma cu un nou premiu, prilejuit de participarea la a V-a ediţie a Emisiunii concurs ”Ti lascio una canzone”.Membrii juriului au acordat româncei Premiul pentru…
Pagina 224 din 302