ŞTIRI EXTERNE - Viaţa Liberă Galaţi
Rezultate parţiale: Francois Hollande a câştigat primul tur al prezidenţialelor din Franţa
Scris de Marius Chiriliuc Luni, 23 Aprilie 2012
Candidatul socialist Francois Hollande a câştigat primul tur al alegerilor prezidenţiale franceze cu 28,56 la sută, în faţa preşedintelui în exerciţiu Nicolas Sarkozy, care a obţinut 27,07 la sută, potrivit rezultatelor aproape definitive ale Ministerului de Interne.Potrivit acestor rezultate, care se referă la aproape 99 la sută din corpul…
Franţa şi Germania cer posibilitatea de a restabili controalele la frontierele interne
Scris de Marius Chiriliuc Joi, 19 Aprilie 2012
Franţa şi Germania au cerut posibilitatea de a restabili controalele la frontierele naţionale timp de o lună în caz de lacune la o frontieră externă a spaţiului Schengen, într-o scrisoare comună obţinută miercuri de AFP.Scrisoarea este semnată de ministrul francez de Interne, Claude Gueant, şi de omologul său german,…
Marea Britanie va extrăda în Dubai un român acuzat că a furat 6,2 milioane de euro din magazine
Scris de Marius Chiriliuc Joi, 19 Aprilie 2012
Marea Britanie a acceptat să extrădeze în Emiratele Arabe Unite un român care ar fi furat aproape 30 de milioane de dirham (6,2 milioane de euro) din magazine din Dubai şi a fugit din Emirat anul trecut, a declarat joi un ofiţer de poliţie, citat de site-ul de ştiri…
Preşedintele ungar, Pal Schmitt, a demisionat
Scris de Marius Chiriliuc Luni, 02 Aprilie 2012
Preşedintele Ungariei, Pal Schmitt, a demisionat, pe fondul scandalului privind retragerea titlului de doctor, informează MTI."În situaţia actuală, persoana preşedintelui creează diviziuni din cauza cazului plagiatului şi, în acest caz, îmi închei activitatea de preşedinte", a declarat Schmitt în Parlament.Schmitt, în vârstă de 69 de ani, argumentase până acum că…
Zborurile interne sunt perturbate în Franţa de o grevă a controlorilor de trafic aerian
Scris de Marius Chiriliuc Luni, 02 Aprilie 2012
Transportul aerian intern era perturbat luni dimineaţă în Franţa de o grevă a controlorilor de trafic aerian, aproximativ 20 la sută din zborurile cu sosire sau plecare de pe aeroportul parizian Orly fiind anulate, potrivit unor surse aeroportuare, citate de AFP."Suntem la 20 la sută de anulări ale zborurilor preventive,…
Diplomaţie la microfon
Scris de Ovidiu Amălinei Miercuri, 28 Martie 2012
Că în spatele uşilor închise diplomaţia poate avea nuanţe de o natură mai puţin vizibilă în spaţiul public este una, dar să şi devină evident acest lucru este o altă poveste. Un microfon lăsat deschis într-o pauză a summitului privind securitatea nucleară de la Seul a încins spiritele şi în…
Nicolae Timofti este noul preşedinte al Republicii Moldova
Scris de Marius Chiriliuc Vineri, 16 Martie 2012
Parlamentul de la Chişinău l-a votat vineri pe magistratul Nicolae Timofti în funcţia de preşedinte al Republicii Moldova.Nicolae Timofti, până în prezent preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii, a fost ales cu votul a 62 de deputaţi, în condiţiile în care avea nevoie de voturile a 61 din totalul…
Risc de tsunami moderat în Japonia, după un seism cu magnitudinea 6,8
Scris de Marius Chiriliuc Miercuri, 14 Martie 2012
Japonia a avertizat miercuri cu privire la riscul unui tsunami de 50 de centimetri pe coasta de nord-est, în urma unui cutremur cu magnitudinea de 6,8 produs în Oceanul Pacific, relatează AFP.Agenţia meteorologică japoneză a afirmat că epicentrul cutremurului, produs la ora 18.09 (11.09, ora României), a fost localizat…
Cota de popularitate a lui Barack Obama coboară sub pragul de 50 la sută
Scris de Marius Chiriliuc Luni, 12 Martie 2012
Cota de popularitate a preşedintelui american Barack Obama a scăzut sub pragul de 50 la sută, în urma deciziei sale de a creşte preţul carburanţilor, oferindu-le adversarilor politici motiv de speranţă în alegerile prezidenţiale din noiembrie, potrivit unui sondaj publicat duminică, relatează AFP.Sondajul, realizat pentru postul de televiziune ABC…
Osama ben Laden, trădat de una dintre soţiile sale geloase
Scris de - Vineri, 09 Martie 2012
Liderul terorist Osama ben Laden, senil şi abandonat de Al-Qaida, a fost predat americanilor de una dintre primele soţii, geloasă pe cea mai tânără dintre soţiile cu care acesta trăia izolat la Abbottabad, este teza avansată de un fost general pakistanez la finalul unei lungi anchete, potrivit MEDIAFAX. La…
Vladimir Putin a fost ales preşedinte al Rusiei
Scris de Marius Chiriliuc Duminică, 04 Martie 2012
Vladimir Putin a fost ales duminică preşedinte al Rusiei, el obtinând cel de-al treilea mandat la Kremlin din primul tur de scrutin, cu circa 59% din sufragiile alegătorilor, potrivit exit-poll-urilor. Pe locul doi s-a situat comunistul Gennadi Ziuganov. Primele rezultate oficiale date publicităţii de Comisia Electorala arată ca Vladimir Putin…
Tragedie feroviară în Polonia: Cel puţin 14 morţi şi 60 de răniţi (VIDEO)
Scris de - Duminică, 04 Martie 2012
Cel puţin 14 persoane au murit şi alte 60 au fost rănite, sâmbătă seara, în urma unei coliziuni frontale între două trenuri care se aflau pe aceeaşi cale ferată la Szczekociny, în sudul Poloniei, aceasta fiind cea mai gravă catastrofă feroviară din ţară de după 1990, anunţă Mediafax. "Până în…
Un doctor afirmă că ar trebui permisă uciderea unui bebeluş nedorit sau cu dizabilităţi
Scris de Marius Chiriliuc Joi, 01 Martie 2012
Doctorii ar trebui să aibă dreptul să ucidă un nou-născut dacă acesta are dizabilităţi sau dacă mama lui nu îl doreşte sau nu îl poate întreţine, afirmă doctorul Francesca Minerva, filosof şi expert în etică medicală, relatează Daily Mail, în ediţia electronică.Francesca Minerva consideră că un bebeluş nu este…
ONU / Risc de inundaţii în Europa Centrală şi de Est, în primăvară
Scris de Marius Chiriliuc Miercuri, 22 Februarie 2012
Regiunile din centrul şi estul Europei, paralizate de zăpezi şi de frig iarna aceasta, riscă să se confrunte cu grave inundaţii în primăvară, avertizează Agenţia ONU pentru reducerea riscurilor de catastrofă. Temperaturile în Bulgaria şi România vor creşte în următoarele zece zile, astfel că gheaţa de pe Dunăre se va…
O româncă a murit de frig la periferia Romei
Scris de Marius Chiriliuc Vineri, 10 Februarie 2012
O imigrantă româncă fără adăpost a fost găsită moartă într-o grotă din apropiere de Roma, pe fondul valului de frig care afectează centrul şi nordul Italiei, informează ziarul La Repubblica, în ediţia online.Cadavrul româncei în vârstă de 42 de ani a fost găsit în cursul nopţii într-o grotă din…
Grecia se confruntă marţi cu prima grevă generală din 2012
Scris de Marius Chiriliuc Marți, 07 Februarie 2012
Grecia era afectată marţi dimineaţă de prima grevă generală din 2012, convocată de principalele două sindicate din sectoarele public şi privat pentru a protesta faţă de noile măsuri de austeritate negociate de autorităţi cu creditorii ţării.Sub deviza "Ajunge, nu mai putem!", simpatizanţii sindicatului din sectorul privat (GSEE, 700.000 de…
Aproximativ 30 de români, reţinuţi pentru muncă ilegală în Corsica
Scris de Marius Chiriliuc Vineri, 03 Februarie 2012
Aproximativ 30 de persoane de naţionalitate română suspectate de muncă la negru, au fost reţinute pe un şantier de construcţii din regiunea Bastia, în Corsica, în cadrul unei importante operaţiuni a jandarmeriei, desfăşurate joi seara, relatează Corse Matin, în ediţia electronică. Multe dintre aceste persoane nu au aveau actele…
Un român a fost atacat cu un pistol în Austria pentru că nu s-a grăbit să elibereze parcarea
Scris de Marius Chiriliuc Luni, 30 Ianuarie 2012
Un român a fost atacat cu o armă de foc la Viena pentru că nu s-a grăbit să elibereze un loc de parcare pentru care aştepta un alt şofer, scrie ziarul Austrian Times.Incidentul a avut loc sâmbătă într-o parcare subterană din Viena. Românul Dumitru M. se pregătea să urce…
O tânără româncă a fost ucisă cu bestialitate în Italia
Scris de Marius Chiriliuc Vineri, 27 Ianuarie 2012
O dansatoare româncă a fost ucisă cu bestialitate în Italia, cadavrul ei fiind găsit pe o plajă de la Marea Adriatică, scrie ziarul Corriere della Sera, în ediţia electronică.Cadavrul Cristinei Andreea M., în vârstă de 24 de ani, a fost găsit vineri dimineaţă pe plaja Lido Bello (Macerata), pe…
Se agravează criza? BERD a înrăutăţit prognoza de creştere economică a României
Scris de Marius Chiriliuc Marți, 24 Ianuarie 2012
Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a înrăutăţit prognoza de creştere economică a României pentru acest an de la 1,1% la 0,8%, ca urmare a încetinirii economice din zona euro, şi a avertizat că două din cele 29 de ţări monitorizate, Ungaria şi Slovenia, vor înregistra contracţie economică.În…
Intră Grecia în colaps? Zona euro a respins oferta creditorilor de reducere a datoriilor
Scris de Marius Chiriliuc Marți, 24 Ianuarie 2012
Miniştrii de Finanţe din zona euro au respins oferta creditorilor privaţi ai Greciei pentru reducerea datoriilor statului elen, drept insuficientă, şi au cerut autorităţilor de la Atena să facă noi economii bugetare, sporind astfel riscul de intrare în default a ţării, transmite Reuters.La reuniunea de la Bruxelles, miniştrii au…
Epava navei Concordia atrage un turism macabru pe insula Giglio
Scris de Marius Chiriliuc Luni, 23 Ianuarie 2012
Carcasa navei Concordia, care a eşuat ca o balenă enormă la câteva zeci de metri de ţărm, în apropiere de insula toscană Giglio, a atras un turism macabru la acest sfârşit de săptămână, zeci de curioşi venind să facă poze cu giganticul vas de croazieră."Am adus aici toată clasa…
Cerşetorii români acuză poliţiştii din Avignon de hărţuiri şi violenţe repetate
Scris de Marius Chiriliuc Vineri, 20 Ianuarie 2012
Cerşetorii români din Avignon acuză poliţia locală de hărţuire şi violenţe, potrivit unui document redactat de Mişcarea împotriva rasismului şi pentru prietenie (Mrap) din Vaucluse şi citat de Le Dauphiné Libéré.Cerşetorii se plâng că poliţiştii locali le confiscă documentele şi îi obligă să părăsească oraşul fără documente de transport, le…
O fetiţă româncă a furat bijuterii în valoare de 50.000 de euro în Franţa
Scris de Marius Chiriliuc Joi, 19 Ianuarie 2012
O fetiţă româncă în vârstă de zece ani a fost reţinută sâmbătă de jandarmi în Beaucouzé, în vestul Franţei, după furtul unor bijuterii cu o valoare de aproximativ 50.000 de euro, relatează Le Courrier de l'Ouest. Ulterior, fetiţa a fugit din căminul în care a fost plasată.Ancheta desfăşurată de poliţie…