Articole filtrate după dată: Decembrie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
Staţiile de autobuz, adevărate locuri de îngheţat
Luni, 30 Ianuarie 2012 00:00 | Publicat în SOCIETATE
Gerul din ultimele zile ne face să fim atenţi la lucruri care până mai ieri nici nu contau, ca, de pildă, proiectul staţiilor Transurb. Construite în urmă cu mai bine de zece ani, staţiile Transurb sunt adevărate locuri de îngheţat. Panourile din sticlă nu sunt proiectate a se întinde de jos, de la pantofi şi până deasupra capului, ci de pe la genunchi. Rezultatul? Pe ger mare şi mai ales cu vânt, ca acum, frigul îţi „taie” picioarele, pur şi simplu! Iar dacă ai ghinio ...
Greva parlamentară şi comasarea alegerilor
Luni, 30 Ianuarie 2012 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Deputatul PNL Victor Paul Dobre nu mai crede că demisia parlamentarilor liberali mai este de actualitate, în condiţiile în care magistraţii au decis neconstituţionalitatea comasării alegerilor şi, ca atare, există posibilitatea organizării localelor la termen. „Ulterior sesiunii extraordinare, a fost o discuţie cu o mare parte a parlamentarilor noştri şi s-a discutat despre demisia reprezentanţilor Opoziţiei din Parlament. Noi suntem oricând pregătiţi să facem asta. Dar vă ...
Norocul de a nu fi Cosmin Păun şi ghinionul de a juca în horă alături de cel care te huiduie
Luni, 30 Ianuarie 2012 00:00 | Publicat în Bilă albă/Bilă neagră
Bilă albă - Lui Paul Florea pentru că, deşi este prefect, nu a închis drumurile din judeţ doar pentru că a nins ceva mai mult. Pentru cei care au uitat, în decembrie 2009, prefectul de atunci, Cosmin Păun, a luat decizia închiderii tuturor drumurilor din judeţul Galaţi, deşi arterele blocate de zăpadă erau chiar mai puţine decât în această iarnă. Totuşi, decizia închiderii drumurilor nici măcar nu a fost pusă în aplicare în timp util, motiv pentru care nu s-au instituit ...
Scrisoarea domnului care a iubit-o foarte mult pe doamna M
Luni, 30 Ianuarie 2012 00:00 | Publicat în Divina Tragedia
Eşti foarte frumoasă. Lumea zice că eşti urâtă, dar nu-i adevărat. Şi eşti şi deşteaptă, pe deasupra. Dar şi pe dedesubt. Cum să nu fii frumoasă, când am scris cea mai pură şi simplă poezie după ce te-am surprins dormind singură în lanul de secară, şi nu te-am trezit, şi am stat lângă tine în şoaptă, şi erai lungă de la firul de cicoare până la firul de nu-mă-uita, şi-şi făcea ciocârlia cuib la pieptul tău respirând aer trecut prin rouă şi prin ...
Din colecţia "Poezii cu dalta şi ciocanul"
(pregătiri de cină)
ce v-am făcut? de ce-mi furaţi maria?vreţi să blestem la noapte să vă cadăplocon steaua tristeţii în grădinăşi steaua deznădejdii în ogradă?
ce v-am făcut, arhangheli fără carte?de ce-aţi venit când nu eram acasăşi aţi furat-o? spuneţi, e departe?mai este tot atâta de frumoasă?
unde aţi dus-o? spuneţi-mi ce face!ce să vă dau să mi-o aduceţi toată?vă dau iertare, hai, veniţi ...
Preumblări cinegetice prin pădurea albă / Focuri de armă şi două jertfe
Luni, 30 Ianuarie 2012 00:00 | Publicat în MAGAZIN
Încet-încet, zilele blândei ierni de până acum s-au rostogolit cenuşiu spre sfârşitul lui „Gerar”. Ger? E de doar două-trei zile. Zăpadă? Da, i-am simţit deunăzi atingerea pură, catifelată… Am simţit-o aproape, încolo mai spre nordul judeţului, de-abia acum o săptămână. S-a întâmplat, pe undeva pe coclaurile, prin râpele împădurite de pe la Moscu - Tg.Bujor şi Băneasa. De alaltăieri însă, cum ştiţi, vântoasele dinspre nord au hălăduit ...
În „Tinereţe fără bătrâneţe”, eroul aflat într-o pădure aproape veşnică, unde timpul se va sfârşi doar atunci când toţi copacii se vor usca, intră în panică atunci când găseşte o biată rămurică veştejită. „Rămurica” UE care s-a vestejit cumplit zilele acestea arată că în interiorul UE criza mondială poate produce rupturi pe neaşteptate. Astfel, o serioasă companie aeriană spaniolă a dat faliment, am putea spune… în aer! Fără avertismente, S ...
Din Evanghelie, Ecleziastul ne învaţă că este o vreme pentru toate – şi pentru bucurie, şi pentru durere, şi pentru construcţie, şi pentru demolare («Vreme este să te naşti şi vreme să mori; vreme este să sădeşti şi vreme să smulgiceea ce ai sădit »…). Desigur, nu în acelaşi timp… Şi am adăuga: este o vreme pentru sinceritate, când un preşedinte-jucător, de exemplu, poate să-şi permită tupeu, şi uneori nu este timp decât pentru şmecherii elec ...
* Trompeţica. Roxana Diţă, manechinul care m-a terorizat o vară întreagă cu „I like the trumpet”, a ieşit pe teveu ca să-l acuze pe DJ Sava că i-a cerut favoruri sexuale în schimbul unei piese care s-o facă mai mare decât Anna Lesko. Sunt sigură că juna frumoasă a făcut turul televiziunilor cu „lăcrămaţia”, dar eu am văzut-o pe canapea la Kanal D. Roxana a povestit cum la prima întâlnire cu DJ Sava i s-a plâns că tot felul de persoane i-au făcut propuneri sexua ...
Alegeri pe final la Universitatea „Dunărea de Jos”: marţi senatul, miercuri rectorul
Luni, 30 Ianuarie 2012 00:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Noul senat al Universităţii „Dunărea de Jos” este aproape constituit. Vineri au avut loc alegeri pentru desemnarea cadrelor didactice care vor face parte din această structură, în timp ce studenţii au fost desemnaţi sâmbătă. Pentru alegerea cadrelor didactice s-au prezentat la urne puţin peste jumătate din numărul celor cu drept de vot: 321 de persoane dintr-un total de 624 de cadre didactice cu drept de vot (51,4 la sută). Dintre cei prezenţi la vot, 82 la sută s-au declara ...

