Articole filtrate după dată: Iunie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
* După vizita ieşenilor, a venit rândul Timişoarei să-şi trimită un ambasador la Salonul „Axis Libri” al Bibliotecii „V. A. Urechia” * Cu o carte într-o mână şi cu chitara în cealaltă, Dinu Olăraşu, poet şi cantautor, de 48 de ani, moldovean de origine (născut în judeţul Neamţ), dar stabilit la Timişoara, a venit la Galaţi, însoţit de Valentin Ajder, directorul editurii din Cluj-Napoca, Eikon, care i-a publicat volumul de versuri „Vamă”. Alături de el, p ...
Vechi cunoştinţe, gălăţenii Costin Luciana, Covaci Ciprian Alecu, Miron Cezar Aurelian şi Pascal Marius Gabriel au fost trimişi în judecată, în ziua de 27 septembrie, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi. Faptele ilegale de care sunt acuzaţi aceştia au fost săvârşite îacum trei ani, n perioada februarie-martie 2007. Atunci, cei patru s-au înţeles să „facă” o firmă cu care mai apoi „să poată da ţepe”, aşa cum a şi declarat ulterior unul ...
Poliţiştii urmăresc „prospătura” de la Grupul Şcolar „Paul Bujor”
Luni, 04 Octombrie 2010 03:00 | Publicat în JURIDIC
În atenţia Poliţiei, câteva eleve de liceu – în jargon, „prospătură” - al căror comportament are tendinţe devianteŢinută în priză de „Săptămâna prevenirii criminalităţii”, Poliţia Bereşti, prin comandantul ei, subinspectorul Viorel Marcu, şi agenţii săi, s-a aflat printre oameni, între 27 septembrie -1 octombrie a.c., mai mult ca de obicei. Le-a deschis ochii asupra tipurilor de pericole ce pot face din ei victime ale răufăcătorilor, destui, ca număr, şi î ...
Şi în acest an, pe 5 octombrie, cadrele didactice vor sărbători tot crispat Ziua Educatorului. O parte dintre oamenii şcolii îşi vor reprezenta colegii la mitingul din Bucureşti, nemulţumiţi de salarii, de proiectul Legii Educaţiei şi de noua Lege a Salarizării. Şi anul trecut, de 5 octombrie, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) a fost în grevă, iar membrii Federaţiei Educaţiei Naţionale au purtat banderole albe. Mâine, la Bucureşti urmează să meargă ...
Nu vă spun o noutate. Românii sunt oameni curioşi, iar gălăţenii nu fac excepţie. Avem, cu toţii, cel puţin un vecin „vizorist”, care ar putea spune cu exactitate la ce oră vine şi pleacă orice locatar, cu cine, cu ce maşină şi, eventual, ce culoare au desuurile „italiencei” de la etajul trei, venită acasă numai ca să-şi pună centrală. La fel, pe o stradă unde locuiesc, la curte, de 20, 30 de ani, aceiaşi vecini, toată lumea ştie totul despre toată lumea. Câţi ...
* Liderul PNŢCD Galaţi renunţă la serviciile preşedintelui Băsescu * În replică la decizia preşedintelui României, Traian Băsescu, de a renunţa la serviciile Poliţiei Române, preşedintele Organizaţiei Judeţene PNŢCD Galaţi, Marian Popa, a anunţat, ieri, că „voi renunţa la serviciile domnului preşedinte Traian Băsescu”. Întrebat despre ce servicii este vorba, liderul ţărănist a spus că ”adică nu îl mai recunosc ca preşedinte de ţară”. Totodată, liderul ...
Bereşti - Consilieră înconjurată de cinci mări
Luni, 04 Octombrie 2010 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Eugen Durbacă şi Octavian Dică vor amândoi * Consilieră pe lista Partidului Conservator, Elena Petrea, fostă funcţionară la Grupul Şcolar „Paul Bujor”, odată cu ieşirea la pensie a schimbat, fără să piardă nicio zi, Bereştiul pe Italia, să se simtă înconjurată de Marea Tireniană, Marea Ligurică, Marea Adriatică, Marea Ionică şi Marea Mediterană… Depărtându-se de criza economică din România, ajutând Italia să prospere se ajută şi pe sine, fiindcă nu s-a ...
Observaţii dure pe segmentul social
Luni, 04 Octombrie 2010 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Nu sunt „niciun fel de date statistice” despre categorii vulnerabile – spune „Inimă de copil” * Consiliul Judeţului (CJ) Galaţi lucrează în continuare, după cum v-am informat deja, la o strategie de dezvoltare a judeţului. Încă se primesc sugestii pentru îmbunătăţirea concepţiei care va ghida cele mai impoortante direcţii de investiţii, asistenţă socială etc. până în 2015. Un proiect de vreo 500 de pagini postat pe site-ul CJ, care se încheie, interesant, şi ...
* S-a votat propunerea de excludere din partid a deputatului Mihai Boldea Acesta declară: * Mihail Boldea: „O şedinţă mişelească, acţiunea unor ageamii politici” * Senatorul Marius Necula răspunde: „Viitorul politic al deputatului Boldea este la PC” * Atacurile extrem de dure ale deputatului PDL Mihail Boldea la adresa liderului naţional şi premierului Emil Boc au devenit deja un fel de sport săptămânal dacă nu zilnic. Sâmbătă, deputatul a primit vestea că nu mai este ...
* De joi seară încoace, gura nu le mai tace. A trebuit ca o echipă românească să ia gol în prelungiri ca să înceapă să comenteze taman pseudomicrobiştii. Că arbitrul polonez a furat ca la drumul mare, că i-a stat ceasul, că s-a jucat cu inimile românilor. Când Steaua conduce cu 3-0 în minutul 16 şi termină cu 3-3, în minutul 98, nu mai este vina purtătorului de fluier şi cartonaşe. La faza ultimului gol, trei jucători ai lui Napoli stăteau mănunchi în careu, puteau s ...